AUT VERA SOMNIA

Cap.19. Oroare.

Lumina ce pătrundea prin intrarea castelului în interior, îmi dădu de înțeles că soarele este sus pe cer, iar eu mă trezisem târziu. Mă simțeam odihnit și gata de orice... Am căscat leneș, poate cum n-am căscat în viața mea, căci maxilarul îmi pârâi și prima dată am crezut că mi-am rupt fălcile...
M-am sculat din culcușul meu cu gândul să culeg câteva fructe pentru masa de dimineață, însă am observat bucuros că altcineva se ocupase de asta. Mobeea pregătise pe o frunză uriașă, un morman de fructe de toate felurile din care s-ar fi săturat zece oameni... Desigur era o fată harnică și făcuse asta numai ca să îmi facă pe plac, însă gestul ei ar fi putut fi periculos căci aproape neînarmată, putea fi o victimă ușor de învins pentru animalele de pradă... I-am mulțumit zâmbind, exact în modul în care îmi mulțumise ea cu o zi înainte.
Gestul meu o bucură foarte mult, iar aceasta îmi arată zâmbind fructele care îmi lăsară gura apă numai de la prima vedere. Ne-am așezat turcește, și am mâncat pe săturate din fructele gustoase apoi ne-am pregătit de drum... Mă întrebam ce motiv ar fi avut cei doi bandiți ca s-o răpească, căci desigur Mobeea nu venise de una singură, și să o aducă în junglă... Măcar dacă ne-am fi înțeles, dar nu-i înțelegeam graiul și nici ea nu mă înțelegea... Doream să ajung mai repede în satul Mobeei, căci eram sigur că acolo se vor clarifica lucrurile. Desigur că familia ei o căuta...
Mergeam de jumătate de zi. Mă întrebam de unde are această fată atâta putere? Sau poate avea voință... Părea că se grăbește, căci aproape o luase înainte iar acum mergeam eu în urma ei și după ceva timp de abia mă mai țineam după ea... Poate satul nu era departe și chiar speram să fie așa... Eram chiar obosit căci de o bucată de vreme aproape alergam pe urma Mobeei, care la unele strigăte de-ale mele se întoarse numai și îmi făcu semn să mă grăbesc. Nu-i înțelegem graba... Mai erau aproape șapte ore până la apus...
Afară, nu mai era nicio urmă a vijeliei din seara precedentă... Cerul era senin din câte am putut să observ și am descoperit că pasărea uriașă ne urmărește și acum... De vreun sfert de oră, îmi ajungea la urechi un fel de zgomot amestecat cu țipete, un zgomot ca de bătălie, care se auzea din ce în ce mai clar, în timp ce alergam. Acum devenisem curios. Zarva venea oare din satul Mobeei? Probabil că da... Probabil că se dădea vreo luptă în acel loc, sau se întâmplase vreo nenorocire, căci fata alerga ca ieșită din minți. Întradevăr apropiindu-ne de sat, care se vedea după liziera pădurii, am rămas aproape a încremeniți pe loc...
Ceea ce văzusem atunci, nu mai văzusem în viața mea! În sat oamenii se luptau probabil cu niște atacatori, deoarece sătenii împreună cu copiii și toată familia, erau legați unul de altul cu sfori de mâini și picioare fiind păziți ca animalele, de niște oameni înarmați care la primul gest de împotrivire din partea cuiva, aceștia îi omora pe loc... Era o groază totală. Mobeea rămase încremenită văzând acest tablou, apoi dezmeticindu-se vru să se repeadă înspre sat unde desigur ar fi fost în pericol, însă am oprit-o la timp căci odată ieșită din pădure, putea fi văzută ușor de năvălitori...
Observasem că grupurile celor legați, erau împinse de atacatori în direcția mării, de unde veniseră probabil aceștia... După aproape o oră, satul rămăsese pustiu... Fusese un atac fulgerător. După ce năvălitorii se îndepărtară, după ce luaseră cu ei toți membrii satului, după ce jefuiseră și prădaseră tot din ceea ce probabil înainte fusese un sat plin de activitate și înfloritor, acum nu mai rămăsese decât ruine și case, care mai ardeau încă...Mobeea alergă spre sat iar eu am urmat-o cu gândul că poate mai este cineva în viață, care are nevoie de ajutor... Satul întins pe o porțiune de un kilometru pătrat, era înconjurat de un fel de gard înalt de împletitură sprijinit în țăruși de lemn, bătuți în pământ. În sat ne aștepta o priveliște îngrozitoare. Ulițele erau pline de oameni morți și de răniți, aceștia din urmă, majoritatea dându-și ultima suflare, horcăind și gemînd de durere.
Ulițele erau pline de sânge, iar cruzimea invadatorilor ajunse într-acolo încât omorâseră copii, mame și bătrâni ce erau neajutorați. Mobeea înainta spre mijlocul satului unde probabil își avea locuința. Îngrozită de scenele dureroase și pline de cruzime la care asistase, Mobeea rezista încă și mă miram cum rezistam eu... În mijlocul satului se afla o casă impunătoare, probabil a șefului acestui trib, care fusese masacrat și dus în sclavie... Spre această casă, se îndrepta Mobeea. Aici morții erau unul lângă altul, probabil vruseseră să-și apere șeful și sfârșiseră sub ascuțișul săbiei... Îmi venise silă de atâta cruzime și un fel de greață simțeam, când vedeam sângele curgând, din unele răni ale răniților, care strigau de durere... Mobeea intră în locuință, iar eu am urmat-o numai pentru că ea, făcuse la fel...
Doream să plec cât mai curând din locul acela... Aici, Mobeea slobozi în țipăt și căzu leșinată văzând priveliștea care întrecea orice limită de cruzime. Mi-am dat seama că aceasta este locuință fetei, iar cei care erau împrăștiați pe jos cu măruntaiele scoase, sunt sunt cei care-i iubea mai mult... Am așezat-o pe Mobeea pe un fel de pat. Îmi trebuia apă ca să o trezesc. Am pășit printre morți, însă nu am găsit niciun strop de apă în nici o încăpere... Am luat niște pături și am acoperit morții care erau pe jos în toate încăperile... Nu doream să mai văd această scenă care îmi provoca greață... Cât timp Mobeea stătuse leșinată, observasem pe unele haine, pe arme și chiar pe coifuri, inscripționate un cerc cu două săbii încrucișate în mijloc... Desigur erau aceleași inscripții de pe manuscrisele găsite de mine... Oare exista vreo legătură?

Gândurile îmi fură risipite de un fel de larmă ce venea de afară. Chiar atunci, se trezi din leșin și Mobeea. Făcusem bine că acoperisem morții căci Mobeea ar fi leșinat din nou... Uitându-mă printr-o fereastră zăbrelită, am văzut aproape douăzeci de oameni înarmați și primul meu gând a fost că năvălitorii se înapoiaseră... Mobeea se uitase o dată cu mine, însă când văzu oamenii înarmați, aceasta ieși în grabă afară. Mi-am dat seama că aceștia sunt membri din clanul ei, însă am ieșit după ea cu sabia în mână. Nu făcusem nici zece pași și era cât pe ce să fiu străpuns de săbii și sulițe și de nu m-ar fi apărat Mobeea care le explică în limba ei cine sunt, desigur că ajungeam ca toți cei care erau risipiți peste tot... La cuvintele Mobeei, oamenii îngenunchiară iar apoi se ridicară și așteptară tăcuți. Mai vorbiră ceva cu Mobeea, apoi îngenuncheară iar în fața ei și plecară. Observasem că din junglă mai veneau din când în când oameni, femei și chiar copii care apucaseră și fugiseră scăpându-și viața în pădure.
Doream să plec însă nu știam ce să fac. Durerea Mobeei mă copleșise și nu puteam s-o părăsesc când avea cel mai mult, nevoie de mine... Dacă dorea să rămână în sat mi-ar fi fost greu să rămân cu ea... Am intrat înapoi în casă și am căutat un cărbune ascuțit, în vatra ce era stinsă. Întinzând în fața Mobeei harta pe care o scosesem din tolbă, am desenat în dreptul locuinței mele un triunghi similar cu cele desenate pe hartă, apoi am trasat cu săgeți drumul dinspre sat la locuința mea. Mobeea înțelese că doresc să plec iar ochii i se umplură de lacrimi și îmi arătă morții care zăceau pe jos. Am înțeles că nu dorește să o las singură și i-am făcut semn să vină și ea. Aceasta înțelese, și-și împachetă în grabă câteva haine pe care le puse într-un săculeț de piele.
Văzând-o gata de drum am dat să plec, însă Mobeea mă opri făcându-mi semn să o urmez. Aceasta mă conduse în spatele locuinței, unde se aflau un fel de încăperi destinate animalelor. Aici se aflau o mulțime de păsări, porci și alte animale pe care nu le cunoșteam. Apropiindu-mă de un țarc unde erau niște porci, am remarcat un guițat care îmi părea foarte cunoscut. Deschizând țarcul, aproape am fost doborât de un porc spre spaima Mobeei care țipă speriată. Porcul mă împungea cu botul și guița scurt și des de parcă ar fi fost bucuros. Mi-am recunoscut Leul, căci el era. Probabil fusese prins în vreo capcană. Mobeea rămase surprinsă văzând că porcul nu vrea să îmi facă rău, ci dimpotrivă, acesta mă lingea pe mână, ca un câine credincios. Mobeea se îndreptă către o încăpere unde se aflau niște animale cu gâtul lung de aproximativ trei metri, pe care și-l țineau mai mult în poziție orizontală. Aveau picioare subțiri, care se terminau în copite iar coada era scurtă și groasă spre capăt fiind ascuțită. Capul animalelor semăna mult cu cel al caprelor, însă acestea nu aveau coarne. Aceste animale erau acoperite de o piele foarte groasă de culoare gri. Am observat cu surprindere, că aceste animale ciudate sunt înșeuiate, având chiar scări și frâie prelungi.
Animalele erau blânde, căci Mobeea apucând unul de cureaua de piele din jurul capului, acesta se supuse ca un cal domesticit. Mobeea îmi făcusem să fac ca ea. Nu știam ce să zic. Nu călărisem în viața mea nici măcar un cal, mai ales animalele acestea ciudate... Mobeea încalecă cu ușurință pe un animal iar eu am făcut la fel fără să mai zic nimic și am pornit la drum... Nu știam ce să zic de acest soi de transport, care mă zgâlțâia cumplit și mă făcea să stau crăcănat... Păreau un fel de girafe care împrumutaseră pielea unui elefant...
Mă întrebam cum de rezistase Mobeea scenelor la care asistase... Uitându-mă în urmă, am observat că Leul mă urmează ca un câine care și-a găsit stăpânul. Acum arăta ca un adevărat leu, căci coama i se revărsa bogată pe pieptu-i lat și pe umerii robuști. Mobeea mergea alături de mine, tăcută și tristă... Preferase să fugă de amintirile ce-i răscoleau inima, de satul și de casa părintească, dorea să uite tot... Mă întrebam dacă va putea să uite acele imagini, care nu le puteam uita eu...