AUT VERA SOMNIA

Cap.12. Un prieten credincios.

Ajuns la peșteră, am urcat bucata de carne cu greutate și am așezat-o în încăperea sărată, apoi am coborât să văd dacă purcelul era încă acolo.
Într-adevăr, mă așteptase. Când mă văzu guiță fericit, mă împunse cu râtul său, își scutură coama și dădu din coadă ca un cățeluș. I-am cules câteva fructe, printre care portocale și banane pe care acesta le mâncă cu multă plăcere, fiindu-i foame și sete.
Piciorul care șchiopăta, pentru că nu aveam apă, l-am spălat cu zeama unui fruct zemos și l-am bandajat cu o bucățică de pânză din resturile zdrențelor mele. M-am gândit că dacă purcelul nu va pleca, va trebui să-i fac un adăpost...
Am urcat în peșteră ca să îmi fac culcușul, focul și mâncarea... După ceva timp mâncam o bucată delicioasă de carne de porc prăjită și rumenită pe jar ceea ce-mi provoacă un somn neîntrerupt până a doua zi dimineața.
Un guițat disperat și alarmant mă făcu să mă trezesc brusc din cel mai plăcut somn de dimineață. M-am întins plictisit și nemulțumit de godăcelul ce îmi tulburase somnul... Gândul că guițatul purcelului va face deșteptarea în fiecare dimineață aproape că mă îngrozea... Am început să mă echipez în timp ce gălăgia infernală de afară mă scotea din sărite. Mi-am pus sabia la șold și m-am îndreptat către împletitura de la gura peșterii cu gândul să o deschid pentru a vedea ce se întâmplă. Spre uimirea mea, grilajul se mișcă ca și cum cineva încerca să-l forțeze cu scopul de a intra. Cu sabia în mână m-am apropiat încet însă nu am fost în stare să disting ceva.
Am privit prin împletitura deasă a grilajului și pielea mi se făcu ca de găină. Pur și simplu pentru o clipă am rămas amorțit privint ca hipnotizat la grămada de inele mișcătoare ce lunecau încet făcând un fel de foșnet ciudat provocat probabil de solzi. Era un șarpe uriaș. Era de culoare cenușie cu pete castanii iar solzii împrăștiau reflexii orbitoare. Stătea încolăcit pe pietroiul ce îmi servea ca scară iar o parte din el se târa acum pe terasa din fața peșterii.
Șarpele era foarte gros și dacă mă înghițea, desigur că corpul său probabil nu sar fi dilatat nici măcar cu un centimetru. Capul care parcă era acoperit de plăci osoase, înainta trăgând tot restul după el șerpuind și sâsâind, scoțând limba bifurcată și de culoare neagră...
Nu știam ce să fac, mă gândeam să fug pe galerie însă acesta, dacă rupea grilajul m-ar fi urmărit... Eram într-o situație grea. Desigur că șarpele dorea să-i fiu pradă... De parcă nu avea altele mai mari... Nici nu puteam să gândesc. Purcelul făcea un zgomot infernal! Probabil încercase să mă anunțe că sunt în primejdie de la bun început... Gândurile îmi fură curmate de o lovitura ca de ciocan uriaș ce se izbește în împletitura făcută de mine. Încă o lovitură și avea să fie dărâmată! Disperat, m-am uitat în jur și am observat gaura îngustă ce ducea în camera sărată... Dintr-un salt am fost lângă ea, apoi o clipă mai târziu mă aflam în siguranță... O a doua izbitură, mă făcu să înțeleg că grilajul fusese sfărâmat... În grotă era întuneric, doar prin gaura îngustă se distingeau, umbre mișcătoare... Așteptăm încordat, cu sabia în mână, ca șarpele să apară... Un șuierat mă avertiză că șarpele îmi găsise refugiul. În curând, un cap încerca să se strecoare pe gaură. Mam aplecat și am privit amuzat la încercările hidoasei reptile ce își scotea limba uriașă chinuindu-se ca să intre înăuntru. Încet-încet, capul înainta. Într-adevăr, plăcile osoase de pe cap, protejându-l pe acesta îi făcea întrarea mai ușoară. Dacă reușea să intre, eram pierdut!
Am înșfăcat sabia și am început să împung șarpele cu toată puterea, sperând că acesta va da înapoi însă șarpele, dimpotrivă, făcea sforțări să intre iar peretele calcaros se sfărâma ușor, ușor... Încă o clipă și desigur aveam să fiu înghițit... Gândul îmi zbură la familie, prieteni... Umbra capului se profila acum în întuneric. Am ridicat sabia deznădăjduit și am început să lovesc reptila, ca un turbat.
Aveam de gând să mor luptând... Loveam cu ochii închiși... Loveam încă, când deschizând ochii nu am mai văzut șarpele. Acesta ieșise și probabil fugise. Gândul că poate reptila vicleana mă aștepta mă făcu să mă strecor încet și privind, m-am retras speriat. Gândul deveni certitudine.Sarpele mă aștepta... Oare cât avea de gând să aștepte? Aveam de gând să aștept și eu... Făcând un pas înapoi m-am împiedicat de ceva enorm, care se rostogoli ceva mai încolo... Am distins ceva conic... Prima dată crezusem că este pulpa de porc însă aceasta zăcea într-un colț ceva mai încolo... Mam apropiat și pipăind m-am retras îngrozit înapoi... Era capul șarpelui! Mi-am revenit și m-am apropiat din nou... Am rostogolit capul uriaș până la gura peșterii să-l văd mai la lumină... Reușisem să tai capul șarpelui! M-am strecurat afară cu mare greutate. Grota era plină de inelele șarpelui care se terminau jos, printre pietroaiele de la poalele muntelui... Cred că șarpele avea două tone... Singur capul cred că avea cel puțin șaptezeci de kilograme...
Gândurile îmi fură întrerupte de guițatul deznădăjduit al porcului, ce disperat alerga de colo-colo, ridicându-se pe două picioare și vrând să urce pe scara ce fusese făcută de mine, urlând continuu...
Această scenă îmi provocă un râs așa de greu de abținut, încât la un moment dat era cât pe ce să cad de pe terasă... Mă țineam cu mâinile de burtă, căci aceasta contractându-se, îmi provocă o durere teribilă ce făcu ca râsul meu să se termine într-un icnet scurt... Mi-am șters lacrimile și am încercat să cobor pe pietroi însă tremuram așa de tare datorită râsului și a recunoștinței pentru acest animal inteligent, încât am căzut de la aproape doi metri,sub privirile godacului ce nu-mi înțelegea comportamentul destul de ciudat. Îmi fu imposibil să mă ridic căci o adevărată ploaie de împunsături cu râtul și de guițete fericite mă țintuiau la pământ...Am mângâiat animalul, iar acesta fugi spre șarpele care zăcea printre pietre împungandu-l cu râtul și uitându-se la mine întrebător...
-Da Leule,avem treabă!Leule...!Bun nume... Fuseseră primele cuvinte rostite până acum!
Trebuia să scap de corpul șarpelui care în cel puțin o zi avea să înceapă să miroase a hoit... M-am gândit că dacă voi apuca partea ce atârna pe buza terasei,voi reuși să trag și restul... Ușor de zis...Deabea puteam să cuprind șarpele cu brațele.Am început să-l legăn totuși.Acesta începu să penduleze din ce în ce mai mult și în curând trebui să mă feresc cu iuțeală, deoarece era cât pe ce să fiu strivit de greutatea enormă, ce alunecă de sus. Aveam mult de treabă...Trebuia să tai șarpele bucăți, ca mai apoi să le car pe acestea la o distanță care nu permitea mirosului de carne putredă să afecteze împrejurimile peșterii... Asta însemna măcar câteva sute de metri!
Prima dată m-am gândit să mănânc, căci îmi era o o foame de lup... Am căutat și am găsit fructe zemoase, ce le-am împărțit frățește cu prietenul meu devotat care guița de plăcere. După această masă copioasă, m-am simțit în stare de orice... Privirea, îmi căzu pe piciorul godacului care era învelit în pânză. M-am gândit dacă nu era mai bine ca rana să se vindece în aer liber...
Am chemat purcelul pe nume și am observat, că acesta nu mai șchioapătă aproape deloc, în timp ce alerga vesel spre mine... Am desfăcut bandajul cu grijă și am rămas stupefiat când am observat că piciorul nu mai avea, aproape nici o urmă de rană iar acum se vedeau doar câteva cicatrice care păreau că se prinseseră de curând...
Care era cauza acestei vindecări miraculoase? Oare animalul avea o imunitate extrem de ridicată? Sau mâncase un fruct vindecător? Citisem despre unele animale care, când sunt bolnave sau rănite, mănâncă unele fructe sau ierburi pentru a se vindeca... Însă acestea credeam că sunt doar legende! Dar rana nici nu fusese dezinfectată... Sau fructul cu care spălasem rana avea proprietăți miraculoase?
Am alergat spre pomul cu aceste fructe din care nici măcar nu gustasem și le am privit atent... Aveau o pieliță subțire și transparentă precum cea a strugurelui, iar prin ea se vedeau vinișoarele roșii ce înțesau miezul cărnos și roșiatic al acestui fruct. Avea mărimea unui ou de gâscă. Am luat unul în mână și l-am stors. Mâinile mi se umplură de o zeamă roșie ca sângele din care am gustat și constatat că avea un gust dulce-amărui deosebit de bun. Am mâncat două fructe din acest fel. Nu vă puteți imagina ce bune erau! Nici măcar nu aveau semințe. Înmulțirea părea un mister căci în jurul lui nu se afla nici o mlădiță de acest soi...
Copacul avea frunze rotunde și mici iar acesta părea mai degrabă o tufă sau un arbust stufos. Am remarcat că fructele îmi dădeau o forță supraomenească! Parcă mâncasem un fel de drog! Am dat un fruct și godăcelului meu. Reacția acestuia, după mâncarea fructului a fost o serie de guițăieli și o alergare rapidă în jurul meu. Întradevăr fructul era magnific! Întors în fața peșterii am fost în stare să ridic o bucată din șarpe, însă fiindu-mi imposibil să îl car. Am tăiat șarpele în bucăți de aproximativ un metru, treaba aceasta luându-mi aproape două ore... Apoi m-am strecurat în peștera sărată, am tăiat capul ce-i drept cu mare greutate și bucățile le-am aruncat pe gaură afară, iar apoi peste grămada enormă de bucăți de șarpe din fața peșterii... Reușisem să număr aproape șaptezeci de bucăți de acest fel, fiecare bucată cântărind aproape optzeci de kilograme... După un calcul am constatat că șarpele avea cel puțin cinci tone!
Trebuia să le car și pentru asta nu trebuia să mănânc decât câteva fructe miraculoase... M-am gândit să jupoi câteva bucăți de piele căci erau foarte frumoase și poate folositoare cândva.
Pielea se jupuia foarte ușor așa că am jupuit aproape douăzeci de piei din cele mai mari și mai frumoase bucăți pe care le-am cărat și le-am așezat în camera sărată.Aveam aproape treizeci de metri pătrați de piele!Nici nu știam la ce mi-ar putea folosi în afară de o teacă la sabia mea...O jupuisem doar pentru că acest lucru se făcea destul de ușor.
Cred că era ora doisprezece.Am mai mâncat câteva fructe dătătoare de puteri și am început să car bucățile enorme de carne. Treaba era oricum destul de anevoioasă.Obosisem deja după ce cărasem vreo zece bucăți la aproape trei sute de metri, când mi-am adus aminte de șopârla uriașă...Poate că o voi determina să mă ajute...