AUT VERA SOMNIA

Cap.21. "Anarina"

Așa trecură multe zile... Oare de cât timp mă aflam aici? Nu puteam ști... Aș fi putut să-mi fac un calendar... Dar la ce folos... Îmi era dor de casă. Mobeea văzând asta, încerca să mă înveselească cu tot felul de modalități specifice femeilor, când mă aflam în stările de tristețe și mă gândeam la cei dragi... Dar oare Mobeea nu simțea la fel? Ea și-i pierduse definitiv pe cei dragi... Mobeea învățase să vorbească bine, iar convorbirile noastre erau destul de clare și bogate. Mlădițele plantate în fața cabanei crescuseră, iar acum dădeau roade. Crescuseră destul de repede ...

Mobeea spuse, că poporul ei se numește "panturan". Îmi povestise despre obiceiurile, poporului ei. Se închinau unui singur Dumnezeu, căruia îi aduceau jertfe pe muntele unde-mi aveam eu peștera... Mobeea îmi spusese că poporul ei, nu-i mai adusese jertfe Dumnezeului lor, iar acesta se mâniase și-i pedepsise aspru... Nu știam dacă-i pedepse Dumnezeu, dar fuseseră pedepsiți... Văzusem cu ochii mei... Credea în Dumnezeul ce crease totul... Credea în Dumnezeul în care credeam și eu... Odată îmi spusese, că vrea să îi aducă o jertfă Dumnezeului ei... Nu știam ce să zic! Am ajutat-o însă, prinzând un pui de căprioară, pe care l-am cărat în vârful muntelui, în timp ce ea urca cu o legătură de lemne... Aici, după ce puiul de căprioară fusese ucis, Mobeea puse lemnele pe altar, apoi le dădu foc și puse puiul deasupra. Stătu ceva timp în genunchi, apoi se ridică și pleacă. I-am explicat că nu trebuie să-i aducă neapărat jertfe Dumnezeului ei, ci trebuie doar să asculte de El... I-am explicat că Dumnezeu nu se mâniase pentru că panturanii nu-i aduseseră jertfe, ci pentru că îl mâniaseră datorită comportamentului lor... Întradevăr, Mobeea îmi povestise că poporul ei începuse să iubească aurul adus de peste mare și țineau în casele lor obiecte, care erau interzise de legea lor... Mobeea, înțelese ce i-am explicat și de atunci nu-mi mai ceru să o ajut să urce muntele, la altar... Îmi spuse că atunci când era mică, pe altarul din vârful muntelui, ardea în fiecare zi câte o jertfă adusă de membrii tribului. Fiecare familie, trebuia să aducă la rândul ei câte o jertfă, pe înălțime.
I-am explicat că Dumnezeu este oriunde și dacă dorește să se roage precum făcuse la altar, o putea face oriunde chiar și în gând, așa cum făceam eu de altfel...
Odată după ce vânasem câteva păsări pentru cină, Mobeea spuse :
- Ne trebuie blană...
- Pentru ce? Am întrebat curios...
- Peste puține zile va veni "anarina"...
- Anarina? Ce mai e și asta?
- Este o vreme, când va fi frig, foarte frig, iar apa se va întări...
- Poftim? Va veni iarna? Aici?
- Nu știu ce este iarna, dar ne trebuie blană și lemne, spuse ea blând.
Nu îmi venea să cred! Crezusem că sunt într-o zona tropicală... Poate iarna avea să vină mai curând decât mă așteptam! Așadar am început să vânez animalele cu blană, chiar dacă acestea nu erau bune de mâncat. Mobeea mă învățase să fac capcane, pe lângă sutele de lațuri, puse pentru animalele de pradă. În aproape o lună, cabana era plină de tot felul de blănuri agățate de pereți una peste alta, la fel și grajdul animalelor. Vânasem, mai mult ca să îmi izolez cabana, pentru a ne feri de frig. Pereții grajdului erau plini de piei și lângă acesta, se aflau două căpițe de fân, care puteau ajunge pe mai bine de patru luni, animalelor de călărit. Mobeea făcuse câteva rânduri de haine îmblănite la care lucrase câteva săptămâni, iar printre timp pusese fructe la uscat. Cel mai dificil, fu la construirea sobei, unde Mobeea mă ajută, cu tehnica pe care o surprinsese la meseriașii neamului ei. O făcusem din lut și pietre. Fumul ieșea printr-o țeavă foarte groasă făcută din lut, care ieșea drept prin tavan... Înainte ca fumul să iasă pe horn, acesta trecea printr-o rețea groasă de serpentine făcute din lut, pentru ca acesta să nu fie evacuat încă cald. Soba era ingenioasă, și astfel, căldura nu se pierdea...
Mă întrebam, dacă nu cumva Mobeea se înșelase... Nu înțelegeam cum putea fi frig, într-o zonă ca aceasta... Nu cunoșteam fructele, însă știam că bananele cresc doar în zonele tropicale... Dar maimuțele, papagalii? Acestea nu pot rezista frigului... Pereții exteriori ai cabanei, se astupară în curând de lemnele tăiate și crăpate, pe care le-am așezat pe o parte și pe alta, a cabanei. Era o adevărată provizie...
- Dar animalele cum vor trăi pe anotimpul friguros? Întrebarea mea păru prostească în fața Mobeei, care începu să râdă:
- Da, dar în mijlocul insulei, în pădure, există un izvor din care țâșnește apă fierbinte. Acolo, pe anotimpul friguros se adăpostesc toate animalele ce nu pot rezista frigului...
- Poporul tău, de ce nu sa așezat acolo?
- A încercat, spuse ea, însă pe timpul friguros erau uciși de animalele de pradă...
- Vreau să văd acel loc, am spus nerăbdător.
- Da, dar trebuie să trecem munții! Spuse ea îngrijorată.
- Îi vom trece! Am spus hotărât.
Ne hotărâsem ca a doua zi, să mergem să vedem locul acela... Descoperisem o strâmtoare îngustă, prin care puteam trece călare. Trecând prin această trecătoare, am ajuns pe partea cealaltă, apoi am luat-o la stânga, trecând de locul unde mă aruncase soarta prima dată... Tot înaintând, am observat, că vegetația aici devenea din ce în ce mai deasă și mai dezvoltată. Aburi calzi ieșeau din pământ, ridicându-se spre coroanele copacilor, care atingeau bolta cerului... Probabil, aici iarna, precipitațiile se transformau în ploaie, datorită căldurii... În mijlocul acestei vegetații extraordinar de dezvoltate, care se întindea pe aproximativ cinci kilometri pătrați, se afla un izvor termal, iar apa care țâșnea din el probabil că era foarte fierbinte deoarece în jurul său nu creștea nici o plantă. Observasem, că aici animalele erau foarte multe, mai ales reptile, ierbivore și păsări. Era un mic rai pentru acestea...