AUT VERA SOMNIA

Cap.18. Întâmplări de neuitat.

Primul meu gând, a fost să mă reped strigând în gura mare în direcția de unde veneau zgomotele și glasurile omenești. Alergând, eram gata să slobod un strigăt, desigur de bucurie când am rămas cu piciorul în aer și cu gura căscată. Piciorul care se afla în aer, reveni încet pe pământ și gura se închise odată cu gândul de a fi precaut. M-am ascuns repede după tulpina groasă a unui copac. La treizeci de metri în fața mea, într-un luminiș se aflau trei oameni! Mă oprisem pentru că nu le știam intențiile și nici nu le cunoșteam scopul în acest loc. M-am apropiat tiptil, ascunzându-mă mereu după copaci și în sfârșit am putut să văd fără să fiu văzut. În fața mea se aflau doi bărbați și o femeie. Cei doi bărbați erau îmbrăcați diferit, probabil că aveau ranguri diferite. Unul avea un șorț de piele, prins cu o cingătoare și o mantie, dintr-un fel de pânză albicioasă, prinsă cu un fel de ac sub bărbie și la mâini, avea un fel de apărători din piele. Celălalt avea doar șorțul de piele, acesta fiind înarmat doar cu un cuțit spre diferență de primul, care avea un fel de sabie încovoiată, cuțit și suliță. Amândoi aveau părul prins în coadă.Păreau niște indieni, deoarece aveau fața vopsită iar pieptul primului descris, era împodobit cu un tatuaj ce probabil îi scotea în evidență, rangul înaintat. Aceștia doi, îmi dădură impresia că erau niște bandiți de la prima vedere, mai ales că duceau cu ei o femeie care era legată cu frânghii de mâini.
Aceasta era foarte tânără, avea probabil douăzeci de ani sau chiar mai puțin.Era îmbrăcată într-un fel de rochie, iar la brâu avea o cingătoare lată de piele. Bărbații probabil că doreau ceva de la aceasta, deoarece erau aplecati asupra ei. Țipau și gesticulau într-o limbă care îmi era total necunoscută.Femeia care părea mai mult o copilă, probabil încerca să le explice ceva cu glas rugător și plângăreț totodată. La un moment dat unul din bandiți, cel cu tatuajul, o lovi pe copilă cu dosul palmei peste gură, iar aceasta izbucni un hohot de plâns, ce-mi tulbură inima.Nu eram prea sentimental, dar știu că de multe ori în copilărie când vedeam lacrimi în ochii cuiva, simțeam că mi se pune un nod în gât și eram gata să plâng și eu. Era pur și simplu, un fel de oglindă a sentimentelor... Acum însă, aceste lacrimi mă revoltau cumplit.Stând în acel loc, mă simțeam ca un fel de laș sau ca un fricos, cu toate că nu eram decât un observator... Nu doream să îi omor pe cei doi banditi, căci o puteam face foarte ușor de la distanță risipind doar câteva săgeți, însă printr-o luptă corp la corp aș fi fost învins... Nu îmi rămânea decât să lucrez, cu viclenie.
Oricum, bandiții se simțeau în largul lor neștiind că sunt observați și asta îmi făcea treaba ușoară...Planul era ca pentru o clipă de neatenție din partea celor doi tâlhari, eu s-o eliberez pe prizonieră care din prima clipă inima mea îmi spuse că este nevinovată și chiar chipul sincer al acesteia, îmi întări această părere. Bandiții mai discutară ceva timp cu fata, apoi luând o bucată de frânghie, o legară cu aceasta și de picioare, pe urmă se depărtară. I-am pândit curios. Aceștia strângeau lemne și le aduceau grămadă în mijlocul luminișului.Nu prea le ghiceam intențiile, însă așteptând ca aceștia să se depărteze, i-am atras atenția fetei printr-un strigăt mai mult șoptit, pe care aceasta îl auzi imediat, căci înspăimântată probabil de înfățișarea mea, aceasta scoase un țipăt scurt de spaimă, însă se liniști repede ghicindu-mi intențiile. M-am ascuns repede în dosul unei tufe, deoarece bandiții se apropiau încărcați cu lemne. Aceștia se așezară pe iarbă, iar cel mai important începu să vorbească din nou cu fata. Aceasta părea să se apere din răsputeri iar tonalitatea vocii ma făcut să îmi dau seama, că fata spunea sau răspundea cu sinceritate, la care bărbatul răspundea, printr-un râs care mie îmi producea greață. Acesta se sculă în picioare, îi spuse ceva celuilalt arătând cu capul spre grămada de lemne, apoi se îndepărtară discutând aprins în limba lor neînțeleasă și încâlcită...
Ascuns încă, am observat că fata mă căuta cu privirea, căci înțelese că vreau să o ajut.Am aruncat o scurtă privire spre bandiți, însă aceștia de abia se mai vedeau la o depărtare de cincizeci de pași în desiș... Dintr-un salt, am fost în luminiș. Am observat că apariția mea, o bucură pe fata ce se uita cu ochi rugători la mine. Îmi spuse ceva în limba ei, însă cum nu aveam timp să o ascult, căci oricum nu o înțelegeam, am tăiat frânghiile de la mâini și de la picioare cu sabia.Am luat frânghiile, ca bandiții să nu își dea seama că fata fusese eliberată și în caz că și ar fi dat seama, oricum frânghiile îmi erau de folos. Am luat-o de mână și am alergat în desișul pădurii, în locul de unde venisem. Ascunși aici, am așteptat ca bandiții să vină și parcă simțeam un fel de bucurie, pentru că le răsturnasem în planurile. Într-adevăr, aceștia când se întoarseră, scăpară lemnele din mână și se priviră înmărmuriți. Cercetau solul cu atenție, însă nu descoperiră nimic.Între cei doi se încinse o ceartă aprinsă, care în curând fu însoțită de pumni, apoi de lovituri de cuțit și de sabie.
Această luptă, îmi provocă o silă nespusă, mai ales când banditul cu tatuaj, îl ucise mișelește pe celălalt. Această luptă necinstită mă revoltă.Am vrut să ies din ascunzătoare, însă două mâini mă apucară de braț și doi ochi rugători parcă mă implorau, să rămân pe loc.Banditul se uită ca prostit la trupul care își dădea ultima suflare, apoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, se îndreptă către mijlocul junglei, în direcția mării. M-am întors către fata care stătea în spatele meu. Aceasta, părea oarecum stingherită. Se aruncă în genunchi, probabil vrând să-mi mulțumească. Nu am vrut să asist prea mult la această scenă, așa că am apucat-o de mână și am ridicat-o în picioare. Apucând-o de mână, am observat că acestea aveau urmele adânci, lăsate de frânghiile pe care tâlharii le strânseseră ca niște dobitoci. M-am gândit, că prima dată ar fi bine să facem cunoștință. Ușor de zis... Am încercat totuși, arătând cu degetul spre mine și rostind numele meu, clar de câteva ori.Aceasta se pare că înțelese, căci arătând cu degetul spre ea spuse zâmbind cuvântul "mobeea" . Am înțeles că acesta, este numele ei.
Am scos harta din tolbă și întinzând-o, i-am arătat-o fetei care se uită atentă pe aceasta. I-am arătat triunghiurile. Mobeea înțelese că doresc să ajung în acel loc, căci arătând cu degetul spre mine și apoi către triunghiuri, rosti niște cuvinte care oricum nu le înțelegeam, însă aceasta demonstră prin gesturi, că ea locuiește în locul acela. Am pus harta în tolbă și m-am uitat la fața fetei care părea slăbită. M-am gândit că este obosită, așa că am scos două fructe din săculețul de la brâu și i le-am întins.Aceasta ezită, apoi le luă și îmi mulțumi printr-o înclinare scurtă a capului, rostind cuvântul "nerr". Am așteptat ca fata să termine. Observasem că fructele își făcuseră efectele. Mobeea se înviorase și-mi zâmbi, probabil înțelese că efectele fructului sunt miraculoasele... Sau poate știa lucrul acesta... Oricum ea se afla pe această insulă de când se născuse. Știa mai multe... Sau poate nu...