AUT VERA SOMNIA

Cap.17. Viitor scris.

Mă întrebam cât timp voi mai sta aici? Imaginea hărții îmi veni în minte... Ce erau triunghiurile acelea ciudate? Poate erau locuințe omenești... Până acolo, erau aproape trei zile de mers și asta pe drum drept; însă prin junglă cu tot felul de pericole la tot pasul... Cu toate astea, m-am decis să dezleg această taină cu orice preț... A doua zi, aveam să mă pregătesc pentru călătorie și apoi...Gândul că poate într-o zi voi fi alături de cei dragi, îmi umplu inima de o bucurie care parcă mă înăbușă. Somnul veni pe nesimțite.Când m-am trezit, soarele era sus pe cerul de un albastru nemaipomenit de frumos. Totul îmi încânta inima. Peisajul era sublim. Valurile se loveau de țărm iar spuma acestora, parcă se topea la lumina caldă a soarelui ce binecuvânta viața pe Pământ... Iarba înaltă și deasă foșnea plină de mistere la adierea vântului cald de dimineață... Ciripelile păsărilor de tot felul, umpleau văzduhul iar penajul lor multicolor se vedea pe toate crăcile copacilor, de care erau nedespărțite. Vremea promitea să fie frumoasă. Aveam inima plină de bucurie și de pace sufletească, când am pornit voiniceste spre peșteră unde se afla pomul cu fructele miraculoase. Aveam nevoie de ele în călătorie... Nu întâlnisem sau descoperisem ceva demn de importanță în afară de faptul că pe lângă mine trecu în viteză, un animal uriaș, căruia nu i-am putut vedea decât spatele, care se ascunse și el în iarba înaltă, ceea ce ma făcut să fiu în gardă, mai tot timpul. Totuși, ajunsesem la peșteră cu bine.

Am verificat peștera și apoi am umplut săculețul în care fuseseră diamantele, cu fructele dătatoare de puteri, am mâncat și eu câteva și apoi am pornit voiniceste la drum, cale întoarsă. Umplusem sacul, probabil că aveam peste șase kilograme... Aveam să le folosesc doar în cazuri de urgență... Ajuns la cabană, m-am echipat cu sulița, arcul și săgețile, o sabie, un cuțit de vânătoare și săculețul cu fructe, care mi l-am agățat la șold... Am mai studiat încă odată harta, am zăvorât ușa și am pornit la drum... Planul meu era să merg pe lângă șirul muntos, ca acesta să mă conducă până la triunghiurile care desigur erau locuințe omenești. Luasem cu mine harta, câteva frânghii, inelul, alte mărunțișuri pe care le-am pus în tolbă și pietrele cu care făceam foc.
Cred că mergeam de două ore prin junglă paralel cu pereții stâncoși abrupți ai muntelui, când am observat că peisajul din jurul meu se schimbase. Solul era sărac în humus, era pietros și de culoare roșie.Aici vegetația era foarte puțină și aceasta se limita la tufe spinoase și alte buruieni, ce rezistaseră aici. Înaintând, am observat cu toate că solul avea aceeași compoziție, vegetația începea să se îndesească... Aceste schimbări ale peisajului, îmi dădură mult de furcă.Diferite plante care se adaptaseră acestui mediu sărac în azot și în alte substanțe hrănitoare, sau alte săruri minerale, se transformaseră probabil pe parcursul a mii de secole, în adevărați monștri carnivori. Cea mai periculoasă, era un fel de floare enormă cu trei petale triunghiulare, negre, cu pete mov, care creștea direct pe sol... În mijlocul ei se afla un fel de gură cu țepi enormi de culoare galbenă. De sub această floare ciudată porneau ca niște rădăcini groase, un fel de liane care stăteau împrăștiate pe sol la întâmplare...Ce era mai ciudat, era faptul că aceste liane erau acoperire de un fel de pori, care la atingere se închideau. Păreau niște ființe vii. Apropiindu-mă de floarea enormă care avea un diametru de circa cinci metri pătrați, mă izbi un miros urât de hoit ce-mi umplu plămânii și aproape mă ameți. Curios m-am apropiat și mai mult de ciudata plantă. Făcusem un gest necugetat... Abia am avut timp să-mi scot sabia... Toate lianele care erau înșirate pe jos, se puseră în mișcare ca niște tentacule cu rapiditate. Acestea aveau o forță extraordinar de mare, căci una mă apucă de un picior și mă ridică cu viteză la trei metri înălțime! Dintr-o singură lovitură de sabie mă eliberasem, când fui încolăcit de alt braț, care fu la rându-i retezat... Observasem că aceste tentacule se tăiau foarte ușor, în ciuda forței lor supranaturale. Eliberandu-mă, nelăsându-i alteia timp să mă înhațe, am retezat câteva brațe din rădăcină. Observasem că acele tentacule încercau să mă ducă deasupra gurii care începuse deja să se miște, probabil conștientă de hrană gustoasă ce i se pregătea. Retezând alt tentacul, de-abia am avut timp să fug mâncând pământul de lângă periculoasa plantă...Mai era o mulțime de astfel de plante și chiar de mai multe soiuri, cu diferite culori și miresme. Această zonă își avea și ea o frumusețe aparte însă cu toate astea am încercat să nu ating nimic ca într-un muzeu, pentru a nu strica ceva cum făcusem cu ceva timp în urmă... Mai tăiam din când în când, câte un tentacul, două, care se agățau din întâmplare de mine... Mai erau un fel de tufe cu crengi subțiri și transparente, ce produceau un fel de fructe mici, multicolore ce îmi lăsau gura apă, datorită mirosului și aspectului... Păreau un fel de bomboane colorate, însa m-am abținut să nu le ating cu toate că nu știam ce reacție vor face, însă am aflat în curând, dar nu pe pielea mea...

Un papagal enorm, probabil pofticios se apropia-se poate de una din aceste tufe și din păcate crengile acelea transparente, îl încolăciseră lipicioase, nelăsându-l să facă nici o mișcare... Fusesem atras de croncăneline sale disperate care cereau ajutor...Mi-a fost milă de biata pasăre și dintr-o lovitură de sabie am retezat tufa de jos, iar aceasta se desprinse de la sine de pe pasărea ce își luă zborul, amețită.Papagalul semăna mai mult cu un vultur datorită mărimii sale și coloritul lui foarte sărac, care era format doar din două culori: gri și verde. Zona plantelor carnivore începea să se termine, iar jungla își lua forma dinainte...
Începea să se întunece, așa că m-am decis să îmi fac tabăra acolo.Mai erau două ore până soarele avea să apună așa că în jumătate de oră îmi încropisem un fel de colibă din crengi și frunze, în care să mă feresc de eventualele ploi și chiar de unele animale... Am făcut focul din vreascuri uscate și m-am dus în căutarea vreunui vânat, care desigur mă aștepta cu nerăbdare... Vânasem un papagal însă acesta nu îmi ajungea nici pe o măsea, așa că m-am afundat în pădurea deasă în speranța că voi găsi ceva mai de soi... Se părea că nu aveam noroc... Cu toate astea, locul îmi părea cunoscut. Ceva straniu și ciudat se întâmpla... Nu mai fusesem niciodată aici. Un fel de teamă necunoscută mă cuprinse și m-am întors cu gândul să plec spre tabăra mea... M-am mulțumit cu pasărea aceea și cu fructele dătatoare de puteri din care mă înfruptam deja... Mă simțeam stresat, însă fructele mă făceau să mă simt în formă fizică perfectă și mergeam cu pași grăbiți, spre coliba mea care se vedea prin desiș la cincizeci de pași în față, datorită focului. Un fel de mârâit, mă făcu să mă pun în gardă și să mă uit cu atenție prin desișul întunecat al junglei... Nu văzui nimic așa că m-am întors cu pas zorit la tabără, unde am alimentat focul din belșug. Inima îmi bătea năvalnic, iar pieptul îmi tresălta cu putere. Era liniște și nu se auzeu decât bătăile inimii mele. Simțeam că mă pândește o primejdie mare iar pofta de mâncare îmi pierise însă am mai mâncat unul din fructele miraculoase. În junglă domnea o liniște totală... O liniște care mă exaspera. De ce nu vânau animalele în această zonă? De ce nu era vânat? Totuși auzisem în mârâit de animal... Mai era aproape o oră și avea să se întunece de tot.M-am ridicat ca să mai pun câteva vreascuri pe foc, când același mârâit se auzi din nou mai clar și mai aproape. Am rămas calm și am cercetat cu atenție împrejurimile. Zgomotul venise din față căci la aproximativ douăzeci de metri în spate, era peretele stâncos...Un zgomot de crengi rupte, ma făcut să mă uit în direcția de unde venea acesta, însă nu văzui decât o umbră imensă ce se strecura în întunecimile pădurii... Mi-am dat seama că animalul nu este vreo felină, deoarece acestea nu scoteau niciun zgomot... Probabil că adversarul mă studia din toate părțile, căci aceleași zgomote se făceau auzite din dreapta și apoi din stânga mea... Doream să se termine odată tot acest mister care mă enerva cumplit, mai ales că se întuneca. Spre bucuria și dezamăgirea mea, adversarul se decise să înceapă lupta. O clipă rămăsei încremenit de înfățișarea acestuia: un fel de gorilă gigant, de aproape șapte metri înălțime se apropia de mine încet parcă sigură că prada mică și neînsemnată din fața ei nu este bună de nimic... Întradevăr, mă simțeam foarte neputincios... Gândul de a fugi îmi veni în minte însă mi-am dat seama că nu mi-ar putea folosi... Un gând fulgerător ca o amintire îmi trecu atunci prin minte... Gorila! Era exact cea din visul meu! Am înhățat sulița, iar sabia mi-am pus-o la șold. Am mai mâncat repede un fruct și m-am pregătit de luptă. Un fel de curaj parcă mă însoțea! Era oare amintirea visului? Nu puteam ști... De gorilă mă mai despărțeau aproape douăzeci de metri. Nu prea aveam speranțe de a nimeri bestia cu sulița, însă merita încercat. Am cumpănit sulița în mână apoi am aruncat-o cu putere înspre gorila ce se apropia cu pași mari, acum spre mine. Sulița nimeri în plin. Pieptul gorilei era străpuns de sulița pe care o aruncasem. Un răcnet cumplit cutremură toate împrejurimile. Bestia își smulse sulița din piept și o aruncase iar acum se îndrepta în viteză spre mine... Acum depindeam doar de agilitate, căci acesta era avantajul meu căci gorila era destul de greoaie. Îmi era un pic frică de lupta corp la corp. Zic un pic deoarece gorila era rănită și nu mai avea să reziste mult...Aceasta se îndreptă alergând spre mine, vrând să se arunce cu greutatea corpului ei și să mă strivească, însă frica îmi dădu aripi și dintr-un salt m-am ferit aproape la secundă de greutatea ce cântărea peste cinci tone care la impactul cu solul, produse un zgomot surd ce făcu să vibreze pământul...Aceasta se ridică imediat și în patru labe, începu să alerge după mine urlând turbată și căutând să mă înhațe cu orice scop. În curând aceasta obosi și trântită cât era de lungă, începu să gâfâie și să mârâie amenințător... Sângele i se scurgea din partea stângă a pieptului... Am luat o săgeată și am tras o în bestie.Precum prevăzusem, aceasta era încă plină de viață și răcnind își smulse săgeata și începu să alerge din nou după mine, smulgând copacii și măturând totul în cale. Văzduhul era înțesat de răcnetele sale infernale, care parcă îmi dădeau aripi la picioare... Pentru o clipă de neatenție și dezechilibru, am căzut iar o secundă mai târziu, mă aflam în mâinile bestiei care mă duceau la gura acesteia, ce urma probabil să îmi frângă gâtul, precum credeam că făcuse și cu restul trupului, ce se afla în mâinile ei. Spre marea mea surprindere am observat că îmi pot mișca brațul drept și cu acesta am scos sabia din teacă. Mă durea tot corpul din cauza strânsorii, însă pe când aceasta mă îndrepta spre gura sa enormă, înzestrată cu canini ascuțiți, o lovitură de sabie îi despică gâtlejul și o făcu să se prăbușească strângându-mă cu mai multă forță. Cu ultimele puteri am reușit să infing sabia în partea dreaptă a pieptului, unde acum eram sigur că se află inima acesteia. Am auzit clar în tot vacarmul cum îmi pârâie oasele, apoi în urechi începu să îmi țiuie ceva, iar sângele îmi țâșni pe nas. Un fel de ceață mi se puse pe ochi și apoi nimic...

Probabil leșinasem, căci trezindu-mă am observat că era ziuă iar eu zăceam lângă corpul inert al gorilei. Spre surprinderea mea, observasem că eram întreg din cap până în picioare cu toate că mă dureau aproape toate oasele mai ales toracele și aveam niște zgârieturi care mai sângerau și acum însă nu erau grave. Eram bucuros, că îmi pot mișca mâinile și picioarele. Oricine s-ar fi uitat la monstrul care zăcea lângă mine ar fi simțit fiori de groază... Avea pieptul și gâtul despicate de loviturile ce le dădusem. Zăcea într-o baltă de sânge închegat. M-am propriat de bestie și am observat că acesta este încă cald. Gândul că monstrul fusese viu cât timp eu fusesem leșinat, îmi făcu pielea ca de găină... Am numărat lungimea gorilei în pași. Trecând pe lângă mâna ce-i atârna de-a lungul corpului am observat cu groază că în mâna acestuia se afla o bucată groasă de lemn. Știam că mă ocrotise Dumnezeu... Numărasem opt pași de la capul acesteia la picioare lângă care rămasei gânditor... Monstrul nu era o gorilă sau o maimuță deoarece tălpile picioarelor semănau foarte mult cu tălpile mele adică cu toate tălpile tuturor oamenilor... Nu avea nici un fel de îmbrăcăminte, însă avea păr, un păr negru și lung.Nu am putut să nu observ că acesta era un mascul...
Eram plin de sânge și probabil era mai mult de-al gorilei, însă nu aveam cum să mă curăț, deoarece nu aveam apă.Am mâncat două fructe, din săculețul de piele în care unele se striviseră în timpul luptei. Pe acestea le-am folosit ca să îmi ung rănile, care mă usturau îngrozitor... Rezerva de fructe mi se termina, mai aveam aproape cincisprezece fructe, care m-am gândit să le folosesc mai cu strictețe. Nu mai aveam ce căuta în acel loc, așa că am decis să îl părăsesc cât mai repede. Oricum prezența monstrului chiar și neînsuflețit, îmi producea silă. M-am îndreptat către cort unde îmi lăsasem arcul și săgețile, apoi am găsit și sabia care era plină de sânge. Am șters-o cu niște frunze și am pornit să îmi caut sulița, de care nu doream să mă despart.Îmi aminteam exact locul unde era gorila când sulița o nimerise pe aceasta, însă nu-mi aminteam unde o aruncase după ce și-o smulsese din piept... După o oră de căutări, am găsit-o și bucuros am pornit la drum.

Doream ca să ajung mai repede la locuințele omenești, căci mă săturasem de atâtea pericole ce îmi tot ieșeau în cale, în această junglă necunoscută... Nu făcusem nici douăzeci de pași, când în fața mea la cincizeci de metri, am auzit niște zgomote ciudate, care îmi făcură inima să-mi bată cu putere. Mă cuprinse un fel de emoție puternică, care nu mi-am putut-o stăpâni decât cu mare greutate. Nu-mi venea să-mi cred urechilor! Zgomotele semănau cu niște glasuri omenești!