AUT VERA SOMNIA

Cap.14. O descoperire enigmatică.

      M-am trezit târziu iar prima mea grijă a fost să verific pieile. Acestea se uscaseră  însă deveniseră un pic scorțose. Această problemă am rezolvat-o după ce le-am bătut cu o bucată de lemn. Pieile erau foarte frumoase iar solzii străluceau în bătaia razelor de soare, împrăștiind reflexii de curcubeu, de jur împrejur.
       Am tăiat o fâșie de piele un pic mai lată decât sabia și de două ori mai lungă. Am pus-o în două și am găurit-o cu vârful sabiei. Trebuia să o cos. Am căutat ierburi și liane subțiri însă nu am găsit iar iarba nu era bună căci se rupea ușor... Mi-a venit ideea să iau lianele care înconjurau pietroaiele din fața peșterii și să le bat cu un pietroi. Astfel am obținut niște fibre subțiri și foarte rezistente. Am cusut cu ele însă fără ac și chiar de aș fi avut nu aveam cum să prind fibrele căci erau destul de grosolane. Cusutul era partea cea mai grea.Însă am fost satisfăcut de reușita mea căci făcusem o teacă nu chiar de toată frumusețea, însă foarte trainică.
       Am mâncat câteva fructe în timp ce lucram, căci nu aveam poftă de mâncare gătită deoarece aș fi pierdut timp cu gătitul. Eram foarte adâncit în lucrul meu,si aproape că nici nu-l băgasem în seamă pe Leul meu care guița de-i ieșea sufletul de foame...I-am dat câteva fructe și m-am întors la ocupația mea căci doream ca în ziua aceea să-mi termin de făcut și îmbrăcămintea. Am mai făcut și o tolbă care se prindea cu două fâșii de piele și care o puteam pune la spate iar îmbrăcămintea consta doar într-un șorț scurt care mi l-am prins cu o curea de piele de șolduri. La pielea pentru acest șorț am lucrat mai mult deoarece l-am bătut cu bățul până devenise foarte moale. Teaca mi-am prins-o de cureaua care era prins și șorțul iar acum arătam ceva mai civilizat... Adevărul e că nici nu mă simțeam bine în chiloții jerpeliți cu care fusesem îmbrăcat. Totuși arătam ca un sălbatic. Îmi crescuse părul și nu eram îmbrăcat decât cu un șorț. La mâini și la picioare aveam apărători făcute din platoșa peștilor.Ca arme nu aveam decât sabia, sulița, arcul cu săgețile și m-am gândit să îmi fac un fel de jungher din dintele de șopârlă. A fost foarte greu să cioplesc în acest material. Nu îmi imaginasem vreodată că o bucată de os poate fi așa de dură.Însă în final am reușit să fac un cuțit de vreo douăzeci de centimetri, nu prea tăios însă foarte ascuțit și desigur m-ar fi ajutat într-o luptă corp la corp...
       Toate acestea mă preocupaseră așa de mult încât nu îmi veni să cred când terminând cuțitul de șlefuit pe o piatră, am observat că se înserase... Trecuse o zi! Mi se părea că trecuse prea repede!Oricum foamea începuse să se facă simțită așa că m-am pregătit pentru noapte cu vreascuri pentru foc și un culcuș proaspăt fără să mai vorbim de friptura de porc la care mă gândeam de când pregăteam lemnele... Am mâncat copios însă cu toată oboseala, somnul nu se lipea de mine.După ce m-am perpelit ca peștele pe uscat în culcușul meu, am ieșit afară unde adia vântul care aducea miresmele și unde se împreunau armonios efectele naturii ce mă înconjurau... Luna era de o frumusețe uimitoare... Când eram mic credeam că stelele se sting când apare lumina zilei. Am rămas foarte uimit să aflu că stelele stau aprinse și ziua... Zgomotele nopții ar fi făcut pe oricine să se înfioare...Se auzeau răcnetele fiarelor de pradă ce probabil ieșiseră la vânat, din când în când țipetele îngrozite ale animalelor ucise și sporovăiala păsărilor de zi când speriate zburau care încotro din cauza vreunui șarpe care dorea să își ia masa. Aici cel puternic și înțelept învinge pe cel slab. Locul unde lupta pentru supraviețuire întrece orice limită...Totuși această viață plină de animalele care încercau să supraviețuiască cu orice preț era similară cu lumea din care venisem eu, însă la oameni. Acei oameni se comportau ca niște animale. Se luptau cu orice preț să își atingă un scop. Nu-i interesau dacă striveau ceva natural sau răneau inimi...
       Din când în când lupta pentru supremație se făcea simțită mai ales la liceu unde unii colegi de liceu erau șmecheri.Șmecher pentru mine însemna să te descurci în toate însă aceștia pentru mine nu erau buni de nimic căci în viziunea lor aceștia credeau că a fi șmecher nu trebuie decât să fumezi sau să faci unele lucruri josnice și nedemne de un om civilizat... Niciodată nu mi-a plăcut să stau în preajma lor și nici măcar să mă uit la comportamentul lor, mi-era greață de privirile acestora... Erau victimele propriei lor minți bolnave, victime ale poftelor învingătoare...
      M-am întors la culcușul meu unde am mai reflectat la posibilitățile evadării de pe insula mea unde eram prizonier. Dacă mai aveam să stau mult cu mâinile în sân probabil că aveam să pierd orice ocazie de a mă întoarce la civilizație...Trebuia să găsesc o soluție ca în cazul trecerii a vreunei corăbii, aceasta să mă găsească pregătit. Mă gândeam că corăbierii vor vedea un semnal de avertizare cauzat de un foc zdravăn pe o înălțime în caz de noapte... Era destul de dificil...Oricum, ce corăbii trec noaptea prin această zonă care probabil e în afara razei lor de circulație sau poate este vreo insulă necunoscută...
       Când mă gândeam la asta capul începea să-mi vâjâie.Mă întrebam cum putea fi necunoscută cu tehnologia avansată din secolul meu afară de faptul că poate mă aflam în vreo epocă trecută de care vorbea istoria în lumea mea din care venisem... Mi se părea ceva cu totul imposibil...
     
       Nu știam ce se întâmplase... Mă trezisem dis de dimineață și remarcasem că Leul dispăruse. Îl căutasem peste tot și strigasem până am răgușit însă acesta nu își făcuse apariția... Mă gândeam că poate fusese ucis de vreuna din animalele de pradă ce ieșiseră noaptea la vânat. Mă obișnuisem cu prezența lui iar acum mă simțeam destul de singur. Totuși am mâncat câteva fructe și înarmat am plecat în plimbarea de recunoaștere a malului mării ce mi-o planificam cu mult timp în urmă... Vegetația era destul de deasă.Locul era plin de iarbă înaltă și de copaci mici sau tufe și uneori întâlneam ferigi uriașe... Descoperisem un fel de iarbă care făceau un fel de boabe asemănătoare cu grâul.Gustând aceste semințe am observat că au un gust ca de făină însă aveau și o cantitate destul de mare de ulei. Acestea puteau fi mâncate și crude.
      Mi-am pus în tolbă câțiva pumni din acest soi cu scopul de a le încerca și coapte.Pe când terminasem de cules aceste semințe am observat un fel de movilă de pământ și ceea ce mi se păru ciudat era faptul că pământul era proaspăt în unele locuri. Era o movilă uriașă. M-am apropiat cu gândul să mă urc pe ea ca să văd cât mai am de mers până la malul mării. Am observat că pământul proaspăt ce părea scos de curând din străfundurile pământului era moale și afânat iar piciorul mi se afunda foarte mult în acesta. Mergeam pe solul tare care semăna mai mult cu o cărare bătătorită și foarte umblată.Ajuns în vârf la o înălțime de aproape zece metri am scrutat cu privirea distanța ce mă despărțea de mare. Nu mai aveam mult. Era chiar puțin, într-un sfert de oră eram acolo. Am dat să cobor însă am rămas cu piciorul în aer nemișcat și cu gura căscată de uimire. În jurul meu se aflau în jur de treizeci de furnici gigantice ce semănau mai mult a draci și încă din cei mai urâți...
        Erau de aproximativ cincizeci de centimetri lungime și douăzeci înălțime. Erau de culoare roșie iar pe toracele chitinos și strălucitor aveau câte două puncte negre.Aceste se uitau atent la mine, unele apropiindu-se încet mișcându-și antenele și cleștii hidoși, apoi intrau în formație din nou.Numărul lor se mărise considerabil și probabil acestea mă considerau o hrană destul de delicioasă. Îngrozitor era faptul că nu mai aveau de gând nici în ruptul capului să mă lase să plec.Am făcut câțiva pași în speranța că mă vor lăsa în pace, însă aceștia se strânseseră și mai mult în jurul meu mișcându-și cu zgomot infernal cleștii enormi.
      Văzând că unele își îndreaptă partea posterioară a corpului lor pe sub picioare către mine ma făcut să mă îngrozesc gândindu-mă la obiceiul groaznic cu care le înzestrase natura, al acestora de a-și împroșca prada cu acid.Când eram acasă îmi plăceau nespus de mult furnicile însă nu la aceste dimensiuni groaznice. Odată aplecându-mă spre un mușuroi am fost împroșcat cu acid și țineam minte și acum usturimea din ochi. Eram într-o situație jalnică. Mi-a venit ideea de a mă folosi de sulița flexibilă pentru a sări peste acești monștri scârboși.
       Ideea nu era rea însă eu nu eram gimnast ca să fac această săritură formidabilă... Am încercat totuși însă nu făcui decât să agravez situația.Probabil că planul mi-ar fi reușit însă când mă aflam la jumătatea saltului o ploaie de acid mă udă din cap până în picioare. Instinctiv mi-am dus mâinile la ochi... Am căzut în mijlocul acestor diavoli mici și roșii ce începură să mă tragă de picioare și mâini de credeam că între o clipă voi fi numai bucățele... Întradevăr membrele mă dureau cumplit, fără să mai vorbesc de usturimile cauzate de acid... Mă zbăteam disperat în speranța că voi scăpa cumva.Acestea nu mă mai stropeau cu acid căci probabil că li se consumase... Cred că dejectaseră pe mine peste șapte kilograme de acid de fiecare individ.
       Eram între o situație care devenise din ce în ce mai enervantă. Aceste furnici acum încercau să mă bage în mușuroiul lor printr-o o gaură destul de mică și trăgeau de mine cu o înverșunare diavolească. Am reușit cu mare greutate să-mi eliberez o mână și cu aceasta am scos repede sabia din teacă și am început să retez capuri și  picioare care începură să se zbată pe jos. Acestea se retraseră și începură să atace din nou și mai înverșunat.Loveam cu sabia în dreapta și în stânga. Numărul adversarilor parcă nu se mai micșora. Am observat că acestea se înmulțeau ieșind din găurile care erau astupate de pământul proaspăt... Cred că mă luptasem de peste două ore și eram extenuat. Am observat că numărul furnicilor scade văzând cu ochii. Mă refer la furnicile vii în care loveam încă cu sete. În jurul meu se aflau mormane de furnici dintre care unele se mai mișcau încă...
      Mi-am căutat sulița de sub stratul de furnici moarte care scoteau un sunet de nuci sparte în momentul în care călcam pe ele...Mi-am găsit-o și am decis să îmi continui drumul în speranța că voi găsi și niște fructe zemoase căci aveam o sete nespusă...
    Am văzut una din păsările acelea ciudate de care am mai vorbit și am vrut să o vânez. Mi-am dus mâna la spate unde se afla tolba, și crezând că iau o săgeată cu ochii țintă la pasăre nu văzusem că de fapt dusesem la coarda arcului un picior de furnică care zburând nu făcut decât să sperie biata pasăre ce fugi imediat spre stupoarea mea care nu văzusem decât în ultima clipă cu ce armă doream să omor pasărea... Nu știam cum ajunsese acesta în tolbă dar am presupus că nimerise acolo în timpul luptei... Eram mâhnit, și mă simțeam ca un om fără minte că ratasem această ocazie de a gusta din carnea acestor păsări ciudate și rapide...
       Marea era de o frumusețe uimitoare... Plimbându-mă cu picioarele în nisipul plajei sălbatice observasem la o aproximativ cincizeci de metri ceva ciudat ce semăna din locul unde mă aflam a locuință omenească... Nu vă puteți imagina emoția mea... M-am îndreptat alergând către ea însă apropiindu-mă, aceasta lua forma unei corăbii ce naufragiase aici și intrase în putrefacție. Era foarte lungă și destul de înaltă... Am observat că aceasta nu avea catarge însă avea loc pentru vâsle. Aceste locuri care erau foarte multe, numărasem mai mult de cincizeci pe o parte, mă duseră cu gândul că această navă era condusă de un echipaj de peste o sută de persoane, probabil o navă de război... Era de o lucrătură grosolană bătută în nituri groase, scândura mai stătea și acum prinsă de schelet deși era putredă. Am urcat cu mare greutate pe punte. Aici împrăștiate zăceau claie peste grămadă frânghii, scuturi arme și chiar câteva coifuri... Aceste lucruri erau o adevărată avere! Am decis să le car pe toate la peșteră.
       Am cercetat și cala care era plină de găuri. Aceasta era împărțită în trei încăperi.În prima erau îngrămădite tot felul de arme, bijuterii și diferite lucruri de preț care probabil că fuseseră strânse acolo de către echipaj. A doua încăpere era un fel de cămară sau magazie deoarece erau mulți saci plini cu un fel de semințe ce putreziseră din cauza umezelii.Erau frânghii, unelte de tâmplărie, topoare, ciocane, lăzi cu cuie, observasem și câteva ferăstraie toate ce-i drept cam grosolane însă destul de trebuincioase.
      Intrând și în a treia încăpere care era și ultima părul mi se zbârli de groază la sinistra priveliște ce mi se descoperi... Aceasta părea o încăpere care ținea loc de temniță sau închisoare... Prin găurile pereților razele de soare intrau și luminau încăperea plină de pânzele de păianjen.De pereții putrezi atârnau un fel de belciuge de fier în care probabil erau prinși prizonierii. Într-un astfel de belciug se vedea un schelet de om.O parte din oasele acestuia erau desprinse de cartilajele care nu erau putrezite în totalitate și zăceau straniu pe podeaua calei... Înfățișarea acestuia îmi dăduse fiori ciudați de teamă și totodată m-am gândit la soarta acestuia care ar fi stârnit mila oricui...Jos zăceau două vase de lut probabil în care i se servea mâncare deținutului, un fel de bici care avea prins în capătul lui un fel de cârlig de fier și un cuțit lung, ruginit... Am ridicat cuțitul, și cu degetele am șters rugina de pe lama lată a acestuia. Rugina roșiatică curse pe podeaua pe care probabil cândva fusese plină de sângele victimelor cruzimii... Mi-am dat seama că rugina se formase din pricina sângelui, o rugină groasă... Într-un colț am observat un cufăr micuț și ceea ce mi se păru ciudat a fost faptul că acesta avea un zăvor și un lacăt destul de puternic. Lacătul era lucrat cu meșteșug și nu arăta ca toate lacătele pe care le văzusem eu. Cufărul avea scândurile rezistente prinse cu nituri în margini de fier. Am luat cufărul și cu un ciocan am spart lacătul ciudat.Trebuie să vă spun că îmi luase jumătate de oră la această operație...Am deschis capacul însă spre marea mea dezamăgire cufărul era gol...Am dat să plec însă am observat într-un colț al cutiei un cui ce nu fusese bătut de tot în fundul cufărului, pe interior...Îmi încolți gândul că această cutie are un fund dublu, și asta mă făcu să trag înfrigurat de cuiul din colțul cufărului.Nu prea avem speranțe însă spre uimirea mea, aceasta se ridică iar sub el am descoperit așezate câteva hârtii groase pe care se păstrase clar un în fel de scriere care pentru mine era foarte dificil de descifrat.
        Nu avem timp însă pentru asta. Trebuia să car aproape tot la peșteră... Mi-a venit ideea să fac acolo, ceva mai departe de plajă o locuință.Ideea nu era rea căci puteam sta aici la malul mării și să supraveghez ca nu cumva să treacă vreo corabie. Era unica șansă de a scăpa de aici.Acum eram sigur că prin aceste locuri mai trec și corăbii. Epava din fața mea era o dovadă.O dovadă a unei civilizații nu prea înapoiate deoarece lucrurile și obiectele și chiar nava era dovada unei minți omenești destul de înaintate.
       M-am decis să rămân acolo peste noapte. Cred că trecuse de amiază...Primul plan a fost să încep chiar din acel moment să îmi fac o căbănuță din pereții interiori ai navei care nu erau putrezi și din unele resturi care puteau fi folosite încă. Ca să lucrez nestingherit am făcut o groapă adâncă pe plajă unde am pus oasele scheletului din corabie.Peste oseminte am așezat biciul, cuțitul și vasul de lut, apoi am pus nisipul la loc. Nu mă interesa cine a fost și sau ce făcuse. Eram mulțumit că am făcut o faptă bună. Am pus câteva pietroaie grele deasupra și mi-am început treaba cu inima ușoară...