AUT VERA SOMNIA

Cap.37. Moartea lui Mikatto.

       Iarna trecu pe nesimțite... Anotimpul călduros veni deodată în toată splendoarea lui... Vegetația ca în fiecare an de altfel, explodă... Văzduhul era străbătut de ciripelile a tot felul de păsări. Totul era minunat... Homaii se mutaseră în peșteră lor... Iar Mobeea... Mobeea mă iubea mai mult ca oricând... Nu mai era fetișcana pe care o văzusem pentru prima dată, acum vreo șapte ani... Era în floarea frumuseții ei... Ori când am văzut-o pentru prima dată, era tot frumoasă... Dar pe zi ce trecea mie mi se părea că se face tot mai minunată... Îmi amintesc de serile minunate când stăteam unul lângă altul beți de mută iubire, pe platoul de deasupra casei noastre... Eram cel mai fericit om de pe pământ... Dar timpul, acest infinit este trecător în toată infinitatea lui... Într-o astfel de seară, Nasinason veni și îmi spuse:
  - Se apropie multe corăbii! Din multe părți, o să ne înconjoare!
  - Mă duc să dau alarma! Mobeea du-te acasă...
      Am suflat din corn și în jumătate de oră, Sasud veni însoțit de doi oameni.
  - Unde sunt luptătorii? L-am întrebat eu.
  - Au rămas să strângă și să ascundă totul, împreună cu femeile și copiii.
  - Bine. Nasinason a văzut corăbii, hai să vedem!
      Eu și Nasinason am ajuns cu mult înaintea lui Sasud și a oamenilor săi care călăreau... Eram foarte deprins cu pădurea... Alergam ca o maimuță... Întradevăr, Mikatto, dorea să ne înconjoare... Eram într-o situație dificilă... Probabil Mikatto venise și cu întăriri... Am observat cu dezamăgire, că Mikatto debarcă, iar corăbiile se îndepărtară de data asta, ca să nu poată fi atinse de foc...
  - Ce facem? Întrebă Sasud, iar Nasinason îmi puse aceeași întrebare doar din priviri...
  - Rămânem uniți.
      Femeile și copiii erau bine ascunși  în munți, prin peșteri numai de ei știute... Deci nu erau în pericol.
  - Ne stabilim cu toții aici în peștera homailor și pe platou...
      Cât ai clipi, până se întunecă de tot, platoul deveni o fortăreață greu de biruit... Panturanii curățaseră tot și făcuseră palisade din lemnele tăiate din împrejurimi...
  - Nasinason, tu ai prieteni homai?
  - Am unul, dar nu cred că va dori să lupte...
  - Nu să lupte, ci să adăpostească femeile și copiii tăi...
  - Voi vorbi cu el și până la miezul nopții, voi rezolva această problemă...
  - Dacă vedeți focuri de tabără, mă informați cât mai urgent!
  - Așa vom face! Nasinason și Sasud plecară la ai lor... Eu m-am dus acasă...
  - Ce se întâmplă? Întrebă Mobeea, îngrijorată...
  - Suntem înconjurați... O să îi înfrâng pe rând... Nu trebuie să ajungă toți aici!
  - Suntem în pericol?
  - Trebuie să rămânem uniți! Tu vei rămâne aici și nu vei părăsi tabăra, orice s-ar întâmpla!
  - Dacă ai fi în primejdie de moarte, nimic nu m-ar putea țintui aici!
  - Vom fi foarte vigilenți, Mikatto nu va mai pleca de aici niciodată.
  - Ce vrei să spui?
  - Vor pieri toți până la ultimul!
       Mobeea se strânse lângă mine și nu mai spuse nimic... Doar un oftat se auzi din trupu-i, ce părea firav...
  - Îi voi face să ne lase în pace pentru totdeauna! Am spus mâhnit.
  - De zeci de ani ne atacă, ca să ne ia tot, cum iei tu mierea din stup...
  - Eu nu omor albinele și nici nu le iau toată mierea... Mikatto va plăti pentru nelegiuirile sale...
  - Nu vreau să ți se întâmple ceva...
  - Mă voi păzi și Dumnezeu mă va ajuta. Toți trebuie să își păzească bine pielea... Pe asta se bazează învingătorii...
  - Învingători! Sper ca ziua aceea să vină mai curând...
       Inamicul se grupase în trei tabere din câte observase Nasinason... Acesta spuse că în fiecare tabără, sunt peste cinci sute de luptători... Așa cum prevăzusem, Mikatto era ajutat și de altcineva...
  - Care e cea mai apropiată tabără?
  - Acolo unde tu și Mobeea, ați avut prima locuință!
  - Îi vom lua prin surprindere. Nu ne trebuie mulți oameni...
  - Când îi vom ataca?
  - Chiar acum! Tabăra asta va fi atacată de homai. Panturanii vor rămâne să păzească tabăra noastră.
  - Mă duc să strâng homaii... Prietenul meu, vrea să mă ajute în schimbul focului... Ce să fac?
  - Dă-i focul, sunt bine veniți! Aveam aproape cinci sute de homai, cu tot cu cei nou veniți...
  - Aș putea să nimicesc tabăra aia singur... Tu cred că ești mai folositor aici... Îmi spuse Nasinason...
  - Bine, ai grijă... Probabil inamicul se pregătește să atace pe neașteptate... Termină repede acolo și întorceți-vă în grabă!
      O jumătate de oră mai târziu, sunetul puternic al armelor se făcu auzit până la tabăra noastră... Nu se auzi mult timp... Homaii erau puternici și îi nimiciseră pe inamici, până la ultimul... Nasinason își terminase treaba într-o oră și jumătate...
  - Prieteni, un sfert din inamic a fost scos din luptă... Pornim către tabăra cea mai apropiată, chiar în clipa aceasta!
  - Cea mai apropiată, e lângă munți...
  - Poftim? S-au strecurat până acolo?
  - Da iar ultima în care se află și șeful lor, e foarte departe de-a lungul plajei, spre apus!
  - Foarte bine. Pornim spre munți!
      Odată ajunși acolo, am încercuit tabăra în liniște. Erau peste cinci sute de corturi...
  - Atacați! Strigătul meu fu auzit de oamenii de pază, care puseră toată tabăra în mișcare. Homaii începură să atace luptătorii, care dezorientați fugeau de colo colo și se izbeau unul de altul, răcnind cât îi ținea gura... Cu sabia în mână și cu o bucată de lemn aprins în cealaltă, mergeam printre corturi dându-le foc. În aproape o oră terminasem totul...
  - Mergem la tabăra noastră, sau direct la Mikatto?
  - La tabără...
       La tabăra noastră totul era în ordine...
  - Mergem la ultima tabără Mikatto! Aceasta e și cea mai puternică, sunt sigur... Sasud se apropiere de mine:
  - Până acum homaii au făcut toată treaba. E rândul nostru...
  - Bine alegeți cei mai buni luptători, Nasinason fă și tu la fel!
      În jumătate de oră, aveam patru sute din cei mai buni luptători. În tabără rămăseseră aproape șase sute de luptători, atât homai cât și panturani la un loc.
      Nu știam că toate pregătirile noastre, sunt spionate...
       În aproape două ore ajunsesem în tabăra în care era și conducătorul Mikatto... Erau peste o mie de  corturi...
  - O să fie cam dificil...
  - ... Da... Spuse Nasinason, trebuia să luăm mai mulți războinici... De fapt ce păzesc ei acolo?
      Aceste cuvinte, mă loviră în inimă cu toate că Nasinason le rostise cu nevinovăție... Întradevăr, ce păzeau de fapt? Păzeau locuința mea și ce aveam cel mai scump pe lume... Pe Mobeea... Poate că Mobeea ar fi trebuit să se ascundă cu femeile și copiii panturanilor, în munți. Astfel puteam învinge mult mai ușor...
  - Atacăm? Întrebă Sasud...
  - Da!
      Homaii și panturanii năvăliră în tabără și dădură foc la corturi, însă rămaseră muți de uimire: nici urmă de Mikatto... Era o capcană? Am ascultat și am scrutat bezna nopții... Nimic... Dintr-o dată, se auziră răcnete și sunete de arme...
  - Repede! La tabăra noastră! A fost o capcană! Am strigat, alergând cât mă țineau picioarele... În drumul nostru, ne-am întâlnit cu homai și panturani care fugeau îngroziți, în direcția opusă...
  - Stați ! Însă nimeni nu mă ascultă...
  - Stați, opriți-vă! Am strigat, cine mai face un pas, îl omor! Am spus, scoțându-mi sabia... Panturanii și homaii se opriră...
  - Ce s-a întâmplat? Am întrebat nerăbdător...
  - Mikatto! Au năvălit în tabăra noastră! Am încercat să ne apărăm, dar erau mulți! Jumătate din noi au murit...
  - Unde e acum căpetenia Mikatto?
  - În casa ta!
  - Repede! Veniți cu toții! Trebuie să o salvăm pe Mobeea!
      Știam ce va face Mikatto! Era groaznic! Îmi spuneam că dacă Mobeei i se va întâmpla ceva, mă voi lăsa ucis... Era vina mea! O lăsasem singură și nu aveam să mi-o iert vreodată!
      De obicei, acționam calm, însă acum trebuia să acționez cât mai repede! O secundă pierdută, putea fi fatală atât pentru Mobeea cât și pentru mine... Am încercat să intrăm pe furiș, însă luptătorii inamici ne depistară. Erau ascunși, în peștera homailor. Aceștia năvăliră cu armele în mâini, însă homaii nu se mai luptau cu luptătorii ci îi aruncau direct în hăul prăpăstios de sub ei. Eu însă, nu mai aveam timp pentru asta. Apărat de Nasinason care lovea cu o bâtă în dreapta și în stânga, îmi croiam drum. Nu aveam timp nici să înfing sabia, așa că loveam cu latul. De sus, cădeau pietre, copaci și alte lucruri aruncate de luptătorii care se instalaseră acolo... Lupta era încă în toi, când am ajuns la peștera mea...
  - Nasinason păzește scara și fereastra! Ai grijă, să nu te lovească cineva de sus! Eu mă ocup de restul! M-am uitat în urmă... Luptătorii inamici erau azvârliți pur și simplu în prăpastie. În urma noastră își făcuseră loc câțiva homai, care acum păzeau poteca care urca la peștera mea... Eram în siguranță din partea aceea... Din casă se auzi un țipăt înspăimântat. Era țipătul Mobeei. Am alergat repede spre ușa peșterii, care era deschisă. Prima ușă pe stânga, era întredeschisă... De aici se auzeau zgomotele și țipetele, așa că m-am apropiat încet și am privit înăuntru. Scena pe care am văzut-o atunci, ar fi provocat mila oricărei făpturi de pe pământ. Mobeea, cu aproape toate hainele sfâșiate, stătea în picioare într-un colț al camerei în care totul era răsturnat, iar în priviri i se putea citi oroarea... În încăpere, lumânările din ceară, împrăștiau o lumină suavă și tristă... Mikatto se apropie de Mobeea râzând:
  - Unde e iubitul tău acum? Haide, spune!
  - Va veni! Vei plăti pentru tot! Spuse ea îngrozită și fără glas.
  - Va veni? Spuse Mikatto râzând... Nu prea cred... Și chiar de ar veni, va fi prea târziu... Spuse el, apropiindu-se și mai mult de Mobeea.
  - Nu te apropia! Nu mă atinge! Strigă Mobeea disperată...
  - Și de ce nu... Spuse el, desfăcându-și brâul lat pe care și-l aruncă cât colo... Cred că nu te vei supăra, dacă mă voi apropia ceva mai mult... Ce zici?
  - Nu! Te rog... Spuse Mobeea cu glasul slab și sfâșiat de deznădejde, căzând în genunchi cu mâinile împreunate...
     Nu mai puteam suporta! Am deschis ușa încet și m-am apropiat de Mikatto, care stătea cu spatele la mine. Nici el, nici Mobeea, nu-mi observaseră apariția. Ochii măriți de groază ai Mobeei, îmi provocau cea mai adâncă milă, însă șarpele din fața mea, nu avea acest sentiment... Probabil, că nu simțea decât pofta și răzbunarea ce zăceau în el...
      Mikatto vru să întindă mâna spre Mobeea care stătea palidă, îngrozită și neputând să mai scoată vreun cuvânt, însă glasul meu, făcu să tresară cele două ființe din fața mea... Una de bucurie, a doua de mânie...
  - Nu mișca! Am spus calm,  împungându-l cu sabia în spate...
  - Iarăși tu? Ce vrei? Spuse acesta înciudat și plin de ură, datorită faptului că planul său mârșav, nu adusese roadele, mult dorite...
  - Să ridici mâinile sus!
  - Nu vreau! Răcni acesta.
  - O să te silesc câine murdar! Am spus, făcându-l să simtă ceva mai tare ascuțișul săbiei... Acesta ridică mâinile. Mobeea rămase în colț, neputând să se miște, vlăguită de emoție... Bucuria și fericirea i se citeau pe chip. Mikatto încercă să întoarcă încet capul, însă l-am avertizat:
  - Rămâi nemișcat. La prima mișcare, te străpung, ca pe o spurcăciune ce ești!
  - Mă vei omorî pe la spate?
  - Să jucăm cinstit Mikatto. De fiecare dată, te-ai dovedit a fi laș însă de tot atâtea ori, te-am iertat și nu te-am ucis. Ultima oară, ți-am spus să nu te atingi de Mobeea. Acum încercai să o necinstești. Mi-ai spus că nu vei mai veni. Află că toți oamenii tăi sunt morți. Corăbiile tale nu se vor apropia decât în ziua în care te-ai înțeles cu corăbierii să vină. Vor fi întâmpinați cum se cuvine.
      Mobeea se ridică clătinându-se, iar Mikatto tresări... Într-o clipă fu lângă ea, înșfăcând un cuțit de jos.
  - Dacă faci un singur pas, o ucid! Spuse Mikatto rânjind...
  - Mișelule! Vei cuteza să ucizi o femeie fără ajutor?
  - Nu îmi pasă! Spuse el, trăgând-o pe Mobeea după el. Aceasta se zbătea sleită de puteri și se uita rugător la mine...
  - Dacă te mai zbați, te ucid pe loc! Spuse Mikatto, trăgând-o încet pe Mobeea, după el... Avea un plan... Dorea să ajungă la ușă, apărat de Mobeea, ca mai apoi s-o șteargă... Plan bun, însă el se îndrepta către fereastra, unde aștepta ascuns Nasinason. Am aruncat sabia și m-am apropiat cu mâinile ridicate de Mobeea, care privea înmărmurită la mine... Mikatto, rânjea ca un drac, ce e satisfăcut că planurile îi merg de minune...
       Când Mikatto ajunse în dreptul ferestrei, două mâini musculoase și păroase îl apucară de gât pe acesta, și-i scoase capul afară. Aproape simultan cu atacul lui Nasinason, am tras-o pe Mobeea din strânsoarea lui Mikatto... Cuțitul acestuia se înfipse în rama ferestrei, iar Mikatto începu să răcnească și de-a din picioare disperat.
  - Să-l ucid? Întrebă Nasinason...
  - Nu... Nu vreau să îmi murdăresc casa de sânge, așa cum dorea el s-o spurce mânat de poftă, cu puțin timp în urmă...
  - Ce să fac?
  - Trage-l pe fereastră!
      Nasinason îl trase prin fereastra îngustă și până să ajungem noi afară, se auzi un răcnet inuman...
  - Ultimul Mikatto! Spuse Nasinason nespus de satisfăcut... Îl aruncase în prăpastie...
  - Nu e chiar ultimul Nasinason. Mai sunt cei de pe corăbii!
  - Aceia mi se par de treabă, dar le voi lua doar averile...
  - Bine, cred că te vei descurca singur... Mulțumesc!
  - Pentru nimic... Chiar mi-a plăcut să te ajut! Spuse Nasinason, îndepărtându-se. Mobeea se uită la mine, cu ochii încă măriți de groază și căzu în genunchi, îmbrățișându-mi picioarele:
  - O! Iubitul meu, salvatorul meu! Și izbucni în hohote de plâns...
  - Nu mai plânge... E vina mea, am spus ridicând-o...
  - Vina ta? Dacă nu veneai la timp... Hohotele de plâns zguduiră din nou ființa iubită, care acum zăcea la pieptul meu...
  - Te rog nu mai plânge, mai că-mi dau și mie lacrimile!
  - Ce fericită sunt! Spuse ea printre lacrimi, agățându-se de gâtul meu.
      Deodată, ușa fu data de perete, iar în mijlocul camerei, se prăbuși Sasud plin de sânge... Mobeea scoase un țipăt și am simțit cum se moaie, în brațele mele...
  - Mobeea, fii tare! Are nevoie de noi! Adu repede niște apă!
  - Prietene... Îngăimă Sasud...
  - Sasud! Repede, apă...!