AUT VERA SOMNIA

Cap.45. Mobeea

       A doua zi, după ce am mâncat, am pornit la drum călăuziți de Sikka. Drumul urmat de acesta, era foarte prăpăstios. Câte o piatră cădea rostogolindu-se, de sub pașii noștri. Prăpastia era foarte adâncă, deoarece pietrele care cădeau, nu atingeau fundul, decât după vre-o două minute... În stânga noastră, era peretele stâncos, iar în dreapta, prăpastia. Mergeam doar pe o buză stâncoasă, lată doar de câteva șhioape...
       După vre-o două ore de mers anevoios, undeva în față la aproape două sute de metri, se văzu lumina ieșirii...
       Ieșisem într-o laterală a muntelui, însă și aici erau animalele periculoase.
  - Aveți grijă! Spuse Sikka.
  - Mulțumim! Să ne vedem cu bine!
      După spusele lui Sikka, dacă urmam drumul drept spre soarele-n amiază, trecând munții, avea să dăm undeva pe lângă satul panturanilor dar până la sat, mai erau aproape cincizeci de kilometri!
       Mergeam spre Sud-Est...
  - Mobeea, ești obosită?
  - Puțin...
  - Ne odihnim?
  - Nu... Continuăm...
       Jungla era foarte deasă și ne croiam drum cu greu. Deodată pur și simplu cerul se întunecă și deasupra noastră, apăru un cap enorm și hidos ce se legăna... Am rămas nemișcați cu răsuflarea tăiată. Bestia nu ne văzu și-și continuă drumul. Dacă nu o trăgeam pe Mobeea la timp, o talpă gigantică ar fi strivit-o ca pe o insectă. Mobeea se uită palidă la mine. În ochi i se citea groaza.
  - Nu vom scăpa vii de aici! Spuse ea clănțănind.
  - Vom scăpa! Dar nu mai clănțăni, vei atrage toate animalele și vor fi bucuroase, să guste o bucățică dulce din tine. Ce zici? Am întrebat-o râzând...
      Veselia mea, o mai liniști și ne-am continuat drumul. Vegetația începea să revină la normal, adică nu eram nevoit să-mi fac loc cu sabia la tot pasul, însă sunetele animalelor îmi spuneau că nu am ieșit de pe teritoriul lor... În fața noastră se aflau munții, iar după ei, eram în siguranță dacă ajungeam vii... În stânga noastră, la Est se afla alt șir muntos, iar după acesta, se afla probabil zona homailor... Bucățica asta blestemată de insulă era pur și simplu împrejmuită de munți...
      Într-un luminiș, am dat de un cuib enorm cu ouă gigantice! Îngroziți am șters-o cât mai repede de acolo. Desigur că mama era pe aproape...
      Era amiază... Credeam că ieșisem cât de cât din zona aceea periculoasă, când am auzit zgomote în tufișurile de primprejur. Mobeea se strânse lângă mine. Mi-am scos sabia. Deodată am fost înconjurați de cinci făpturi, total dezgustătoare. Arătau ca niște șobolani gigantici, de aproape cinci metri lungime. Erau chelioși, iar pielea verzuie, era împodobită cu țepi. Acești țepi, erau așezați în linii paralele de la cap la coadă. Aceste linii semănau mai mult cu niște ferăstraie aducătoare de moarte. Capul lunguieț al spurcăciunilor, era înzestrat cu dinți subțiri și foarte ascuțiți. Ochii mici și roșii, semănau cu ochii de mistreț. Țepii erau lungi de aproape un metru.
     Deodată unul trecu fulgerător printre mine și Mobeea. M-am ferit la timp însă Mobeea fusese atinsă. Din piept îi curgea sânge. Răcnind furios, m-am repezit la dracii care scoteau un fel de mârâit ascuțit și foarte enervant. Nu știu cum am reușit dar în zece minute zăceau cu toții spintecați sau cu capurile tăiate. Eram plin de sânge, însă nu mă durea nimic, eram neatins. Lucru îmbucurător, căci trebuia să o îngrijesc pe Mobeea, care stătea în genunchi și se uita lividă la mine.
  - Ai reușit... Spuse ea prăbușindu-se în pământul scurmat și plin de sânge.
  - Mobeea! Nu! Era plină de sânge. M-am apropiat de ea. Țepii trecuseră ca o sabie ascuțită de la un umăr la celălalt. Trebuia să-i opresc sângele care curgea continuu. Am bandajat-o cu hainele mele cum am putut mai bine. Era leșinată. Am luat-o în brațe și mi-am continuat drumul. Era foarte greu să merg cu o povară pe brațe, cu toate că Mobeea era foarte ușoară. În drumul meu, am întâlnit un izvor. Am lăsat-o pe Mobeea jos, pe mal și luând apă în pumni, am stropit-o pe față și aceasta își reveni.
  - Iubitule... Îngăimă ea.
  - Ce e?
  - Mi-e sete...
      Am luat apă în pumni, i-am dat să bea, iar apoi am băut și eu. Apa rece mă învioră. Mobeea leșină din nou. Am dus-o lângă apă, i-am spălat rana. Aceasta se trezi din leșin probabil din cauza durerii, apoi leșină din nou... I-am spălat rapid și bandajele, bandajand-o din nou cu grijă.
       Mai aveam aproape zece kilometri, până la satul panturanilor. În mod sigur, avea să ne prindă noaptea... Era trecut cu mult de amiază... Ne-am continuat drumul. Eram sleit de puteri. Mobeea când leșina, când se trezea din leșin. Pierduse mult sânge. Fața-i era palidă, buzele aproape albe. Trebuia să mă grăbesc. Din când în când, mă lăsam jos, cu ea pe brațe, și mă odihneam. Era foarte dificil să o duc pe brațe, deoarece era leșinată.