AUT VERA SOMNIA

Cap.27. "Namaroc"

Iarna, a venit mai repede decât mă așteptam. Dar eram pregătit cu lemne din belșug, care se și uscaseră până la venirea iernii acesteia... Mobeea făcuse haine groase, iar eu tocmisem un sobar, care îmi făcu o sobă mult mai bună, ca cea făcută de mine, la cabană. În noua noastră locuință, era cald și e bine. Cel mai mult timp mi-l umpleam cu punerea și verificarea lațurilor, pentru iepuri în special. Nu era ușor, deoarece mărimea zăpezii îngreuna aceste așa-zisele expediții, la locurile în care pusesem lațurile și capcanele... Pe lângă faptul că eram aproape înghețat de frig, mai alunecam sau mă împiedicam din cauza unor crengi de sub zăpadă și de care nu mă puteam feri. Era foarte greu, când încărcat cu animalele prinse în juvețe, urcam vreo pantă alunecoasă. Dacă se întâmpla să cad, puteam să zic, adio, iepurilor care căzuți în zăpadă, nu era ușor să îi găsești.
Pentru asta, îmi construisem o sanie mare, care să fie trasă de baicaro, astfel era mult mai ușor... Construirea saniei, păru o invenție pentru panturani și în curând folosiră și aceștia, acest mod de transport, iar după ceva timp, copiii acestora se distrau, trăgându-se pe sănii mult mai mici... Într-o zi împreună cu Mobeea, am vizitat satul panturanilor.
Ai fi zis că sălășluiseră aici, dintotdeauna... Un adevărat sat subteran... Panturanii ne primiră bucuroși. Unii își construiseră încăperile în mijlocul peșterii, alții se mulțumiseră, cu grotele săpate în pereții acesteia... Panturanii, erau foarte comunicativi și inteligenți. Construiseră un horn imens, sprijinit pe un zid de piatră, cimentuit cu lut. Acest horn din lut, era construit orizontal și susținut de zidul rezistent, ajungea până la tavanul peșterii, care era destul de drept. La această creație își cuplase fiecare panturan, hornurile de la fiecare sobă, care se afla în locuințele lor. Capătul hornului principal, se termina la ieșirea peșterii.
Așa treceau zile, săptămâni...
Uneori, ne adunam în mijlocul peșterii și mă duelam cu panturanii, care erau dornici de distracție... Aceste dueluri nu erau deloc periculoase, deoarece ne luptam cu săbii tocite și cu vârfurile rotunjite. Acestor săbii le lipsea garda. Ajutat de un fierar, am reușit să fac o gardă excelentă, pentru o sabie. Acest mic scut îmi putea salva viața... Astfel aproape toți panturanii își puseră gardă ovală la săbii, după ce constatară că primesc mai puține lovituri, când au scut la armă... Pot spune fără să mă laud, că eram cel mai bun în dueluri. Iubeam această ocupație, mai ales că panturanii erau bucuroși când veneam la ei, pentru dueluri... Erau conștienți că prin asta aveau șansa să câștige, în luptele cu Mikatto...
Mă luptam cu panturanii toată ziua... Mă duelam, cu toți, pe rând... Nu doream să mă odihnesc, nici un pic... Învățasem să mă lupt și cu mâna stângă, aproape la fel de bine ca și panturanii, când o făceau cu dreapta... Ca urmare a acestor lupte, devenisem foarte flexibil și mâinile mi se îngroșaseră foarte mult. Învățam să ne luptăm corp la corp cu mâinile goale... Unele lovituri similare cu loviturile kung fu, le pusesem în practică printre panturani, și se dovediră a fi extrem de folositoare în lupta corp la corp... Uneori mă plictiseam de dueluri și stăteam acasă cu Mobeea, care făcea mâncare sau își umplea timpul țesând... Aș putea spune că Mobeea era fericită... Eu eram la fel de fericit... Aveam de toate... Nu ne lipsea nimic...
Când surprindeam un grup de porci care migrau în căutare de hrană, îi anunțam și pe panturani. Acești porci erau foarte periculoși, mai ales când se simțeau încolțiți. Panturanii îi numeau "diabarceac". Acești porci cu coamă, aveau simțul mirosului fin ca și cel al auzului. Erau foarte greu de încercuit. La vânătoare luau parte aproape cincizeci de panturani, dintre cei mai buni luptători. Acești diabarceac, când vedeau că sunt atacați treceau ei înșiși la atac. Era să se piardă multe vieți dacă panturanii nu rămâneau uniți... Însă era nevoie și de hrană... După o zi de luptă, ne întorceam încărcați cu tone de carne trase de baicaro pe sănii mari de lemn... Panturanii erau nespus de bucuroși că îi însoțeam la vânătoare. De nu eram acolo cu sfaturile și îndemnurile mele de a rămâne uniți, cine știe câți s-ar mai fi întors acasă... Câteodată pescuiam la copcă în lacurile, care erau pline de pești... Îmi construisem o undiță rudimentară, însă pescuitul nu dădea roade prea strălucite dar cu toate acestea, seara mă întorceam acasă cu câțiva pești...
Învățasem limba panturanilor și puteam să o vorbesc destul de bine... Câteodată după dueluri ne adunam cerc în jurul unui foc și povesteam ore în șir, întâmplări adevărate povestite din gură în gură de fiecare generație... Odată, un bătrân povesti despre o fiară sângeroasă care sălășluia în munți... Se spunea că nimeni nu o poate învinge.
- De ce nu poate fi învinsă? Am întrebat curios...
Bătrânul, se uită la mine mirat și continuă:
- Fiara are o înălțime înfricoșătoare și nimeni nu poate lupta cu ea. Nici măcar tu! Spuse bătrânul, ațintindu-mă cu privirea. Atunci, a fost timpul meu să mă uit mirat la bătrân și la panturanii care mă priveau cu o umbră de ironie în priviri... Nici chiar eu? Chiar mă credeau cel mai puternic? Dar nici nu aveam de gând să mă lupt cu o fiară, mai ales că așa cum o descrisese bătrânul, era de neînvins... Gândurile îmi fură curmate de râsetele panturanilor. Nu înțelegeam de ce râd, însă privirile lor care erau ațintite asupra mea, mă făcură să înțeleg... M-am ridicat în picioare mânios, iar la gestul meu râsetele încetară...
- Până la sfârșitul iernii, vă voi aduce pielea animalului! Am spus mânios îndreptându-mă către bătrân, în râsetele panturanilor.
- Această fiară mai trăiește?
- Da, poate viețui sute de ani, iar în miezul nopții, îi poți distinge urletul înfiorător...
- Arată-mi te rog locul unde sălășluiește fiara!
- Namaroc este foarte periculos fiule, te sfătuiesc să nu faci asta...
- E prea târziu, mi-am dat cuvântul, iar tu ai fi putut să nu mă faci de râs!
- Bine îți voi da o hartă de la bunicul meu, care a încercat să lupte cu "namaroc". A reușit să își scape viața, însă, fără un braț... Spuse bătrânul îndreptându-se către peștera sa. De acolo aduse un fel de pergament:
- Aici se află harta. Sper să te întorci cu bine!
Era harta insulei. Locul unde sălășluia namaroc se afla la capătul șirului muntos către răsărit. Se afla la o zi de mers...