AUT VERA SOMNIA

Cap.10. Nevoia,prieten și dușman...

M-am gândit să-mi fac niște arme, precum un arc cu săgeți și o suliță pentru a putea ucide de la depărtare. Însă nu aveam vârfuri pentru aceste arme... Îmi veni ideea de a pune bucăți de os ascuțit în vârful săgeților. Pentru asta, trebuia să prind pește în lac... Și asta era foarte greu... Totuși, aveam nevoie fără doar și poate de armele acestea, căci trebuia să ucid în unele cazuri sau să mă pot apăra de la distanță. Fără îndoială că existau animale cu care nu mă puteam lupta corp la corp în caz de nevoie... Și trebuia să vânez diferite păsări sau animale ce niciodată nu ar fi stat să le prind cu mâna.
M-am decis să-mi fac aceste arme cu orice preț. Pentru început am ales cu grijă un băț nu foarte gros de aproximativ doi metri. Bățul era drept și fără prea multe crengi. Acest lucru îmi ușură munca căci nu mai trebuia să îl curăț de crengi.Era un fel de lemn cu o densitate foarte mare. Am întâmpinat o rezistență neobișnuită la cioplirea acestuia cu toate că sabia era foarte ascuțită... Oricum eram mulțumit, pentru că vârful, odată ascuțit la acest soi de lemn, era greu de tocit.
... Acasă încercasem să-mi fac suliți și arcuri cu săgeți însă aproape niciodată nu reușisem să-mi fac ceva perfect... Însă, această suliță părea perfectă... După câteva încercări am reușit să o înfing în scoarța unui copac ce se afla la o distanță de zece pași în fața mea. Mă mulțumeam și cu atât... Îmi luase ceva timp să aflu secretul poziției brațului înainte de aruncare și unde trebuia să țin mâna...
Mai trebuia să-mi fac un arc. Știam că nu e ușor... M-am decis să folosesc același tip de lemn, flexibil, la fel de gros ca și sulița și cu lungimea echivalentă cu înălțimea mea... Gândit și făcut. Îmi trebuia și sfoara ce urma să îndoaie coarda... A fost foarte greu să găsesc sfoara potrivită. Căutasem aproape două ore trăgând de tot felul de liane care nu-mi satisfăceau nevoia. Însă, întorcându-mă în fața peșterii după prelungile mele căutări, privirea îmi căzu pe plantele ce se cățăraseră pe pietroaie... Erau cele mai bune! Nu-mi venea să cred că se aflau sub nasul meu și eu le căutasem cu disperare în altă parte. Aceste plante aveau fibra ațoasă și se rupeau foarte greu. Am făcut câteva scobituri cu sabia la ambele capete ale bățului, am prins sfoara de cele două capete curbând un pic coarda ca ața să fie strunită, și arcul era gata! Mai rămâneau săgețile... Știam din propriile experiențe de acasă că, construirea unei săgeți e migăloasă și delicată...
Ideea cu oasele de pește îmi rămase în minte și asta îmi fu de folos. Nu-mi rămânea altceva de făcut decât să prind pește... Ușor de zis... M-am dus la râu. În apele lacului se vedeau limpede puzderia de pești care însă la cea mai mică atingere a apei, se îndepărtau ca și cum nici nu ar fi fost. Erau mari cât mâna mea aproape. Desigur, de la palmă până la cot... Erau și mai mici, dar aceștia nu prezentau nici un interes pentru mine. Am luat sulița și am început "vânătoarea"... Reușeam să-i lovesc însă platoșa îi apăra... Trebuia să-i lovesc în cap, prin urmare trebuia deci să fiu expert... După câteva ore de vânătoare îndârjită, ore în care nu lăsasem nici un pește nefugărit, ore în care răscolisem fiecare părticică de apă a lacului, am reușit să prind patru pești. Erau toți de aproape aceeași mărime... Aveam și mâncare, desigur nu știam dacă erau buni sau nu, însă aveam să încerc... M-am întors la peșteră și în curând, pe jăratec se perpeleau cei patru frați pe care-i prinsesem... Numai eu știam câtă apă înghițisem pentru a-i prinde... Se frigeau greu așa că între timp mi-am ales cu grijă aproape douăzeci de bețe drepte și subțiri și nu mai lungi decât jumătatea lungimii corzii de arc... Desigur, îmi trebuiau și pene. Păsări erau cu miile... Papagali cum nu mai văzusem... Erau enormi și desigur că erau capabili de a imita orice sunet...
Am mai văzut un fel de pasăre de mărimea unei curci. Această pasăre mă făcu prima dată să râd fără să vreau, datorită înfățișării sale ciudate. Imaginați-vă o curcă fără pene. Aceasta avea totuși pene însă din cele mai ciudate. Din pielea roșie, plină de zbârcituri ieșeau un fel de bețe care abea spre capătul acestora începea să ia formă o pană de culoare albastră. Pe picioare avea solzi strălucitori iar ciocul ascuțit și încovoiat ar fi făcut pe oricine să creadă că este vultur... Însă, erau foarte sperioase.
M-am întors la peșteră unde mirosul îmi făcu instantaneu foame... Mirosea minunat! Ca să pot mânca peștii trebuia să îi scobesc. Asta fu foarte ușor datorită sabiei cu care am scobit peștele din ascunzătoarea sa de neînvins ce căpătase o culoare albă strălucitoare datorită focului. Carnea avea un gust minunat! Desigur, lipsea doar usturoiul și o mămăligă caldă... Peștele avea oase lungi, subțiri și foarte ascuțite. Le-am ales pe cele mai drepte și făcând câte o scobitură la capetele câtorva dintre bețe, am reușit să fixez cu succes oasele de pește în acestea. Așa am făcut cu toate bețele... Îmi mai trebuia și o tolbă însă nu aveam piele de animale pentru a-mi face una așa că am folosit trunchiul subțire al unui copac ce era gol pe dinlăuntru. Era foarte ciudat acest soi de copac. Avea frunze mici și rotunde iar trunchiul pur și simplu era gol ca un pai pe interior... Am tăiat o bucată de aproape un metru, nu mai groasă decât mâna mea. Pe fundul acestuia am prins o bucată de lemn pe care am bătut-o în cuie de os de pește. Acestea le-am bătut cu latul sabiei. Era necesar un fund la tolbă deoarece săgețile introduse printr-un capăt ar fi căzut pe partea cealaltă... Tolba fiind gata, mi-am legat-o la brâu. Am tras câteva săgeți și trebuie să recunosc că zburau destul de drept măcar câteva sute de metri...
Platoșa peștelui îmi plăcea foarte mult... Mă gândeam la ce aș fi putut să o folosesc... Îmi veni ideea de a o folosi ca armură! Mâna îmi intra aproape perfect în acestea și îmi putea proteja brațul până la cot fără să mai pun în considerare faptul că erau și confortabile... Le-am ales pe cele mai mici pentru brațe, iar pe celelalte două mai mari mi le-am pus pe picioare pentru a-mi proteja tibia...Soarele era sus pe cer...