AUT VERA SOMNIA

Cap.4. Peștera 1.

         Stăteam pe vine cu fața spre gura peșterii de unde se auzea răpăpăitul ploii, rafalele de vânt, bubuiturile însoțite de vibrații și ecouri lungi, și de unde se vedea lumina fulgerelor orbitoare care mă făceau să mă scufund într-un întuneric adânc după oprirea lor...
          Dintotdeauna mă simțisem bine când ploua... Ca și cum acest fenomen natural creea o legătură sufletească între mine și el, un sentiment de liniște, de pace, de iubire cu toate că ploaia era însoțită de fulgere și tunete. Acestea toate mă făceau să mă simt bine, în largul meu, mă făceau să mă gândesc la unele lucruri la care nu te poți gândi decât într-o anumită stare sufletească... Îmi aminteam de zilele copilăriei, când ploua și mă așezam cu sora mea la fereastră și strigam bucuroși și fericiți :,, plouă, plouă, plouă....,, și ploaia parcă văzându-ne fericiți și mulțumiți de înfățișarea ei, începea să-și verse belșugul de stropi mai cu repeziciune...
        Se auzeau rafalele de vânt și răpăiala ploii...Întunericul îmi intra în ochi și parcă în întreaga ființă... Mă gândeam că dis-de-dimineață voi porni să-mi continui drumul...
          Probabil că peștera era destul de mare și poate cu mai multe ieșiri căci ceea ce mă făcu să trag aceste presupuneri fură niște zgomote ciudate care semănau cu șuierăturile groase ale vântului și care erau purtate ca de ecouri până la mine... Prima dată mă speriasem însă mi-am dat seama că ar putea fi curenți de aer purtați din galerie în galerie până la mine... Poate că peștera avea o ieșire pe partea cealaltă a muntelui... Gândul îmi fu întrerupt de o lumină orbitoare ce pătrunse pe gura peșterii și mă făcu să-mi închid ochii care mă dureau nemaipomenit... Prin pleoapele închise lumina nu mai pătrundea aproape deloc... Era un fulger mare... Știam ce va urma... Mi-am dus mâinile la urechi însă asta nu-mi ajută la nimic... Un bubuit îngrozitor și apoi un cutremur teribil mă zgâlțâi puternic... Fusese un cutremur pricinuit de undele sonore? Sau muntele era un vulcan...? Nu puteam ști... Prima întrebare mi se transformă aproape în certitudine. Se făcuse o liniște totală întreruptă uneori de pârâituri și trosnete... M-am apropiat încet de ieșire... Un copac ardea cam la douăzeci de pași de gura peșterii și desigur că fusese lovit de fulger... O idee îmi trecu fulgerător prin cap... Am început să alerg nebunește neluând seama la pietre și crăci de care mă împiedicam mereu și în cel puțin două minute mă aflam lângă copacul în flăcări... Am apucat o creangă destul de mare care ardea cu trosnete și am alergat cu sufletul la gură înapoi spre intrarea peșterii... Am pus-o pe covorul de mușchi și mi-am plimbat privirea în jurul meu... Împrejur erau stalagmite și stalactite ce-i drept, cam rare însă mari de aproape doi metri... Peștera era aproape rotundă, înaltă și boltită iar cât se putea distinge nu se vedea nici o continuare a sa... Oricum gândul la o,,excursie,, nu mă părăsea așa că decisei să explorez dimineață peștera cu atenție, după ce-mi voi face rost de mâncare și apă...
        Craca ardea cu pocnete deoarece avea frunziș și era verde... Focul desigur că se va stinge și gândul acesta suna mai mult a amenințare... Îmi trebuia un foc mare care chiar dacă se va stinge va rămâne jarul care ar fi fost în stare să stea aprins și douăzeci de ore... Am decis să culeg un braț de lemne de prin apropiere... Am ieșit afară și observai că vijelia se mai domolise și printre norii acum rari se mai vedea câte o stea ici-colo... Oricum n-aveam speranțe să găsesc crengi sau bețe uscate așa că m-am îndreptat către prima tufă pe care am văzut-o, am rupt un braț de crengi și am făcut cale întoarsă... Printre crengi aveam și un băț destul de gros de care mă împiedicase-m la întoarcere... Am rupt crengile bucăți mici și le-am așezat peste jarul din craca care arsese și în curând focul începu să pâlpâie din nou mulțumită obrajilor mei umflați ca niște foale care suflau cu toată puterea peste el...
          Stăteam turcește pe covorul moale de mușchi și priveam țintă focul pe care-l alimentam din când în când cu câte un băț făcând asta aproape inconștient...
          Unde erau părinții mei...? Mă căutau oare...? Și frații mei... Unde eram eu...? Prietenii, cunoscuții, nu se întrebau de dispariția mea misterioasă? Cred că poliția mă căuta peste tot... Nu aveam nici o speranță că mă vor găsi... Unde mă aflam? În Africa? Probabil... Poate în epoca de piatră...? Și asta era probabil... O călătorie în trecut...? Nu... Era mai mult decât o călătorie... Poate un experiment... Se folosise vreun vrăjitor de persoana mea? Imposibil! Dumnezeu nu ar fi îngăduit asta...
        Gânduri și întrebări prostești mă asaltau într-una... Mă strânse-i lângă foc și adormii aproape îndată...
          Era dimineață... Întredeschise-i ochii... În peșteră domnea un semi-întuneric care mă făcu să cred că este dimineață devreme însă mă înșelasem căci uitându-mă spre gura peșterii am văzut lumina soarelui care pătrundea înăuntru... Primul meu gând mă făcu să mă reped la grămada de cenușă și scormonind cu un băț, nu mică mi-a fost bucuria când am văzut că mai era încă destul jar pentru planul meu pe care mi-l făurisem în seara precedentă...
       Am ieșit afară cu scopul de a strânge un braț de lemne mai uscate și constatai că vijelia nu lăsase urme chiar grave în afară de câțiva copaci fulgerați...
        Începusem să strâng vreascuri plimbându-mă din loc în loc în căutarea celor mai uscate, când un fel de răcnet urmat de o bătaie ritmica și înfundată ca de tobă mă făcură să scap toate lemnele din mână... Am distins și alte mormăieli, mârâituri și sunete ciudate care veneau din stânga mea... Nu puteam descoperi pricina acelor sunete ciudate din cauza unor ferigi și tufe enorme de frunziș... M-am apropiat tiptil, am ferit tufisurile încet și simții un fel de slăbiciune în corp și mai ales în picioare însă care nu o puteam numi chiar frică... Un grup de maimuțe care semănau mult cu gorilele însă de o mărime uriașă se afla la aproape douăzeci de metri în fața mea. Liderul grupului se distingea foarte clar având o mărime gigantică căci în comparație cu semenii săi acesta era de două ori mai mare și atingea cel puțin cinci metri. Sunt sigur că o singură maimuță de acest fel era în stare să omoare cinci sute de oameni și asta doar într-o singură oră...
        Am rămas nemișcat și am privit la ocupația acestora care mă făcu să mă mai liniștesc... Gorilele tocmai își luau micul dejun și nici nu-mi trecu prin gând să le deranjez cu toate că mațele mele protestau îngrozitor de grosolan și deranjant încât dacă aș mai fi stat mult acolo desigur că le-ar fi auzit gorilele și ar fi fost vai și amar de pielea mea... Am lăsat ca tufișul să-și ia forma inițială și încet, am ridicat lemnele căzute și am plecat de acolo îngrijorat de jarul din peșteră pe care însă îl găsii aproape la fel cum îl lăsasem... Am aruncat câteva bețe subțiri din cele mai uscate, am întețit jarul iar lemnele începură în curând să trosnească și începură să ardă vioi... Apoi am așezat și celelalte lemne și am ieșit să-mi caut de mâncare... Am alergat către cei mai apropiați copaci și găsii la tulpinile lor diferite fructe căzute de la vântul ce bătuse cu putere... Am strâns o poală și m-am întors la peșteră cărând totodată și o cracă pe care o găsisem ca să mai alimentez focul...
         După ce am mâncat copios din fructele zemoase și dulci, așezat turcește și scormonind jarul cu un băț, m-am gândit la dezvoltarea planului meu de a explora peștera. În primul rând îmi trebuia o provizie de fructe care trebuiau să-mi ajungă pe cel puțin două zile, apoi o altă provizie de bețe pentru făclii. Apă nu-mi trebuia căci aveam fructele... M-am gândit bine la cele două posibilități de a traversa muntele... Cea de al escalada care va dura cel puțin două zile și la modul de-a trece pe partea cealaltă prin interior... O escaladare era primejdioasă și obositoare, dar pe de altă parte o rătăcire în peștera care desigur că avea mai multe galerii, rătăcire care putea fi fatală... Însă mă bazam pe principiul curenților de aer... Desigur, ei mă vor conduce spre o altă ieșire...! Am luat un băț aprins și m-am îndreptat spre ungherele întunecoase ale peșterii pentru a fi sigur că într-adevăr peștera dădea în alte galerii... În cel mai îndepărtat ungher se afla o gaură mică prin care mă puteam strecura în patru labe însă prin care curentul se făcea simțit cu putere... Acum eram sigur... Peștera făcea legătura cu altă ieșire! Am ieșit afară și am strâns fructe pe care le-am pus în haina pe care am înodat-o și din care am făcut un fel de geantă pe care o puteam purta pe-o parte agățată de gât... Am rupt aproape douăzeci de bețe nu chiar foarte groase, le-am legat cu o fâșie de pânză de la pantaloni care și așa erau foarte rupți. Această legătură de lemne putând fi pusă și legată la brâu... Mi-am legat în jurul capului în chip de turban o fâșie de pânză de la celalalt crac, căci mă temeam să nu răcesc din cauza curenților reci, și, eram gata de drum...