WarLords

6.Izolare

ANNA

ACUM DOI ANI

Mă îndrept spre liceu. Este a doua săptămână de când a început anul dar am fost bolnavă și nevoită să stau acasă. Sunt curioasă cum sunt colegii și profesorii mei. Intru în sala de clasă și observ cum toți elevii vorbesc între ei. Par a fi buni prieteni. Unii își întorc privirea spre mine dar nu spun nimic. Găsesc o bancă goală în care să mă așez.

-Hei, aia e banca mea, spune una din fete.

-Oh, îmi pare rău. Nu am văzut nici un ghiozdan pe aici, răspund eu timidă.

-Stau în altă bancă ora asta, dar apoi mă întorc aici, explică colega mea frustrată.

-Aha...

Mă ridic și trec pe lângă ea. Îmi pune piedică. Mă întorc pe spate înainte de impact și țin ghiozdanul în brațe. Phew, mama mi-a pus plăcintă la pachet. Nu vreau să se turtească. Colegii din jur încep să râdă. Um... ce este atât de amuzant? Mă ridic în picioare și mă scutur puțin. În cele din urmă găsesc o bancă în care să stau.

Trebuia să îmi dau seama. În prima săptămână de liceu, cât timp eu zăceam în pat bolnavă, restul colegilor se împrieteneau. Acum sunt singură. Ora de matematică trece mult mai repede decât mă așteptăm. Profesorul pare să mă placă. Următoarea oră este sportul. După câte am înțeles, facem alături de altă clasă. Aștept în banca mea până se sună de intrare iar apoi mă duc în vestiar. Nu voiam să mă schimb alături de celelalte fete. Nu mă simt confortabilă. Nu ar trebui să spun asta, nici măcar nu le cunosc. Dar ele par să mă cunoască bine fiindcă mă bârfesc de când am intrat în clasă. După ce mă schimb și îmi cer scuze de la profesor pentru întârziere, mă așez în rând și privesc un meci de volei. Aparent, am fost puși să facem echipe de câte cinci persoane și să facem un mic campionat. Bineînțeles, eu sunt singură. Nu știu cu cine să fac echipă.

-El e Light... Ryan Light, nu? Întreabă o fată de lângă mine.

-Da. Este același an cu noi, răspunde alta.

E același an cu noi? Asta înseamnă că e un boboc. Cum poate să fie atât de popular din a doua săptămână de școală?

-Noi urmăm, haide! Spun fetele de lângă mine. Rămân singura de pe bancă. Echipa ce tocmai a terminat meciul se așază lângă mine. Cu toții sunt din cealaltă clasă.

-De ce nu ești în nici o echipă? Întreabă un băiat de lângă mine.

-Nu mă înțeleg prea bine cu ei... he he, răspund eu încercând să par jucăușă. Nu vreau să spun că am fost izolată de restul clasei. O minge mă lovește direct în față. Au! Încep să îmi frec nasul roșu. Colegii mei încep să râdă.

-Vrei să joci în echipa noastră? Întreabă băiatul.

-Um..., nu sunteți deja cinci?

-Nu, suntem doar patru.

-Ați jucat în patru până acum?! Dar ați ajuns în semifinală! Cine sunteți? Întreb eu uimită.

-Eu sunt Ryan, tu?

-Anna..,

-Încântat. Haide, e rândul nostru, spune Ryan prinzându-mă de mână. Este atât de caldă.

-Hei, ce faci acolo? Nu e echipa ta, strigă una din colege.

-Um...

Nu știu ce să spun. M-am rușinat.