WarLords

19.Idealuri

SCARLETT

Îl ghidez pe Leo Dark spre curtea interioară. Suntem singuri. Am un pistol la brâu pe care sper că nu voi fi nevoită să îl folosesc. Poate faptul că a venit doar să vorbim e un pretext iar în realitate încearcă să mă asasineze. Nu am de unde să știu dar nu m-am născut ieri nu va reușii.

-Vreau să avem o alianță, spune băiatul pe neașteptate distrugând tăcerea.

-Ce-ți venii deodată? Întreb eu mirată dar surâzând.

-Nu ar fi mai bine să spun direct motivul pentru care sunt aici?

-Tu chiar vrei o alianță cu noi?

-E vreo problemă cu asta? Spune Leo zâmbind șmecherește.

-Mafiile nu se aliază de obicei.

-Noi suntem mai speciali, răspunde băiatul simplu.

Cum îi poate fi așa ușor să vorbească? Nu a auzit niciodată de cuvântul „încredere"? E ceva la mijloc? Vor să obțină ceva prin asta? Oricum am pus bucătarii din cantina spitalului să ne aducă două pahare cu vin. Unul din ele conține otravă. Astfel, Leo va murii liniștit peste câteva zile fără a lăsa vreo urmă. Nu o să își dea seama că noi suntem de vină. Mafia lor are deja destui dușmani. Orice ar fi, nu îi va ieșii. Tăcerea se așterne din nou pentru o vreme. Continuăm să mergem pe un hol întunecat.

-Cum ai ajuns să conduci o mafie și un spital în același timp? Întreabă băiatul curios.

-Spitalele nu sunt bine plătite de stat. Au avut nevoie de cotizații iar noi de un sediu. De aici a pornit totul. În momentul ăsta putem ajuta oamenii nevinovați și să îi pedepsim pe cei răi, explic eu mândră. Leo zâmbește sincer și în cele din urmă, spune:

-Ăsta e motivul pentru care și vreau să mă aliez cu voi.

-Hă? Ce vrei să spui?

Ajungem la capătul coridorului care înfățișează o ușă. O deschid și ajungem într-o grădină ce prezintă o arcadă plină cu lalele de toate culorile. Mirosul este îmbietor.

-Ultima dată când ne-am văzut, ai spus că vrei să schimbi lumea, nu? Zice Leo devenind serios dintr-o dată.

-Da...

-Vreau să te ajut.

Încep să râd.

-Vorbești serios?

-Da, sau ai spus-o doar ca să mă atragi în capcana ta?

Zâmbetul îmi piere de pe față. Ce e cu băiatul ăsta? Era atât de amuzat și zâmbăreț înainte... dar acum e o simplă persoană matură ce mă privește determinată.

-Am vorbit serios, răspund eu.

Băiatul ăsta chiar vorbește serios când spune că vrea o alianță cu noi? Pot avea încredere în el?

-Ce încerci să faci? Vrei să mă înjunghii pe la spate sau să mă otrăvești? Nu ai vreun motiv să cauți o alianță cu mine. Doar cineva poate fi în vârf, zic eu puțin frustrată. De ce mi-a pierit zâmbetul? Nu este prima oară când cineva încearcă să mă păcălească... dar nimeni nu a mai pomenit vreodată de idealurile mele.

-Ești sigură de asta? Cred că vârful este destul de mare încât să încapă toată planeta. Problema este că nu toți încearcă să ajungă acolo. Vreau să schimb lumea... pentru ei, explică Leo.

-Ei?

-Copiii din orfelinatul în care locuiesc. Vreau să fac o lume mai bună pentru ei. Le cunosc durerea. Tu vrei să construiești o lume mai bună pentru oamenii care trec prin spitalul ăsta, nu? Pentru că le cunoști durerea.

Nu răspund... Mă așez pe un scaun de lângă terasa cuprinsă cu flori. Leo face același lucru.

-Știi care a fost ultima dată când a avut loc o alianță între mafii? Mă întreabă Leo zâmbindu-mi.

-Acum șaptesprezece ani. De ce?

-Și cine au fost persoanele care au întemeiat-o.

-Foști lideri ai mafiilor noastre, Denisa Bood și Frederick... Dark.

-Și numele lor nu îți spun ceva? Zice băiatul surâzând. Fac ochii mari de uimire.

-Părinții tăi?

-Exact! Ultimul ordin pe care l-au dat părinții mei înainte să se retragă a fost ca mafiile noastre să facă pace. Știi de ce s-au retras?

-Totul s-a întâmplat acum șaptesprezece ani... Nu îmi spune! Mama ta era însărcinată cu tine, răspund eu nevenindu-mi să cred. Care erau șansele?

-Bingo! Răspunde băiatul entuziasmat.

Nu mă așteptam să mă ajute cu așa ceva faptul că am învățat istoria mafiilor ca să pot fi un lider mai bun. Ar trebui să anulez vinul? Poate chiar are intenții bune. Dar dacă nu? Nu vreau să fiu trădată... din nou.

Ușa de pe care am venit noi se deschide iar un bărbat aduce o tavă pe care stau două pahare de vin roșu. Îmi înmânează mie unul iar celălalt îl dă lui Leo. Încep să transpir. De ce îmi pasă așa de mult de soarta lui? Nu e prima oară când omor pe cineva prin intermediul otravei. Scarlett, fi calmă. Asta nu ești tu. Eu sunt singura care poate să schimbe lumea asta. Toată lumea țintește spre putere, nimic mai mult. Nu pot avea încredere în ei.

-A-Ar trebui să avem un toast? Întreb eu. De ce îmi tremură vocea?

-Pentru ce? Mi-ai acceptat cumva oferta? Zice Leo începând să zâmbească dominant. Asta îi stă mai mult în caracter.

-O să mă mai gândesc la asta...

-Atunci hai să facem un toast pentru o lume mai bună, spune băiatul ridicând paharul.

Paharul meu se sparge la contactul cu pământul. L-am scăpat din greșeală. Stai puțin, chiar a fost din greșeală? Leo mă privește curios.

-Ești bine? Întreabă acesta.

-De ce încerci să îmi dai speranțe?! Chiar ești cine pretinzi să fi? Pot avea încredere în tine? Dovedește-mi toate astea și voi accepta alianța cu tine! Izbucnesc eu strângându-mi pumnii. Respir adânc și zic:

-Scuze... am fost dusă de val.

Băiatul își învârte paharul sub lumina soarelui făcându-l să strălucească. Vinul este de un roșu ca sângele. Leo mă privește în ochi.

-Deci trebuie să îți dovedesc că poți avea încredere în mine? Întreabă acesta.

-Da, dar să știi că încrederea nu îmi este câștigată așa ușor, pot dura și ani! Ai nevoie de ceva care să îmi dovedea-

-Te iubesc!