WarLords

14.Trăiește!

JACK

Mi-e frig și totuși..., simt că îmi arde capul. Deschid ochii încetișor iar în fața mea se arată un bărbat cu hainele pătate de sânge ce mă târăște. Îmi amintesc! Este criminalul fantomă. Mă simt atât de slăbit. Unde suntem? Asta e o cameră frigorifică? În jurul nostru se află carne de porc. Suntem într-o măcelărie...

-D-De ce f-faci asta? Întreb eu cu vocea răgușită.

-Mi-e foame.

Fac ochii mari de uimire. Corpul începe să îmi tremure privind neajutorat.

-Ce vrei să spui?

-Nu e evident? Carnea de om e cea mai gustoasă.

Credeam că e un psihopat... dar am greșit... e mai mult de atât. Criminalul mă trântește de un perete și scoate o pereche de cătușe.

-Din păcate am doar una. De obicei prind doar unul fiindcă e greu să am grijă de doi. Dar amicul tău este încă inconștient, explică bărbatul trăgându-mi mâinile pe după o bară din fier. Apoi, începe să îmi prindă cătușa la mâna stângă. Încerc să respir adânc ca să mă calmez. Îl văd la podea pe Leo care este legat cu o sfoară la mâini și picioare. Are o cârpă în gură. Trebuie să fiu curajos... Îl lovesc în față pe canibal cu pumnul liber. Sunt pocnit înapoi. Mă iau amețelile. Bărbatul îmi prinde mâna și o închide cu cătușa strângând-o la maxim. Doare...

-Trebuie să mă îndrept spre casă acum. Vine fiica mea acasă cu iubitul său. Când mă întorc, o să vă gătesc bine, povestește criminalul.

-D-De ce nu ne-ai omorât înainte? De ce suntem încă în viață? Spun eu cu voce tremurândă.

-Fiindcă omul are un gust mai bun când e prăjit de viu...

La auzul acestor cuvinte încep să strig cât mă țin plămânii. Nu fiindcă aș fi vrut, dar așa e natura umană, nu? Mereu când ești înspăimântat până în măduva vei începe să strigi după ajutor. Criminalul îmi înfige o cârpă în gură. Frica e cea care domină...

-Încăperea este izolată fonic. Crezi că ești primul care face asta? Întreabă bărbatul privindu-mă încă o dată înainte de a ieșii pe ușă. Întuneric... Abia mai poți vedea acum ceva în încăpere. Aici îmi e sfârșitul? Vreau să continui să trăiesc. Îmi e prea frică să mor. Dar de ce? Nu îmi puteam crede ochilor când l-am văzut pe Leo în acel bar renunțând așa ușor la viața sa. Bănuiesc că asta se numește mândrie. Îl înțeleg... Și eu sunt mândru de el. Toții banii pe care îi câștiga la pariuri îi dă pentru orfelinatul acela chiar dacă nu sunt familia lui adevărată. Eu mi-am pierdut tatăl de la o vârstă fragedă așa că a trebuit să iau frâiele familiei. Trăiesc cu mama și sora mea. Eu sunt cel care trebuie să aducă banii în casă ca să putem trăi. Nu, nu m-a pus nimeni să fac asta. Mama mi-a spus să termin liceul dar am refuzat. Nu vreau să fiu o povară pentru ea așa că am început să muncesc pentru a face rost de bani. Problema e că banii nu se câștigă așa ușor. Trebuie să muncești pe brânci pentru câteva sute de dolari. Așa că am renunțat și am început să merg la pariuri cu Leo. El își dă banii orfelinatului iar eu familiei. Uneori îmi doresc să nu fi ajuns niciodată în punctul ăsta. Sunt gelos pe amicul meu. El ține așa mult la acei copii din orfelinat iar eu uneori mă gândesc să renunț la propria familie. Cât de inutil pot fi... Dar apoi îmi amintesc că trebuie să continui să lupt pentru ei orice ar fi... Trebuie să trăiesc! Dar cum? Nu o pot face singur... Îmi ridic ochii din podea iar atunci văd. Nu sunt singur. Leo este în picioare. Este legat dar a reușit să se ridice. Îmi aruncă o privire determinat. Băiatul începe să sară pentru a se deplasa. Se împiedică și cade pe jos. Se ridică din nou. Ajunge în dreptul unui dulap. Încearcă să îl deschidă cu mâinile legate la spate. După câteva momente intense, reușește. În el par să se afle ustensile de gătit după câte pot observa din locul în care mă aflu. Leo împinge ceva iar atunci cade un topor pe jos. Băiatul se așază lângă el și încearcă să frece funiile de tăișul armei. Leo se încruntă din senin. Funiile se rup iar amicul meu se ridică. Are mâna plină de sânge. S-a tăiat încercând să scape.

-E doar o mică tăietură, nu îți face griji, mă atenționează băiatul observând cum mă holbez. Începe să caute cheia. Dacă îmi amintesc bine, și-o pusese în buzunar. Nu e aici. Încep să murmur până Leo observă și îmi scoate cârpa din gură.

-Ce s-a întâmplat?

-Cheia nu e aici. A luat-o cu el, explic eu.

-Tsk!

Leo ridică toporul și se apropie de mine. Începe să lovească cătușele cu el. Nici măcar o zgârietură...

-Trebuie să scăpăm de aici până nu se întoarce, spun eu.

-Știu. Lasă-mă să mă gândesc, îmi răspunde băiatul. Deodată, pare să îi vină o idee. Se apleacă lângă mine și analizează cătușele. Greșesc... Îmi analizează brațele. De ce?

-Au! Strig eu deodată trăgându-mi brațul. Simt că mi-am rupt ceva. Stai puțin... Mâna mea nu mai e prinsă în cătușe.

-Ce naiba ai făcut? Întreb ținându-mi mâna îndurerată la piept.

-Ți-am luxat încheietura ca să o pot scoate, explică Leo calm de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Băiatul se întinde spre cealaltă mână. Înghit în sec și închid ochii. O să mă doară ca naiba. Respir adânc și-

-Nu o pot face.

-De ce? Întreb eu uimit dar panicat.

-Cătușa a fost strânsă la maxim.

-Oh, da. Am încercat să contraatac și asta l-a cam enervat, zic eu puțin tensionat.

Un sunet reiese din afara încăperii.

-Liniște! Îmi șoptește Leo îndreptându-se spre ușă.

-Camera e izolată fonic, nu ar trebui să ne audă, explic eu. Băiatul privește prin hubloul de sticlă pe care îl are ușa.

-Sunt mafioții de mai devreme. Au spart geamul ca să intre. Știu că suntem aici, spune Leo agitat ridicând toporul.

-Nu îi poți bate. Au pistoale.

Leo îmi aruncă o privire încruntată și începe să baricadeze ușa. Apoi, lovește de zori cătușa cu toporul. Deja începe să transpire. Deodată, clanța ușii se mișcă.

-E încuiată, spune o voce care începe să bată puternic în ușă. Leo a acoperit hubloul deci nu ne pot vedea.

-Cred că sunt aici. Du-te pe ușa din spate, ordonă un mafiot. Ușa din spate duce direct în camera noastră, iar dacă o baricadăm și pe aceea, nu mai avem cale de scăpare. Aici o să murim. Leo lovește disperat cu toporul cătușa dar degeaba...

-Până la urmă, va trebui să mă lupt cu ei, anunță Leo.

-Nu. Vei murii.

-Ai vreo idee mai bună?

Dacă mor aici, familia mea va rămâne singură. Va fi îngropată în datorii, Trebuie să continui să trăiesc pentru ei cu orice preț... orice sacrificiu... Îl privesc pe amicul meu în ochi și zic cu tot curajul pe care îl am:

-Leo... taie-mi brațul cu acel topor.

-Hă?

-Fă-o acum ca să putem fugi pe ușa din spate până nu vine!

-Ai înnebunit?!

-Mi-ai luxat deja brațul stâng și avei în plan să faci așa și cu cel drept! Strig eu în timp ce bătăile din ușă se intensifică.

-Da! Dacă te-ai duce la un medic profesionist cu o încheieturile luxate, ai fi vindecat complet în maxim o lună. Jack... nu îți mai crește un alt braț dacă îl tai pe ăsta...

-Știu asta! Dar prefer să trăiesc cu un braț lipsă decât să mor!

-Jack, nu mă pune să îți fac așa ceva... Nu pot... Cât de crud aș fi... nu pot face asta unui prieten.

-Nu îi poți salva viața unui prieten? Spun eu ca să îl întărât.

Leo înghite în sec și mă privește determinat. Ține strâns toporul în mână. Respiră adânc și îl ridică. Îmi e frică de moarte. Sunt atât de multe lucruri pe care încă nu le-am făcut. Nu o să las vreun canibal sau mafiot să îmi ia viața. Închid ochii în timp ce aud cum toporul taie aerul. Apoi... văd roșu în fața ochilor.