WarLords

7.Îndoieli

RYAN

PREZENT

Gerald rămâne șocat la văzut parbrizului spart. Se apropie și îmi deschide ușa verificând dacă sunt rănit.

-Ce s-a întâmplat aici? Strigă bărbatul panicat.

-A împușcat un mafiot..., răspund eu îngândurat.

-Huh? Pe unde a luat-o?

-Nu știu..., au luat-o în direcția aceea. Erau mulți, nu doar unul, explic eu.

-Tinerii răpiți erau alături de ei? Întreabă Gerald scoțându-și din buzunar stația radio.

-Nu...

Leo... ce naiba faci alături de mafie? Gerald anunță prin stație tot ce i-am povestit eu și pune ca poliția să verifice străzile din jur. Polițistul se așază în mașină lângă mine și îmi povestește cum a decurs planul. Au scăpat mai bine de trei sferturi din mafie dar l-au ucis pe lider. Mai precis, chiar Gerald e cel care a tras. Cică v-a fi promovat pentru asta. Iar eu am fost închis în mașină în tot acest timp...

Îmi ascund mâinile în buzunar ca Gerald să nu observe rănile de pe acestea pe care le-am dobândit încercând să sparg geamul.

-Te voi duce acasă acum. Fiind implicată și mafia, nu ne mai poți ajuta. Îți suntem recunoscători pentru faptul că ai descoperit criminalul sau mai bine zis, criminalii și fiindcă le-ai găsit adăpostul, îmi spune Gerald întinzându-mi mâna. Dacă îmi voi întinde brațul, îmi va vedea rănile.

-Domnule Gerald, cum v-ați simțit când l-ați omorât pe șeful mafiei? Întreb lăsându-l cu mâna în aer.

-Cum m-am simțit? Păi, am luat viața unui om... Acest lucru mă va bântui toată viața dar... este un sacrificiu pe care un polițist trebuie să îl facă pentru o lume mai bună.

Leo a făcut același lucru? A făcut un sacrificiu aliindu-se cu mafia pentru a scăpa cu viață? Gerald mă duce până acasă. Îi mulțumesc și ies din mașină. Casa e goală. Tata este încă la muncă. Primul și ultimul lucru pe care îl fac este să mă arunc în pat. A fost o zi lungă.

Următoarea zi mă trezesc destul de mahmur. Mă pregătesc de școală și plec. Încerc să îl sun pe Leo dar nu răspunde. Cine știe ce face?

-Ryan!

Mă întorc și o observ pe Anna ce se apropie de mine.

-Oh, salut!

-Te-am căutat ieri, credeam că mă aștepți, îmi spune fata frustrată.

-Um... Am avut câteva probleme cu poliția.

-Probleme cu poliția?!

-Nu, nu. Ei mi-au cerut ajutoru-

Fata mă mângâie pe cap și zice jucăușă:

-Știu deja. Doar mă jucam cu tine.

Ajungem împreună la liceu și intrăm în clasă. Mă așez pe locul meu obișnuit salutându-mi mecanic colegii. Cu toții sunt prietenoși cu mine datorită titlurilor pe care le pot. Sunt considerată cea mai deșteaptă persoană din liceu și fiul celui mai bogat om din țară.

-Bună Ryan!

-Bună..., răspund eu plictisit până realizez al cui e vocea de fapt.

-Leo?!

-Mda, așa mă cheamă de... 17 ani încoace , răspunde băiatul copiind tema la mate de la un coleg.

-Ce faci aici?! Întreb eu încă șocat.

-Tu ești cel care îmi spune să trec mai des pe la școală!

Pare atât de... normal. Am înnebunit cumva și ieri era altcineva alături de mafie? Mă așez în bancă și aștept ca ora să treacă.

-Leo, vrei să ne plimbăm pin curtea școlii? Nu prea am mai povestit în ultimul timp, zic eu puțin rugător în glas.

-Atât de nostalgic ești, Ryan? Fie!

Ne ridicăm amândoi și ieșim din clasă. Îmi amintesc de momentele din copilărie când făceam asta tot timpul.

-Deci despre ce vrei să vo-

-Leo, faci parte dintr-o mafie? Îi șoptesc eu direct privindu-l determinat și serios. Trebuie să știu...

-Despre asta era vorba? Ryan, eu eram ostaticul lor.

-Aveai o armă în mână!

Băiatul îmi zâmbește.

-Of, niciodată nu te-am putut duce de nas, nu? Ești atent la fiecare detaliu. Da, fac parte dintr-o mafie... Eu sunt liderul, explică Leo suflecându-și mâneca și dând la iveală un tatuaj cu un craniu ce poartă cravată.

-Li-Lider...?

-Da, Ryan. În sfârșit am ajuns și eu ceva în viață.

-Te-ai aliat cu niște criminali! Ei îl reprezintă pe criminalul fantomă! Faci cea mai mare greșeală din viața ta!

-Huh? Greșești. Ei vor să controleze orașul din umbră. Nu ar ucide oameni nevinovați.

-Greșesc? Leo, te voi da pe mâna poliției, îl anunț eu.

-De ce nu ai făcut-o ieri?

-Fiindcă nu eram sigur dacă e adevărat, răspund eu distant.

-Minți. Ryan, ți prea mult la mine ca să faci asta. Știu asta fiindcă la fel de mult țin și eu la tine. Nu mi-aș trăda cel mai bun prieten. Tu ai face-o?

Îl pocnesc în față.

-O să mori în ritmul ăsta! Strig eu disperat.

-Și ce? Sunt pregătit de moarte încă de când părinții mi-au murit în acel accident de mașină... în care șoferul a fost tatăl tău.

-Hă? Nu mi-ai spus niciodată partea asta din poveste, spun eu șocat.

-Ryan... îți amintești cum ne-am cunoscut? Întreabă Leo zâmbind trist.

-Da, în locul de joacă de lângă casa mea. Ne jucam în groapa cu nisip.

-Știai că ascunsesem un cuțit în nisip pentru a te omorî?

Încep să tremur în timp ce îl privesc pe vechiul meu prieten. Ce... vrea să spună?

-Voiam să iau de lângă criminalul părinților mei persoana la care ține cel mai mult.

-Leo... îmi pare r-

Sunt lovit în față de către el.

-Dar nu am mai avut curajul după ce te-a cunoscut! Strigă Leo furios. Este de obicei calm. Pot să număr pe degete de câte ori l-am văzut nervos. Lumea din jur începe să ne privească. Nici nu ne dăm seama când începem să ne luăm la bătaie. Tot ce știu este că am un ochi vânăt iar Leo are cămașa ruptă.

-Asta e calea pe care am ales-o, Ryan. Nu toți avem un drum atât de sigur pe cât ai tu... Uneori încerc să mă uit la tine dar nu reușesc fiindcă... strălucești prea tare.

-Nu știi câte responsabilități am pe umeri. Toată lumea are așteptări de la mine! Îmi doresc să fiu la fel de liber ca și tine.

-Și cine spune că nu poți? Singura întrebare care te reține este dacă vrei... Lumea în care trăiesc nu e ceea ce cauți, crede-mă, explică Leo.

-Încetați! Strigă Anna care se așază între noi doi despărțindu-ne.

-Leo... încă mă mai vezi așa cum mai văzut când ne-am cunoscut? Întreb privindu-l în ochi.

-Acum văd un singur când mă uit la tine... pe cel mai bun prieten.

Mă apropii de el iar el de mine. Anna ne prinde pe amândoi pentru a ne distanța dar în cele din urmă își dă seama ce se petrece așa că ne dă drumul zâmbind sinceră. Îmi ridic pumnii, la fel și Leo iar în cele din urmă... ne îmbrățișăm.

Am făcut o alegere astăzi. Îmi voi alege singur calea... dar înainte de asta, trebuie să port o discuție cu tatăl meu.