WarLords

18.Încredere

RYAN

Intrăm încet în spital și ne oprim în fața recepționerei. Leo face un pas în față și îi spune zâmbitor:

-Vreau să o văd pe Scarlett.

-Care este numele de familie, domnule?

-Nu știu...

-Nu vă pot ajuta așa. Știți cumva în ce sală este internată?

-Nu este internată și nici nu cred că am nevoie de un nume de familie. Cred că vorbim amândoi de aceeași Scarlett... sau vrei cumva să îți verific tatuajul de pe picior? Întreabă băiatul dominant. Recepționera încremenește pentru câteva secunde dar în cele din urmă clipește de câteva ori brusc și spune:

-Nu știu despre ce vorbiți... O să chem paza dacă nu plecați.

-Oh, sigur. Este cadavrul lui la intrare. Cred că ar fi mai bine să îl luați de acolo mai repede până nu sună vreun civil la poliție. Asta nu ar fi bine pentru noi dar nici pentru voi, șoptește Leo jucăuș făcând-o pe femeie să se înfurie.

-Așteptați aici, vă rog.

Recepționera deschide ușa unei debara și intră. Noi așteptăm pe holul central. Începe să se plimbe lume prin jurul nostru. E un spital în cele din urmă. Ușa se deschide iar pe ea ies fata numită Scarlett și doi bodyguarzi.

-Nu ne-am mai văzut de ceva vreme, anunță Scarlett zâmbitoare. Mă ia un fior pe șira spinării. Dintr-un motiv sau altul, seamănă cu Leo. Poate e doar zâmbetul... sau aura sa criminală.

-Da. De data asta nu mai am un pistol la cap.

-Am auzit că vrei să mă vezi. Știi, când vrei să vizitezi o fată, nu îi omori bodyguardul de la intrare, zice aceasta păstrându-și privirea dominantă. Leo ridică din umeri și răspunde:

-Măcar atât să fac după ce ți-ai pus oamenii să mă vâneze prin oraș.

-Cred că ar trebui să vorbim într-un loc mai privat. Urmează-mă, spune Scarlett arătând un hol îngust. Leo pare să înainteze dar noi suntem blocați de bodyguarzi.

-Eu nu vin. E o conversație între doi lorzi ai războiului până la urmă, anunță fată privind în urmă.

-Sunteți în regulă cu asta? Ne întreabă Leo curios.

-Ai gusturi interesante. E drăguță, răspund eu simplu.

-Mult succes, șefule! Strigă Derek zâmbindu-i șmecherește cu subînțeles.

-Ce naiba spuneți acolo?! Strigă Leo înroșindu-se. Băiatul începe să o ia înainte urmând-o pe Scarlett. Acum este mai relaxat decât înainte. Sper să ajute asta. Totul este în mâinile tale acum. Bodyguarzii par să nu își ia privirea de pe noi.

-Hai să ne plimbăm prin spital. Vreau să văd mai de aproape cum o mafie îl controlează din umbră, sugerează Derek. Încuviințez și îl urmezi. Cei doi bărbați ne urmăresc.

-Doriți ceva domnilor? Întreabă Derek frustrat să îi vadă în spatele nostru.

-Nu vă putem lăsa singuri.

-De ce? Ca să ne omorâți mai ușor în cazul în care ceva merge în neregulă?

Bodyguarzii nu răspund...

-Crezi că Leo va fi în regulă? Întreb eu în șoaptă.

-Depinde ce va decide domnișoara. Suntem pe teritoriul inamicului iar liderul nostru e singur. Poate fi omorât în orice secundă doar....

-Doar?

-Doar dacă nu folosește locația în favorul lui. Suntem într-un spital. Nu poate fi omorât într-un loc public fără să fie văzut, explică Derek. Mă întorc spre bodyguarzi și îmi ridic puțin cămașa dând la iveală un pistol pe care îl port la brâu.

-Dacă liderul nostru pățește ceva, mă voi asigura că nu veți mai prinde ziua de mâine, zic eu serios.

Bărbații îmi zâmbesc. Ce nu e în regulă. Suntem într-un loc public, nu pot să scot pistolul dar... nici ei. Îi arunc o privire lui Derek. Și el și-a dat seama că ceva nu e în regulă. Mărim pasul. Începem să o luăm pe coridoare înguste pentru a îi face să ne piardă urma dar nu reușim. Sunt încă în spatele nostru. Încă zâmbesc.

-De ce naiba zâmbiți? Strig eu scoțându-mi pistolul. Holul este întunecat și liber. Nu ne va vedea nimeni aici.

-Chiar ai de gând să tragi? O să înrăutățești tratatul liderului tău, răspunde unul dintre bărbați.

-De unde știi că ăsta e motivul? Zic eu frustrat ținând pistolul încă ridicat spre capul bărbatului.

-Nu era deja clar? Singurele motive pentru care ați putea venii aici ar fi pentru un tratat de pace sau o alianță. Nimeni nu mai este de încredere acum așa că îmi asum că este un tratat de pace, explică bodyguardul calm.

-Ba ăsta e motivul! Vrem să avem o alianță cu voi! Strig eu. Bărbații încep să râdă în timp ce Derek îmi șoptește:

-Oprește-te. Nu le putem face nimic până nu aflăm cum a decurs întâlnirea șefului.

-Nici măcar nu aveai curaj să tragi, continuă unul dintre inamici.

-Hă? Ce ai spus?

-Îți tremură mâna.

Am rețineri? Normal! Pot doar să ameninț lumea. Singura persoană pe care am omorât-o este Gerald, iar de atunci am coșmaruri în fiecare seară. Nu pot să mă bat fără să îmi amintesc momentul în care l-am înjunghiat... Era un simplu polițist care voia să fie promovat. Ce a făcut rău? A aflat cine era Leo. Și ăsta e un motiv pentru a îl omorî? Da, stătea în calea libertății. L-ar fi capturat pe Leo iar eu aș fi ajuns din nou la tata. Dar este oare mai bine așa? Chiar am curajul să mai omor pe cineva?

-Ai reușit? Întreabă o voce dintr-o cameră alăturată.

-Da, am pus otrava în vin. Acum merg să le-o servesc, răspunde altcineva.

-Foarte bine. Nu da greș. Ăsta e singurul mod în care îl putem omorî fără să lăsăm vreo urmă. Tipul chiar a venit să cearcă o alianță cu noi? Ha ha.

Cei doi bodyguarzi pălesc. Ne privesc panicați și încearcă să își scoată pistoalele de la brâu. Derek face același lucru. Pistolul meu este încă îndreptat spre capul unuia dintre ei. De ce așa de greu să aveți încredere în cineva? Leo vrea pace! A văzut ceva la fata aceea! Îi privesc ucigaș pe cei doi inamici. Zic pe un ton rece:

-Javrelor...

Apoi trag.