WarLords

22.Inimă

SCARLETT

ACUM DOI ANI

Am ajuns să fiu lidera unui grup de mafioți acum o lună. Sunt nepoata vechiului șef. Nu sunt sigură dacă meseria asta e de mine dar va fi distractiv. Mă va ajuta să schimb această lume. Mă aflu într-un spital care reprezintă noul sediu al acestei mafii. Asta a fost prima decizie pe care am luat-o drept lider. Toată lumea pare să fie fericită. Mă îndrept spre recepție. Vom avea un nou medic în spital. Este primul angajat care nu face parte din mafie. Trebuie să avem grijă în preajma lui. Poate ne dăm de gol. Deschid ușa biroului și mă întâlnesc cu un băiat tânăr ce mă aștepta.

-Oh salut, zice acesta.

-Bună ziua, spun eu.

-Nu e nevoie să te adresezi așa formal. Suntem de aceeași vârstă. Ești fiica proprietarului?

-Sunt proprietarul.

-Hă?! B-Bună ziua!

-Parcă eram de aceeași vârstă, contrazic eu surâzând.

-Sunt James. Am optsprezece ani și vreau să obțin experiență lucrând la acest spital privat.

Eu am șaisprezece ani. Deci nu suntem de aceeași vârstă.

-Pari interesant. Ai mai lucrat pe undeva?

-Nu...

-Ai vreo preferință de salariu?

-N-Nu...

-Ești modest. Ultima întrebare. Care e motivul pentru care vrei să devii medic?

-Ca să schimb lumea în care trăim.

Îl privesc în ochi și zâmbesc.

-Ești angajat.

Asta a fost prima mea interacțiune cu James. Timpul a trecut iar noi ne-am apropiat unu de celălalt. În cele din urmă, am ieșit chiar și în oraș. Era o seară de toamnă. Mafia noastră începuse să devină mai puternică iar spitalul mai cunoscut.

-Am o veste mare! Strigă băiatul când ieșim din restaurant.

-O să operezi pe cineva pentru prima oară, răspund eu simplu prinzându-l pe James de braț.

-Cum de știi?!

-Fiindcă eu ți-am programat-o. Ai uitat, eu sunt lidera.

-Mulțumesc din suflet. Este o onoare pentru mine, Scarlett.

-Știu, sunt super.

Mergem pe strada luminată doar de stele. Liniștea și frigul se aștern. Băiatul îmi dă geaca lui.

-Știi, ești prima persoană pe care am întâlnit-o cu care împărățesc aceleași idealuri, zic eu din senin zâmbind tristă.

-Cum adică?

-Amândoi vrem să schimbăm lumea asta, răspund eu privind gânditoare cerul.

-Da...

Băiatul mă strânge mai tare de mână și mă trage lângă el... și astfel, am avut primul sărut. Timpul parcă zbură de atunci. Fiecare zi petrecută fără el era o zi pierdută. Am ajuns să pun problemele mafiei pe locul doi. Prima operație care a realizat-o James a avut loc iar... pacientul a murit. Băiatul nu s-a mai arătat de atunci așa că am decis să îl vizitez. Sunt într-un bloc modest. Bat la ușa sa dar nu răspunde nimeni.

-Știu că ești acolo, strig eu.

-Ba nu! Spune băiatul din spatele ușii.

-James! Deschide. Vreau să vorbim.