WarLords

8.Viață

LEO

-Mutarea noastră ca sediu este deja cunoscută de toate mafiile, domnule, mă anunță Derek. Eu stau pe un scaun în fața sa cu picioarele pe birou. Sunt îmbrăcat la costum.

-Deci tu îmi spui mie că noi nu știm unde se află sediile celorlalți lorzi ai războiului dar ei știu unde e al nostru? Întreb eu privind pe fereastră.

-Da..., domnule.

-Deci am putea să ne trezim oricând la ușă cu mafioți înarmați până în dinți? Asta face totul mai interesant.

-Care sunt ordinele, domnule? Întreabă Derek curios. Probabil se întreabă ce este în mintea unui adolescent.

-În primul rând, spune-mi Leo! Și în al doilea rând, dacă nu ne puteam apropia de ceilalți lorzi ai războiului, atunci trebuie să ne creștem influența de pe piața neagră, explic eu plictisit.

-Înțeleg, care sunt magazinele pe care doriți să ne focusăm? Cel pentru trafic de carne vie este cel mai popular de pe piață... Leo.

-Carne vie? Nici gând. Nu vreau să mă asociez cu așa ceva, răspund eu grețos.

-Probabil nici ei nu ar dori să se asocieze cu un adolescent, continuă Derek.

-Acest adolescent ar putea să te omoare chiar acum, zic eu zâmbind superior. Bărbatul începe să râdă în timp ce spune satisfăcut:

-Știu, de asta v-am votat drept lider.

-Spune-le celorlalți să se ocupe de magazinele de droguri de pe piața neagră, ordon eu.

-De ce nu le spui tu însuți?

-Fiindcă ceilalți nu mă consideră liderul lor.

-Ba da, cu toții te-au votat.

-M-au votat fiindcă și tu m-ai votat. Ei te voiau pe tine lider, explic eu începând să mă schimb de costum în hainele mele normale. Doar nu pot merge în sacou pe stradă fără să trag atenția asupra mea. Derek încuviințează și îmi face loc să trec. Trebuie să mă întorc la orfelinat. În ultimul timp sunt plecam cam des.

Ies din sediu și o iau pe o stradă îngustă care părăsește aleea sângerie. Merg pe stradă cu mâinile în buzunar. Ryan a fost tăcut de când am avut acea dispută. Sper că e bine.

-Oh.

Lovesc umărul unei fete făcând-o să scape o pe jos o vază cu flori. Are părul brunet și ochii verzi. Este îmbrăcată într-o pereche de blugi și un tricou roșu.

-Îmi pare rău, spune fata timidă.

-Nu... A fost vina mea. Florile sunt bine?

Cred că ar fi trebuit să întreb prima oară dacă ea e bine. Nu mă pricep să vorbesc cu fetele.

-Cred că o să moară foarte curând... Trebuie să luăm o vază nouă, pământ și apă.

Să luăm? Stai puțin? De ce mă implici și pe mine?

-Plătesc eu pentru ele, anunț.

-Mulțumesc. Haide să mergem la magazinul de flori.

Huh? Am spus că le plătesc eu ca să scap de tine. Vreau să plec. Oftez și o urmez pe fată. Norocul meu este că magazinul se află pe aceeași stradă cu noi.

-Cum te cheamă? Mă întreabă fata zâmbind larg.

-Leo... pe tine?

-Scarlett.

Fata începe să vorbească cu un angajat al magazinului în timp ce eu privesc prin jur. Sunt doar plante. Ce o atrage așa tare față de ele?

-Am terminat.

Scarlett îmi arată un trandafir înfipt în pământ. Vaza este de un roșu intens. Ieșim din magazin. Cred că e timpul să îmi iau răm

-Hei, vezi pe unde mergi! M-ai călcat pe picior, se răstește un bărbat la Scarlett.

-Îmi cer scuze, îmi cer scuze!

-Asta nu rezolvă nimic. Știi cât au costat perechea asta de pantofi?

-Nu, hai să vedem dacă au un material calitativ, spun eu călcând piciorul bărbatului. Îi zâmbesc în timp ce îl aud cum geme de durere.

-Vrei cumva să ne batem? Strigă el la mine.

-Sigur, de ce nu? Răspund eu rece. Fata mă prinde de mână și începe să mă tragă după ea spunând:

-Nu e nevoie de așa ceva.

-Ne mai vedem, îmi iau rămas bun de la bărbat trecându-mi degetul pe la gât.

-Vreau să îți arăt un loc, mă anunță Scarlett.

O urmez îngândurat. În cele din urmă deschid gura spunând:

-Scarlett, de ce îți plac florile?

-Fiindcă sunt un simbol al vieții. Le poți observa evoluția încă de când plantezi semințele până când își arată petalele pline du culoare, răspunde fata foarte dedicată. Îmi bate inima mai tare. De ce? Ce e acest sentiment? E adrenalină? N-are cum... Simt că palma îmi transpiră în mâna lui Scarlett. Fata mă conduce pe un câmp.

-Știi, poți compara viața unei plante cu viața unui om.

-La ce te referi? Întreb eu confuz.

-Omul crește, ajunge în momentul apogeului și în cele din urmă se ofilește. Asta e viața. Nimic mai mult din păcate.

Are dreptate...

Ajungem pe câmp în cele din urmă. Sunt doar buruieni.

-Nu e o priveliște prea plăcută, constat eu cu stupoare.

-Nu..., nu e. Acum doi ani erau doar lalele aici.

-Buruienile s-au răspândit așa de tare.

-Da..., este exact ca societatea. Oamenii corupți câștigă împotriva celor drepți, explică Scarlett.

-Mda...

Sunt liderul unui grup de mafioți. Ce pot spune despre asta?

-De aceea vreau să schimb lumea asta. Mă vei ajuta? Întreabă fata privindu-mă în ochi. Inima parcă îmi explodează. Simt cum obrajii îmi ard. Cumva am înroșit? Ce se întâmplă cu mine, la naiba? Îmi las privirea în jos și răspund:

-Da! Ce trebuie să facem?

De ce vreau așa de tare să o urmez pe fata asta? Nu îi pot crea societatea perfectă. Asta încerc și eu însumi să fac dar din umbră. Nu avem aceleași mijloace. Eu și Scarlett concepem diferit „societatea perfectă".

-Păi pentru început, eu trebuie să omor ceilalți doi lorzi ai războiului iar tu să stai nemișcat.

Îmi ridic privirea și observ cum la un metru de mine, Scarlett ține un pistol îndreptat spre capul meu.