39.Evoluție

18 8 0
                                    


LEO

Vântul bate destul de puternic în port în timp ce valurile lovesc stabilopozii cu repeziciune. Ryan mă ajută să împart copiilor mâncarea și apa. Le-am cumpărat și haine. Par să aibă mai multă încredere în mine față de prima dată când ne-am întâlnit. În curând trebuie să ajungă cumpărătorii de organe.

-Deci tot ce trebuie să facem este să îi omorâm? Întreabă Ryan distant.

-Da.

-Unde le aruncăm cadavrele?

-În mare. Cunosc o zonă în care fluxul le va duce corpurile la zeci de kilometrii distanță, explic eu entuziasmat. Deodată, ușa depozitului se deschide iar un grup format din șapte persoane îmbrăcate la costum pătrund.

-Bună ziua, spune unul dintre bărbați care este cel mai probabil liderul.

-Bună ziua. După câte pare, domnul Shadow întârzie dar nu vă faceți griji fiindcă mă voi ocupa eu în schimb, anunț făcând un pas în față.

-Deci asta e marfa? Întreabă o persoană.

-Da. Ăia sunt banii? Zic e privind două valize din mâinile interlocutorilor. Bărbatul încuviințează. Nu știu pe ce sumă cumpără copiii ăștia dar sunt o mulțime de bani acolo.

-Mda..., Avem două camioane afară. O să încărcăm marfa imediat și ne cărăm, spune una dintre persoane.

-Perfect, răspund eu în timp ce mă apropii de un perete și prind o funie.

-Hei, ce faci acolo? Strigă unul dintre bărbații scoțându-și pistolul.

-Nimic, răspund eu calm.

-Ce face funia aia? Strigă inamicul și mai mânios.

-Trage draperiile încăperii. Din cauza înălțimii depozitului, este nevoie de funii pentru asta, spun eu superior.

-Minți! Strigă bărbatul apropiindu-se de mine și trăgând funia. Draperiile sunt trase. Încep să zâmbesc în timp ce inamicul privește stânjenit toată scena.

-Vezi? Spun eu.

-Pf...

-Apropo, poți să tragi și funia din partea cealaltă a camerei? Încă sunt draperii netrase, rog eu unul dintre bărbați. Inamicul se apropie încet și trage funia fără ezitare. O plasă cade din tavan peste patru dintre cumpărători. Zâmbesc... Fraierilor, ați căzut în plasă, la propriu. Ceilalți trei inamici se grăbesc să își scoată armele. Ryan înjunghie unul dintre ei în braț și în picior fără nici o tragere de inimă. Nu mi-am dat seama cât a evoluat. Pare mai crud...

Copiii încep să strige din spatele gratiilor acelor cuști. Îmi scot pistolul și împușc unul dintre inamici. Ultima persoană ajunge la aliații săi și își scoate un cuțit din haină. Începe să taie plasa. Încerc să trag în el dar este prea târziu. Plasa se rupe iar haosul începe. Ryan este obligat să își scoată pistolul. Trage în capul a doi inamici și este flancat de un al treilea. Eu mă arunc după o masă și observ cum un copil este împușcat...

Când deschid ochii următoarea dată, țin în mână un cuțit înfipt în gâtul bărbatului care a tras. Au mai rămas doar doi inamici. Ryan este la pământ și lovit în față iar și iar de către unul dintre negociatori. Încerc să alerg către el dar sunt lovit în plex de celălalt. Nu mai pot să respir. Sunt doborât și înjunghiat în șold. De nicăieri, răsună strigătul inamicului lui Ryan. Îmi întorc privirea și observ bărbatul la pământ cu carpul întors mai mult decât normal. Cred că i-a rupt gâtul... Ryan începe să alerge spre mine pentru a mă salva. Ultimul inamic își scoate cuțitul din șoldul meu și îl ridică deasupra pieptului. Amicul meu nu o să ajungă la timp. Îl lovesc în nas pe adversar cu fruntea câștigând câteva secunde. Nu sunt de ajuns. Bărbatul se înfurie și strânge cuțitul cel mai tare începând să atace.

Este împușcat în cap... Mă întorc spre Ryan pentru a îi mulțumii dar observ să nu aibă nici o armă în mâini. Atunci cine?

-M-a trimis Shadow în locul său zicând că nu o să poată ajungă. Este cumva vina voastră? Întreabă tatăl lui Ryan stând în dreptul ușii de la intrare cu un pistol în mâna dreaptă. Strâng din dinți.

-Mda...

-V-ați descurcat destul de bine cu acești indivizi. Să înțeleg că vreți să salvați copiii?

Ryan încuviințează nervos. Eu sunt puțin amețit din cauza rănilor.

-Dacă Shadow află, sunteți ca și morți.

Nu răspunde nici unul dintre noi.

-De ce m-ai salvat? Doar ca să îi dai ocazia lui Shadow să mă tortureze înainte? Întreb eu curios întinzându-mă pe podea.

-Nu... Te-am salvat fiindcă așa am vrut. Shadow face destule fără să îmi spună. Mi-a promis că nu îl va rănii pe Ryan. M-a mințit, explică bărbatul puțin frustrat.

-Și asta înseamnă că?

-Sunt de partea voastră.

WarLordsWhere stories live. Discover now