LEO
Mă trezesc cu o durere de spate și cap. Mă aflu pe podeaua alături de Jack. Încerc să mă ridic în picioare și observ cum suntem înconjurați de zeci de mafioți. Cu toții sunt îmbrăcați la costum. Pe un fotoliu din piele stă un bărbat cu un păr lung până la umeri care este prins într-o coadă. Pare cel mai important dintre toți El trebuie să fie șeful. În dreapta sa se află bărbatul cu ochelari care m-a amenințat cu pistolul.
-De ce nu sunt mort? Întreb eu curios dar încerc să par dominant. Sunt lovit cu piciorul în față de un mafiot.
-Nu tu pui întrebările aici.
-Lasă-l în pace! Derek, spune-i te rog musafirului de ce este încă în viață, ordonă liderul mafiei. Bărbatul cu ochelari pășește în față. Deci el e Derek.
-Inițial, am rămas puțin șocat de faptul că un adolescent ca tine a avut curajul să înjunghie o persoană cu un cuțit. Ăsta e fost motivul pentru care nu te-am împușcat atunci. Am crezut că s-ar putea să ai potențial. Apoi, ai început să râzi isteric și să îmi spui să te omor. Ăla a fost momentul când mi-am dat seama că ești special. Cred că ești potrivit pentru treaba asta.
Treaba asta? Care treabă?
-Vreau să te aliezi cu noi și să devii un membru al mafiei „Moartea la Costum", explică șeful.
-Mie ce îmi iese din asta? Întreb rece.
-Nu cred că ești în stare să pui tu condițiile, mă contrazice un mafiot. Liderul începe să râdă și îmi răspunde:
-Vei primii bani, mulți bani. Vei avea mâncare și un loc de dormit, dar nu ai voie să părăsești sediul decât în misiuni.
-Doar în misiuni? Întreb eu puțin reținut.
-Da, nu avem destulă încredere în tine să pleci când vrei. Ne poți turna poliției oricând.
Asta înseamnă că nu mă voi mai putea întoarce la orfelinat...
-Pot trimite bani unui orfelinat? Spun eu distant.
-Sigur, poți să faci ce vrei cu banii pe care îi primești.
Este o mafie deci trebuie să câștige mulți bani. Asta înseamnă că pot să scot orfelinatul din paragină... chiar dacă înseamnă că nu voi mai putea să văd copiii din el cum cresc. Aceea a fost casa mea.
-Sunt... de acord.
-Perfect. Acum să vedem ce facem cu celălalt băiat. Domnilor, în ce mod să îl omorâm? Întreabă liderul mafiei privindu-l pe Jack.
-Hă? El de ce nu se poate alătura mafiei? Spun panicat dintr-o dată așezându-mă în fața lui.
-Nu are potențial.
-Dar venim la pachet. Dacă el nu poate face parte din mafie, nici eu nu voi face, spun eu ridicându-mă mândru în picioare.
-Atunci vă vom omorî pe amândoi.
-Și dacă muncesc eu pentru amândoi? Întreb eu calm. Jack zace speriat în spatele meu.
-Trebuie să ne demonstrezi asta.
-Cum?
-Te vei bate cu doi dintre oamenii mei, bineînțeles, cu mâinile goale și dacă îi poți învinge o să accept ca și prietenul tău să fie un membru al mafiei, explică șeful. Doi mafioți ies în față. Jack este tras din cercul format de ceilalți oameni din încăpere. Seamănă cu un ring de box. Tot ce trebuie să fac este să îi bat pe ăștia doi, nu? Îmi dau geaca jos și o arunc într-o parte. Îmi suflec mânecile bluzei pe care o port și mă pregătesc de luptă. Liderul mafiei dă startul. Trebuie să lupt defensiv. Unul dintre oponenți mă atacă lovindu-mă în stomac. Mă clatin puțin dar nu cad pe jos. Îl prind de degetul arătător și i-l întorc până trosnește ceva. Asta înseamnă că e rupt. Zâmbesc în timp ce văd cum bărbatul cade în genunchi și strigă de durere. Îl lovesc cu piciorul în față. L-am scos din joc, asta înseamnă că a mai rămas doar u-
Sunt pocnit în față. Simt cum sângele mi se adună în gură. Nemernicul mi-a spart un dinte. Îmi trosnesc degetele pentru a îl intimida. Îmi voi face un colier din dinții săi. Îl prind de haină pe inamic și îl trântesc la pământ cu toată puterea mea. Îl imobilizez și apoi îl lovesc în față iar și iar. În ritmul ăsta, îi voi scoate toți dinții. Îi zâmbesc în timp ce fac asta.
-De ajuns, anunță liderul. Mă ridic în picioare satisfăcut știind că am câștigat.
-Trebuie să vă mai fie făcute tatuajele pentru a fi oficiali membrii ai grupării „Moartea în Costum".
-Ar trebui să fiți mândrii, nu sunteți membrii unei simple mafii, ne șoptește Derek.
-Cum adică?
-Sunteți membrii uneia dintre cele trei cele mai puternice mafii din țară. Conducătorul nostru este un...
-Oh, vorbiți despre bine? Întreabă liderul auzind discuția noastră.
-Le povesteam despre renumele dumneavoastră și al mafiei, domnule, explică Derek.
-Care e numele vostru?
-Eu sunt Leo, iar amicul meu este Jack.
-Leo, există oameni care se află deasupra tuturor. Ei controlează lumea asta. Președinți, producători și tot felul de persoane ce au o influență majoră dar... există ceva și mai sus și anume oameni care controlează lumea din umbră. Există trei la număr. Aceia sunt șefii celor trei mafii ce domnesc peste țară. Și eu sunt unul dintre ei. Suntem numiți lorzi ai războiului, explică liderul.
Stau în fața unuia dintre cei mai puternici oameni din țară? El are influența să schimbe tot cursul funcționării unui oraș dacă vrea? El este... un lord al războiului?
Ușile camerei se deschid dintr-o dată dând la iveală zeci de polițiști cu arme și scuturi. Un glonț străbate capul liderului. Perete este pătat de sânge. Mafia acționează calm. Își scot cu toții armele și începe schimbul de focuri. Lord al războiului... unul din cei mai puternici oameni din lume... dar tot om ești. Poți să mori oricând.
-Trebuie să fugim de aici! Strig eu la mafie.
-De ce am fugi? Întreabă Derek împușcând un polițist în piept.
-Poliția a venit să vă omoare. Chiar credeți că nu sunt pregătiți pentru asta? Explic eu. Bărbatul mă privește furios pentru câteva momente dar în cele din urmă încuviințează și anunță retragerea.
-Trebuie să ieșim prin spate și să scăpăm prin canale, spun eu în timp ce un glonț sparge geamul din spatele meu. Dacă eram cu câțiva centimetri mai la stânga...
-De ce îi ajuți? Îmi șoptește Jack panicat. Îi zâmbesc larg și răspund:
-Ei îmi vor fi pușculița de acum.
YOU ARE READING
WarLords
ActionRyan și Leo trăiesc într-o lume crudă. Totul pornește de la un criminal în serie ce mișcă primele rotițe în aventura lor. Vor învăța cum funcționează această lume și vor fi nevoiți să își depășească limitele. Armele vor fi a doua metodă de comunica...