WarLords

31.Adevăr

RYAN

Am încă părul ud după ce a trebuit să înot pentru a scăpa de poliție. Derek mi-a dat haine de schimb cel puțin. Le-am spus să o ia înainte spre sediu fiindcă am câteva probleme de rezolvat înainte. Acum mă aflu în dreptul uneia dintre cele mai înalte clădiri din oraș. Îmi pun gluga în cap și intru pe furiș înăuntru. Trec pe lângă bodyguarzi și folosesc cardul de acces pe care mi l-a dat tata acum câțiva ani pentru a urca cu liftul. Ajung la ultimul etaj. Aici este biroul șefului firmei. Deschid ușa și pătrund într-o încăpere în care am mai intrat și acum câteva săptămâni. Bărbatul de la birou își ridică privirea din documente.

-Bună tată, îi răspund eu distant.

-Ryan?! Ce faci aici? Am auzit veștile. Ai scăpat din închisoare! Crezi că poți veni aici de parcă nu s-a întâmplat nimic? O să sun la poliție chiar acum, zice bărbatul agitat.

-Fă-o, dar apoi va trebui să le arăți și brațul tău, spun eu privindu-l în ochi pe tata.

-Ce vrei să spui?

-Tată... arată-mi brațul tău.

Bărbatul pare să ezite dar în cele din urmă o face. Pe mâna sa se află un tatuaj cu o siluetă neagră ce ține un cuțit în mână... mai precis o umbră.

-Deci ți-ai dat seama, constată tatăl meu privindu-mă puțin dezamăgit.

-Deci tu ai trimis mercenarii ăia după mine și Leo, spun eu furios făcând un pas în față.

-Nu... Adică am știut de mercenari dar credeam că au fost trimiși pentru a scăpa doar de Leo, nu și de tine. După ce am vorbit cu tine la închisoare, am avut o dispută cu liderul. Ești fiul meu. Vreau să fi în siguranță. De ce crezi că poliția a găsit un alt vinovat în cazul morții polițistului Gerald?

-Hă?

-Am fost nevoit să plătesc câțiva oameni pentru a te scăpa din problema aceea. Credeai că poți să omori atât de simplu un polițist și să scapi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

-T-Tu ai fost? Ai știut de la început că sunt un mafiot?

-Bineînțeles. Nu mă prostești așa ușor. Chiar și când ai fost internat la spital după incidentul criminalului fantomă, credeai că îți poți ascunde tatuajul de ceilalți medici?

-Ce vrei să spui cu asta? Întreb eu confuz dar și puțin panicat.

-Eu i-am plătit să nu sufle o vorbă. Banii rezolvă orice problemă. Sunt unul dintre cei mai puternici oameni din țară la urma urmei.

-De ce ai face asta? Sunt dușmanul tău!

-Ești fiul meu. Îmi pasă de tine. M-am gândit că poate ar fi cel mai bine să rămâi închis în închisoare și să nu te mai amesteci în această dispută periculoasă, explică tata serios.

-Nu mă minții! Încă de mic mă băteai fiindcă nu eram copilul perfect! Mai închis în casă ca să învăț neîncetat! Nu mi-ai dat niciodată libertate!

-Fiindcă am vrut să fi un om puternic. Chiar mai puternic decât mine. Eu trebuie să fiu mâna dreaptă a șefului de mafie. Vreau ca tu să fi șeful în orice ai face în viață. Nu vreau să fie cineva mai puternic decât tine.

Deci nu tu ești liderul...

-Vreau să îmi spui ceva. I-ai omorât pe părinții lui Leo intenționat sau a fost un simplu accident? Întreb eu rece.

-Am făcut-o intenționat.

Mă întorc cu spatele și mă îndrept spre ieșire. Ard de furie.

-Ryan, oprește-te! Strigă tatăl meu.

-Lasă-mă în pace. Minți! Nu îmi vrei binele.

-Ba da... Ăsta e adevărul.

Părăsesc clădirea cu sufletul sfărâmat în bucăți. Nu știu ce mai e adevărat și ce nu. Aud sirene de poliție în apropiere. Probabil încă patrulează. Poliția a împânzit orașul după ce am evadat. Îmi privesc ceasul. E timpul să fiu altundeva. Nu știu cât de sigur e să mă plimb pe aici cu atâta poliție prin jur. Încep să alerg prin mici cartiere până ajung în dreptul școlii. Încă am gluga în cap. Afara e înnorat. Liceul este încă în reparații dar se țin orele. Clopoțelul sună în cele din urmă iar eu privesc dintr-un colț cum elevii încep să plece acasă. Observ în mulțime persoana pe care o caut. Încep să mă apropii de ea iar în punctul în care strada este destul de pustie, îi pun mâna pe umăr. Anna se întoarce și mă privește în ochi. Mă recunoaște. Prima ei reacție este să mă plesnească peste față. Fata mă privește dezamăgită. Începe să tremure și să strige:

-Și tu ești un criminal! Ești un mafiot!

-Anna, mai încet, îi spun.

-Încet? Mi-ai spus că lumea asta nu e dreaptă. Că trebuie să luptăm iar în realitate tu ești cel nedrept, spune fata plângând.

-Anna, îmi pare rău că nu ți-am spus...

-Nu mai vreau să te văd! Zice fata începând să fugă de mine.

Am fost singurul ei prieten... și am trădat-o. I-am ținut faptul că sunt un mafiot ascuns. Acum câteva săptămâni a aflat că tatăl său este un criminal în serie. Este destul de puternică să treacă peste toate astea. Ea este motivul pentru care lupt. Voiam să lupt împotriva acestei lumii alături de ea. Vreau să mă ierte. Voi face orice pentru asta... Dar acum nu e momentul potrivit. Adevărul este crud în timp ce minciuna e drăgăstoasă. Mă întorc spre sediu cu coada între picioare.