HEAVEN

Cap2- Pește vis

        Ultima zi aici. Ar trebui să mă bucur și sincer chiar o fac. Nu am plecat niciodată din lumea îngerilor negri, și când voi pleca, voi profita din plin.

Nu am niciun bagaj de cărat deoarece îngerii nergii nu au nevoie de alte haine. Ne naștem și murim cu aceleași haine. Nu știu cum voi ajunge până în Koreea de Sud, dar mă voi descurca.

-Ești gata? mă întreabă așa-zisa mea mamă.

-Da. Dar înainte de asta trebuie să fac ceva, spun și îmi iau zborul. Nu pot pleca fară să-mi iau rămas bun de la locurile de care chiar îmi va fi dor. De la locurile care m-au ajutat să mă adun și să mă calmez când nimeni nu o făcea.De la locurile care au fost, sunt și vor fi mereu casa mea. Mângâiam copacul lângă care mi-am petrecut fiecare zi și căruia m-am confesat în legătură cu toate. Copacul acesta este cel mai bătrân și neîngrijit copac, pe care am încercat să îl ajut cu ce am putut. De ce l-am ales fix pe el? Lucrurile bătrâne au întotdeauna și câte o fărâmă de înțelepciune. Am ales să mă expun în fața unui copac. Nu sunt nebună, sunt doar deșteaptă. Un copac nu te va judeca niciodată.
         Cu lacrimi în ochi am ales să îl părăsesc. Mi-am cerut scuze față de el, pentru faptul că îl voi lăsa singur. Mă voi ruga să rămână aici. Este ciudat dacă îi simt durerea? Simt că plânge pe interior, exact ca mine.

     Ajunsă în fața casei, mi-am luat ramas bun de la toată lumea și am plecat în drumul meu. Va fi un zbor lung și obositor, dar mă va ajuta enorm. Îmi pot aduna gândurile, aerul curat mă calmează.

    Când sunt singură am obiceiul să vorbesc cu mine însămi, să cânt într-o limbă pe care doar eu o înțeleg și să dansez sub clar de lună. Întotdeaună când fac asta mă simt în sfârșit eu, dar în fața altora, dacă aș face asta, m-aș ascunde pentru tot restul vieții. Se judecă prea mult pe lumea asta, pentru niște lucruri pe care cu toții le facem... probabil.

                     ●   ●    ●   ●

     Zbor de câteva ore încontinuu. Am ales să cobor spre pământ și să poposesc câteva minute. Imediat ce trec printre nori pământul este acoperit în totalitate de apă. Nu am văzut niciodată așa ceva, doar în cărți. Apa lucește, peștișorii înoată ,iar valurile se ciocnesc de câte o stâncă. Briza mării îmi inundă nările cu un miros proaspăt. Mi-am găsit locul preferat. De acum dacă în viitor voi avea nevoie de pace și liniște, aici voi veni.

Un peștișor mic și-a scos capul din apă, și s-a uitat la mine lung. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Nu înțelegeam cum un pește poate face asta. Și ce mă speria cel mai tare era expresia "facială" a acestuia. E ciudat sa spun "expresie facială" când vorbesc despre un pește.

-Simt că ești ceva ce rar s-a întâlnit. Dacă ai nevoie de mine doar strigă-mă. Numele meu este "pește vis", spune peștișorul și pleacă. Gura mai că îmi cade, la cât de șocată sunt.

Un.pește.tocmai.mi-a.vorbit.

Sunt nebună, categoric sunt nebună.

   Sunt blocată în mijlocul mării, pe o stâncă. Aripile mele s-au udat, iar eu trebuie să aștept să se usuce. Poate sunt ele așa puternice, dar nu risc în a le rupe. Sincer, înca nu pot trece peste. De ce mi-a vorbit un pește? Eu, ceva ce rar s-a întâlnit? Da, categoric. Prostiile cerești se nasc la câțiva mii de ani, și uite-mă aici, ceva ce rar vezi.

    Mă tot frământă un gând. Aș vrea să fiu om, chiar aș vrea. Dar este greu, deoarece nimeni nu știe leaucul pentru asta, așa că va trebui să mă obișnuiesc cu noua viață. Dar dacă nu mă pot transforma în om, mă pot transforma într-un înger alb? Am auzit de îngeri albi răi sau îngeri negri ce au devenit prieteni buni cu îngerii albi, dar nu am auzit niciodată de îngeri negrii transformându-se în îngeri albi. Vom afla curând dacă este adevărat sau nu.

Aripile mele s-au uscat, așa că acum pot pleca în siguranță. Mi-am luat rămas bun de la peștișorii din apă și m-am înălțat spre înaltul cerului. Luna era deja pe cer, iar eu admiram cum razele se reflectau în norii prin care treceam. Peisajul era de vis.

Eram aproape dar totuși așa departe. Luminile orașelor se vedeau dar nu știam a cărui oraș. Am vrut să cobor, dar ce fac cu aripile? Nu știu cum pot scăpa de ele, sau dacă pot.

După multe contraziceri, am ales sa cobor. Am încercat sa găsesc un panou pe care să scrie ceva despre oraș. M-am învârtit în cerc până am găsit un panou.

BUSAN, ora 00:48, Sâmbătă 14 martie.

Aparent aici trebuia sa ajung.

Acum partea cea mai grea va fi să gasesc adresa. Mi-am scos harta și am încercat să mă orientez după ea. Pentru un moment am crezut că este greșită deoarece mă ducea într-un loc uitat de lume, sărăcăcios și murdar. Am vrut sa renunț, dar eram deja în fața casei. O casă mică, dărăpănată. Am intrat încet în curte și am privit pe geam. Un băiețel cam de 14 ani scria ceva la lumina unei lumânări. Am intrat în casă, și el era singur. O oglindă a căzut pe jos, si s-a spart în multe bucăți. Când am privit în spre ea, m-am speriat. Demonul din mine a ieșit înafară. Am intrat tip-til în cameră și m-am așezat pe pătuțul fragil din spatele lui. Acesta este Min Yoongi? Din câte țin minte în poză arăta total diferit. Am scos dosarul și am privit poza. În mod misterios s-a schimbat, acum chipul acestui copil fiind acolo. Ce straniu. Nu pot să îl sperii, doar nu pot. Ce să fac? Cred... că îl voi veghea. Este prea fragil pentru lumea asta.

Aparențele înșeală întotdeauna