HEAVEN

Cap13- Mafia?

Eram cu ochii plini de uimire si dezamăgire. Namjoon pare genul de "mafia" dar nici în halul ăsta, iar Jungkook... maknae, serios? Asta este de necrezut. Oricine ar vedea ar râde în hohote, nevrând să creadă că e pe bune. Nici eu nu cred, nu vreau să cred. Nu știu ce să cred. Sper că este o glumă foarte proastă, altfel am intrat într-un cacat uriaș dacă se află pe cine dețin sub aripa mea sub numele de "idoli".

-Crezi că ar trebui să le spunem că știm? sparge Jin tăcerea. Dacă ar afla ne-ar executa pe moment. Nu-mi risc viața fără dovezi clare. Dacă aș fi avut destul sânge în vene i-aș fi denunțat poliției chiar acum, chiar în acest moment. Săracile vieți nevinovate, idioți fără scrupule cu fețe superbe. Dacă aflu ca Taehyung este un câine deghizat în om, nu m-ar mira. Mă ridic încet și merg șchiop spre cuier. Încerc să bag telefonul lui Jungkook în buzunarul de la palton dar mă apuc de el,într-o fracțiune de secundă fiind pe jos cu acel cuier in cap. Jin vine alert spre mine, îndepărtează cuierul și mă privește speriat. Îl privesc în același mod și încep să plang, fără motiv. Am nevoie să mă deconectez de la tot. Prea multe intr-o singură zi. Jin mă ia ușor în brațe și se pune pe pat împreună cu mine. Eram la el în poale plângând în hohote. Arătam groaznic, dar lui nu îi păsa. Îmi arăta afecțiunea sa pentru mine pentru a mă face să mă simt mai bine, în siguranță. Aveam nevoie de cineva care să facă asta.

-Te rog nu pleca, șoptesc printre suspine. Jin îmi mângâie capul încet, oftând apăsat.

-Nu te voi lăsa, promit, îmi răspunde și mă sărută pe creștetul capului. Acel pupic a trezit frunicături în mine, făcându-mă să zâmbesc. Îmi este frică de ce va urma.Încerc să stau trează dar oboseala mă cuprinde. Pot fi eu cât de tristă pot, dar nu voi sta trează din acest motiv. Am nevoie de odihnă pentru a lupta. Va fi o zi lungă mâine.

● ● ● ●

-Ah, mai tare, mai tare te rog! țipam în gura mare. Nu știu unde eram, sau de ce eram acolo, dar e al naibi de bine ce se simte. Mă mișcam odată cu el pentru a mai accentua plăcerea. Ce se simțea era ceresc! Mărește ritmul din ce în ce mai repede, eu ajungând la orgasm. A deschis ochii și eram răpusă. Bărbatul acela avea o mască, nu îl puteam vedea. Am încercat să i-o dau jos, dar nu m-a lăsat. Mi-a prins mâinile în cătușe. Ar trebui să-mi fie frică? Probabil că da. Dar sincer nu îmi era. Poate avea puțin chef de joacă. Îi zâmbesc ștrengar iar el îmi dă o palmă peste față.

-Au, a durut! țip. Îl văd cum se îndepărtează, ia ceva de pe o masă, apoi vine înapoi lângă mine. Îmi pune acel ceva ce pare a fi o mască pe ochi. Se aude ușa. Inima îmi bate în ritm alert, o simțeam până în gât. Un bărbat îmi șoptește la ureche ceva ciudat ("Black Swan") , apoi simt cum un cuțit mă înjunghie consecutiv în piept, pierzându-mi respirația odată cu bătaile inimii.

-Oprește-te! țip și mă trezesc. M-am frecat puțin la ochi, apoi am studiat camera în lung și în lat. Eram în apartamentul meu, încă în viață. Probabil a fost un vis. Inima îmi bătea tare, dar mă bucur că bate. Mă trântesc înapoi cu capul pe pernă și aproape țip când îl văd pe Jin lângă mine. Am uitat de el complet. Îi zâmbesc chiar dacă nu mă poate vedea, îl pup pe obraz, apoi merg la bucătărie să fac o cafea. Nu eram mare expertă în cafea, dar măcar atât să fac și eu. Dau drumul la cafetieră și mă proptesc cu capul sprijinit de perete.

-Ce dezordie e...spun mai mult pentru mine. Priveam imaginea din fața mea:mâncare, cutii, ambalaje aruncate peste tot, cuierul acela căzut, șervețele pline cu mucii mei triști de aseară, pătura pătată de bucățele se pizza și tricoul lui Jin plini de lacrimile mele.

- Stai...tricoul lui Jin e aici. Asta inseamnă că Jin nu poartă tricou! Am zâmbit puțin, apoi am început sa râd când mi-am dat seama ce gânduri am. Nu m-aș supăra dacă l-aș vedea așa. Zâmbesc cu gura până la urechi. Dacă cafeaua nu m-ar fi trezit la realitate mi-ar fi curs și balele. Îmi place de Jin, fizic. Și îl iubesc enorm, ca prieten. Cred că mi-am găsit cel mai bun prieten. Iau cafetiera încet și torn în cană.

-Bună dimineața! spune Jin somnoros. Mi-am ridicat privirea spre el și din neatenție sau din cauza abdomenului său foarte lucrat mi-am ars mâna cu cafea. Drăcii! Mă învârteam în jur în căutarea gheței, în loc să deschid congelatorul. Eram prea dezorientată. Jin mi-a dat o bucățică de gheață zâmbind chipeș. Am încercat să o țin în mână dar îmi tremura. Am scăpat-o pe jos, făcănd o mizerie extremă. Ce naiba e cu mine? Jin zâmbeșe amuzat, îmi prinde mâna și mi-o bagă sub jetul de apă rece frecând zona accidentată. Îi urmăream fiecare mișcare cu atenție și nici nu mi-am dat seama că mă holbam, până când Jin mi-a prins barbia și mi-a închis gura. Ce jenant...

-Te-a cam derutat seara trecută, spune amuzat. Îl privesc visătoare.

-Ă da ești frumos... Adică nu tu ești frumos, seara a fost! Adică da, tu ești frumos dar nu așa frumos!... Ești superb...,spun și îmi pun mâna la gură șocată. Am scos eu așa ceva pe gură.

-Kyopta! țipă Jin și mă îmbrățișează. Am o slăbiciune pentru coreeni. Îi fac semne din priviri să se îmbrace atunci când mă uit ba la abdomenul lui, ba la tricoul aruncat pe canapea. Zâmbește la reacția mea apoi se îmbracă. Mai bine! Nu mă mai intimidează nimic acum. Îi înmânez cafeaua și ne punem amândoi pe canapea. Sorbim plictisiți din cești.

-Alina, mi se adresează Jin. Întorc capul întrebător apoi pun cafeaua pe masă și mă îndrept cu tot corpul spre el. Îsi freca degetele semn că nu știe cum să spună. Haide Jinnie.

-Am ceva important să-ți spun. Eu....