HEAVEN

Cap14- Biletul

    Se aude o bătaie violentă în ușă. Mă ridic repede și merg cu pași mari. O deschid nervoasă cât pe ce să scot ușa aia din balamale și să i-o dau un cap ăluia care bătea așa.

-Nu știi să bați normal?! mă răstesc la Jungkook ce avea o față de cățeluș plouat. Ironic pentru un ucigaș în serie. Ar trebui să-mi fie frică de el, dar orice demon e mult mai de speriat decat un mic ucigaș. Floare la ureche să scap de el, doar să mă testeze.

-Scuze. Abia am intrat în clădire și recepționera m-a rugat să îți spun să cobori, are ceva important să îți zică, spune. Nu l-aș fi crezut, dar nu părea să mintă.

-Unde ai fost? îl întreb cu o sprânceană ridicată. Își flutură genele și se uită în jur.

-Ăm, am fost cu Namjoon la cumpărături, îmi răspunde. Era normal că minte. Îmi zâmbea fals și oarecum speriat. L-am privit puțin chiorâș, mi-am luat geanta din cuier și l-am împins violent din ușă. Am coborât scările agale ajungând într-un suflet la recepționistă.

- Mă căutați? o întreb. Dă din cap aprobator, îmi face semn să aștept un moment, apoi îmi întinde un plic. Îi mulțumesc și mă așez încet pe canapeaua din hol. Îmi dau geanta jos de pe umăr și studiez plicul. Să îl deschid... să nu-l deschid...nu știu ce sa fac. Îl privesc lung, într-un final deschizându-l cu grijă. Am căscat puțin gura. Erau bani, o sumă măricică de bani. Pe lângă aceștia mai era încă un bilet. Am pus plicul încet pe masă și am deschis biletul. Era un scris frumos, ca o scrisoare:

"Stai departe de orice ar părea ciudat. Stai departe de oricine sau orice ți se par ieșiți din comun. Dacă afli vreodată ceva ce nu ar trebui să afli, fă-te că plouă. Altfel, tu și Taehyung sunteți morți"

    Inima îmi bătea repede iar frica îmi bloca respirația. Cine mi-ar trimite mie asta? De ce fix Taehyung dintre toți? Oare persoana asta știe ceva? Aveam multe întrebări, fără răspuns.

-Auzi, știi cumva cine ți-a dat asta? am întrebat-o pe recepționistă.

-A venit un bărbat ciudat. Purta ohelari de soare, șapcă, un hanorac negru cu gluga în cap, o mască de fața și niște pantaloni negri cu adidași, îmi răspunde.

-Și ce ți-a spus?

-Să îți dau asta. Avea vocea ciudată. Nu l-am putut auzi bine. Părea modificată, mă lămurește. Sincer îmi e frică. Privesc în gol, în capul meu fiind un haos. Imaginația și mintea mea de "detectiv" se activase, formând imagini și scenarii bizare. Dacă nu ar fi fost în joc viața lui Taehyung, m-ar fi durut în cursul zilei de mâine de acel bilet sau de acea amenințare. Totuși, curiozitatea mă acaparează cumplit, mii și mii de întrebări apărând una după alta. Nu îmi voi băga nasul, foarte mult.

Îi mulțumesc recepționistei, bag plicul cu banii și biletul în geantă, o închid bine și plec îngândurată spre camera mea. Nu eram dornică să merg pe scări, așa că probabil voi lua liftul. Mă opresc în fața lui, apăs pe buton și aștept ca acesta să coboare. "Oare bărbatul misterios lucrează cu Namjoon sau Jungkook?" mă întreb. Namjoon și Jungkook lucrează la negru. Violează fete apoi le omoară sau le angajează ca sclave. De dimineață voiam să merg și să îi denunț, după o îndelungată batere de minte, dar biletul ăsta mi-a dat peste cap planurile, grijile mele venind dea valma. Îmi ridic privirea când aud cum ușile liftului se deschid. Înauntru erau un bărbat și o femeie. Se sărutau. Nu le puteam vedea fața, dar eram sigură cine sunt. Părul, mâinile, stilul îmbrăcămintei, mirosul...tot îmi aduce aminte de Taehyung. Iar fata nu poate fi altcineva decât Tzuyu. Nu era de ajuns că un om nebun mă amenință, trebuie să mai dau și peste asta. Până la urmă de ce mă vait, e perfect! Bărbatul de care sunt îndrăgostită, lingându-se cu femeia de care el e îndrăgostit. Sunt perfect! Sunt minunat! Mă abțin de la orice comentariu și aleg să plec când mi-am simțit ochii înlăcrimați. Fug spre baie și mă inchid acolo. Iar aici! Același sentiment, aceași privire dezamăgită și aceași durere în piept. Taehyung mereu mă face să mă simt așa! De ce iubesc o persoană care îmi provoacă rău? Cred că doar de asta este capabilă inima unui om... nu prea sunt adeptă vieții ăsteia. Încă încerc să mă obișnuiesc. Mă privesc în oglindă și îmi dau o palmă peste față. Dacă vreau să înfrunt și să aflu identitatea acelui bărbat trebuie să mă concentrez și să nu mai plâng din orice tâmpenie, îmi provoc mai mult rău. Iau un șervețel umed și sterg rimelul ce s-a înșirat pe toată fața. Mă dau cu puțină cremă ca să nu mă irit, pun iarăși un strat mic de rimel pe gene, apoi plec hotărâtă. Spre deosebire de data trecută, acum am ieșit mult mai bine din starea aia de câcat. Uneori baia asta te poate face să te simți bine sau rău, depinde de caz. Ușa de la lift era deschisă. Am intrat și spre surprinderea mea aveam companie. Jungkook mă privea lung cu un zâmbet larg pe față. Mi-am dat ochii peste cap și am apăsat pe butonul cu numărul etajului unde locuiam, fără să îl bag în seamă. A pufnit zbomotos, încercând să îmi atragă atenția. În schimb, mi-am scos telefonul și m-am pierdut în el. A pufnit iarăși dar mai zgomotos privindu-mă cu o față lungă. Scot un sunet enervant și îmi ridic privirea spre el: