HEAVEN

Cap30- Înapoi aici

Un nou început, o nouă viață, în sfârșit o familie, în sfârșit oameni normali în jur. Toate astea au început în urmă cu 7 ani, când am ales să mă căsătoresc cu Taehyung. O ducem bine, chiar bine. Ne-am mutat în altă țară, România. Micuță dar drăguță. Am vrut sa ne mutăm aici, deoarece cum am spus, este mică și mai puțin gălăgioasă. Voiam un spațiu retras, undeva pe un cămp, unde să fim numai noi doi și fetița noastră, Karina. Avem o fetiță de 5 ani jumătate, o minuăție.Îmi plăcea totul în locuința noastră, casa, curtea, persoanele de acolo, tot. Dar cine se gândea că vom spune "la revedere" tuturor locurilor ăstora, și vom fi obligați sa ne mutăm înapoi în Coreea de Sud?

*În urmă cu câteva zile*

Mă jucam cu micuța Karina, încercam să o învăț câteva cuvinte în coreeană, când soțul meu mă strigă. O iau pe fetița în brațe și merg să îl întâmpin pe Taehyung, ce tocmai a venit de la muncă. Lucra ca model. Imediat ce am venit în România, multă lume îl privea dubios . Ori pentru că este coreean, ori pentru că este cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut în viața mea. Într-o zi, când eram într-un magazin și ne vedeam de treaba noastră, un bărbat destul de dubios, îmbrăcat la costum, ce se autocataloga "căutător de modele", a fost încântat de aspectul lui Taehyung. Ne-a dat o carte de vizită și ne-a invitat la el la companie. Am zis să mergem, deoarece eram în disperare după un loc de muncă, așa că ne-am făcut prezența a doua zi acolo. Dacă nu eram însărcinată probabil aș fi fost și eu model, dar am spus să nu. Acea companie lucra destul de profesional, așa că am acceptat locul de muncă bucuroși și acum pot să zic că micul nostru Tae este celebru.

-Iubito, am vești bune și vești proaste, îmi spune.

-Care sunt veștile bune? întreb pozitivă.

-Ne putem revedea prietenii din Coreea! spune bucuros.

-Asta e super! Și cea proastă?

-Păi... ne mutăm înapoi în Coreea..., spune cu capul aplecat. Ce? Eu nu plec nicăieri.

-De ce?

-Noul manager de la BigHit a sugerat reuniunea noastră. Știi că atunci când am plecat, trupa s-a destrămat înainte de debut, așa că noul manager a considerat că am putea fi un succes și ne-a propus să ne reunim. Restul au fost de acord și sincer și eu vreau să fac parte din trupă, îmi explică.

-Ai un loc de muncă perfect chiar aici, nu suntem nevoiți să ne mutăm înapoi. Taehyung, iubesc locul ăsta! spun supărată. Îmi zâmbește înțelegător și mă îmbrățișează, pupând capul Karinei.

-Te înțeleg, și eu îl iubesc, dar mai bine e acolo. Plus, avem și mai mulți prieteni decât aici, încearcă să mă înveselească.

-Când plecăm? întreb. Scoate telefonul din buzunar și-mi face semn să aștept o secundă.

-Vineri, adică...peste două zile!

-Peste două zile?! Nu vreau să plec..., spun tristă.

-Hai să mergem să ne facem bagajele, spune și mă trage după el. Privește partea bună, acolo promit că pot să faci casa după cum vrei tu, încearcă să mă înveselească. Mie îmi place casa de aici, nu vreau alta, dar trebuie să îi respect și lui deciziile. Până la urmă, dacă îl am pe el și pe micuța noastră cu mine mă simt ca acasă.

*peste două zile*

Asta a fost. La revedere casă, la revedere lume, la revedere locușorul meu preferat de stat când sunt tristă, la revedere tuturor! Încerc să nu plâng, dar este greu să te desparți de locuri pe care, ei bine, le îndrăgești. Mai privesc încă o dată spre locul ce a fost cândva casa noastră. Taehyung vine la mine, mă sărută pe frunte și privește împreună cu mine în spre casă, parcă amândoi împărtășeam același sentiment: singurătate. Locul ăsta va fi pustiu și singur, fără noi. Am intrat în mașină, pornind în viteză. Nu aveam foarte mult de parcurs până la aeroport, dar aglomerația este criminală. De asta nu îmi va fi dor. Într-un final ajungem. Ne luăm biletele și ne așezăm undeva, să așteptăm. Era frig, aglomerat și foarte gălăgios, urasc locurile de genul. Mi-am sprijinit capul de umărul lui Taehyung și am încercat să închid ochii. Mă durea capul tare și aveam o stare de nervi nedefinită. Avionul ar fi trebuit să ajungă acum 30 de minute, dar aparent avem o întârziere de două ore, încă doua ore de infern. Karina se plictisise și ea și voia să meargă peste tot, să se plimbe. Și eu voiam , dar nu puteam. Peste doua ore a ajuns și avionul. Ne-am îmbarcat și am pornit la drum. Pot să menționez că îmi e frică de înălțimi și mers cu avionul?

●●●●

După multe ore de stat în fund proptită pe scaun, ajungem în sfârșit în Coreea. Totul era super schimbat, mult mai modernizat. Am luat un taxi și am pornit spre companie. Și străzile arătau diferit. Când am ajuns la companie, am avut senzația că am nimerit greșit. Compania era imensă. Nu am mai avut niciun contact cu companiile coreene de când m-am mutat. BigHit e cea mai bună companie? Interesant. În fața blocului erau multe fete, fane probabil. Am încercat să ne infiltrăm dar au sărit toate pe noi ca niște nebune. Înauntru era totul la fel, schimbat. Absolut tot era mult mai mare, mai luxuros. Am vorbit cu recepționista:

-Bună ziua, am putea vorbi cu managerul? o întreb. Dă afirmativ din cap și îmi răspunde.

-Îmi pare bine să vă vad iar aici, doamnă Im!

-Nu mai sunt doamna Im de mult, de cam 7 ani. Spune-mi doamna Kim, râd. Niște tocuri enervante se auzeau venind din ce în ce mai aproape. O femeie înaltă, îmbrăcată la costum își face apariția.

-Buna Alina, cine se gândea că ne vedem iar?