HEAVEN

Cap10- Planul

     Nu am nicio vlagă, niciun chef de viață, nimic. Sunt extenuată până peste cap, dar resentimentele nu mă lasă să dorm. Toată noaptea am vegheat asupra gândurilor mele, am încercat să-mi fac ordine printre ele. Soarele abia se vede pe cer, era foarte înnorat.

-Si tu ești trist? mă adresez cerului. Ochii mi s-au înlăcrimat. Mă ridic încet din pat și mă așez pe jos în genunchi în fața ferestrei. Nu știu ce se întâmplă cu mine dar am o pierdere de personalitate totală...sau pur și simplu mi-a scăzut glicemia. Genunchii au început să mă doară dar nu prea bag de seamă. Cineva bate la ușa.

-Da? întreb încet.

-Pot să intru? mă întreabă persoana de după ușă. Îi răspund afirmativ iar aceasta intră.

-Jin? Ce cauți aici? întreb uimită. Nu am avut vreo conversație până acum. Îmi întinde mâna să mă ridic de pe jos.

-Ce s-a întâmplat? îl întreb când mă poziționez în fața lui. Stă pe gânduri câteva clipe apoi răspunde...într-un fel.

-Ăm...eu...adica....tu...nu!...Adică noi...,se bâlbâie. Mă uit cu o privire derutată la el. Din mimica feței pot să îmi dau seama că nu asta voia sa spună. Aleg să ignor și să îmi pun planul în aplicare. Am nevoie de Jin pentru a-i distrage pe Jungkook și Namjoon. Între timp eu le voi lua telefoanele și voi afla ce-mi ascund.

-Jin, fac o fața de cățeluș. Mă ajuți cu ceva?

Normal că nu i-am spus tot planul, doar ce era esențial. M-a șocat când am văzut cât de repede a acceptat. Asta este de bine.

-Mulțumesc Jin! spun și il îmbrățisez. La început nu mi-a răspuns la îmbrățișare, dar apoi ma strâns tare si parcă nu voia să-mi mai dea drumul. Mă îndepărtez de el încet și îi zâmbesc cald. Se uită la fața mea atent, am senzația că se holbează la mine.

-Jin, ești bine? îl întreb. Își zguduie puțin capul și ajunge cu picioarele pe pământ. Îmi zâmbește strâmb și pleacă. Ce e înneregulă cu el? Mai întâi se bâlbâie când vrea să vorbească cu mine, se holbează, apoi se rușinează, apoi devine dur. Și eu credeam că am schimbări de personalitate. Iau cheile mașinii și fug repede în camera băieților. Nu bat la ușă, ci doar intru.

-Încă nu te-ai învățat să bați? întreabă Taehyung. Mă opresc din mers și mă uit la el încruntată.

-Poftim? îl întreb. Își dă ochii peste cap apoi soarbe o gură din cafea. Repetă ce ai spus! mă răstesc la el. Doar stă și se uită la mine ca și cum: "Ce mai vrea și proasta asta?", apoi își înfinge ochii în telefon de parcă n-aș exista. Mă bosumflu și plec în dormitorul lui Jin. Intru, ca de obicei, fară să bat. Aveam noroc că acesta doar stătea în pat și privea un serial. Îi arunc cheile pe pat iar el se uită cu o privire întrebatoare la mine.

-Ia cheile astea și scoate-i pe băieți la o ieșire în aer liber, dar fară telefoane. Il vei lua pe al tău în cazul în care se întâmplă ceva, îl lămuresc.

-Și cum îi fac să se despartă de telefoane? întreabă. Mă gândesc puțin apoi îi răspund.

-Păi... le spui că este o ieșire de eliberare a minții. Să vă cunoașteți mai bine, vrăjeli din astea. Acum hai mergi, nu mă dezamăgi, îl avertizez. Face întocmai și pleacă țintă spre sufragerie. Mă poziționez în spatele ușii si trag cu urechea. Jin se uită cu coada ochiului la mine iar eu îi fac semn sa înceapă. Trage aer adânc în piept.

-Băieți! Ce faceți? Am o idee grozavă.

-Uimește-ne, spune Taehyung nepăsător. Unde e băiatul ăla drăguț pe care îl știam?

-Vreau să facem un fel de picnic, fară telefoane. Stați prea mult pe ele, parcă sunteți zombie.

-Nici să nu te gândești! spune Taehyung nervos. Jin nu îi dă importanță și continuă.

-Putem să ne cunoaștem mai bine chiar!

-Asta nu sună așa rău. Mă bag! încuviințează Jungkook. Se ridică în picioare urmat de  Jimin, Hoseok și Namjoon, semn că și ei se bagă. Acum rămâne de văzut ce facem cu Yoongi și Taehyung.

-Tu ce ai de spus Yoongi? întreabă Jin. Yoongi își ridică privirea și se uită la el cu o față neutră.

- Daca chiar vreți..., spune ridicând din umeri. Probabil ăsta e un "da". Jin zâmbește mândru apoi își îndreaptă privirea spre Taehyung.

-Ce vă holbați așa la mine? întreabă. Jin se ridică, îi ia telefonul din mână și îl pune la el în buzunar. Taehyung se încruntă și pufnește enervat.

-Să lași dracu' telefonul ăla și să iei o gură de aer, o să te stafidești aici, îi spune Namjoon. Își dă ochii peste cap, își ia geaca și pleacă afară. Jin mă privește mândru.

-Acum telefoanele, le spune băieților. Aceștia îi înmâneaza telefoanele, își iau toți gecile și pleacă. Când încăperea rămăne goală ies din "ascunzătoare" și îl îmbrățișez fericită pe Jin. Zâmbește la gestul meu, apoi îmi înmânează telefoanele.

-Să ai grijă, îi spun și plec la mine în cameră. Cine se gândea că va merge? Pun telefoanele în bluza de trening pe care o purtam. Ușa era întredeschisă, probabil am lăsat-o așa. Dau din umeri și intru închizând ușa după mine. Mă dezbrac de haine, iau telefoanele și le bag într-un sertar mai retras din încăpere, sub niște documente.

- Pfu... chiar sunt un geniu, mă complimentez singură. Dar geniul ăsta are nevoie să se întindă, așa că merg in cameră la mine. Mă trântesc în pat și deschid televizorul.

-Ai chef de joacă? se aude o voce. Mă sperii imediat și țip. Aveam draperiile trase, era întuneric total. Nu suportam lumina foarte mult, demonul din mine nu va pleca niciodată. Vedeam doar o siluetă ce se apropia încet-încet de mine. Se urcă în pat apoi se pune peste mine, prinzându-mi mâinile deasupra capului. Fața lui era acoperită de o mască. Mă privea adânc în ochi, apoi a rupt tricoul de pe mine. Am scos un mic țipăt, dar bărbatul mi-a pus mâna la gură.

-Nu țipăm, îmi șoptește. Încer să îl împing de pe mine dar forța mea nu se compară cu a lui.

- Cine ești? întreb cu o voce tremurândă. Bărbatul mă țintește cu privirea apoi își dă masca jos. Shit...

Cine credeți că este?

*poză random*