HEAVEN

Cap3- Dacă ți-ar smulge cineva aripile, te-ar durea?

Au trecut mulți ani de când sunt așazisul "demon" al lui Yoongi. Acesta are acum 22 ani, și chiar dacă în acest decurs de timp nu m-a putut vedea, știu sigur că îmi știe prezența.

În acești ani am învățat extrem de multe despre el și nu doar atât. Am învățat despre greutațile vieții, despre cum e să trăiești o viață mizerabilă. Uneori aveam impresia că Dumnezeu nu a existat pentru el în acești ani, dar mi-am retras cuvintele.

Yoongi este un foarte bun compozitor și cu mare plăcere l-am privit în decursul acestor ani cum compunea. Fascinația mea față de el crește pe zi ce trece, dar încă nu am reușit să îl cunosc îndeajuns de mult, chiar dacă tânjesc.

*în urmă cu 3 ani*

Stăteam ca de obicei în camera lui Yoongi, așteptându-l să vină de la școală și să îmi povestească cum i-a fost ziua. Nu mă poate vedea, nu-mi poate auzi vorbele, dar într-un fel sau altul știe că exist și asta mă bucură.

Ușa camerei s-a auzi, un zâmbet larg apărându-mi pe față . Acesta a dispărut instant când am observat starea de spirit al lui Yoongi. Era nervos, puteam simți asta. M-am ridicat și m-am așezat lângă el. Am încercat să pun mâna pe spatele lui dar am uitat că nu pot, așa că am așteptat să spună ceva.

- E normal să îmi urăsc părinții? Îngerule, e normal? mă întreabă acesta. El nu știe că de fapt sunt un demon, dar nu o să îi dezvălui prea curând asta.

-Probabil crezi că sunt nebun, dar ii urăsc din toată inima mea! continuă acesta. Și știi de ce? Pentru că sunt niște egoiști, niște părinți egoiști care mi-au smuls aripile! Îngerule, Dacă ți-ar smulge cineva aripile, te-ar durea?

O durere mi-a țintit aripile, ceea ce m-a mirat. Am continuat să îl ascult cu o sinceră frică.

-Probabil te vor durea, deoarce tu ai aripi adevărate. Dar aripile mele sunt altfel. Le-am spus că aș vrea să devin un compozitor sau măcar un muzician, dar aparent nu sunt de acord. Mi-au jurat că dacă voi îndrăzni să fac asta, ei nu mai sunt părinții mei! Ce ar trebui să fac? mă întreabă cu lacrimi în ochi.

Niciodată de când îl cunosc nu l-am văzut plângând. Îi simt durerea. În momentul acesta mi-aș dori să pot vorbi.

Fratele lui mai mare a intrat în cameră. M-am ridicat, deoarece știam că se va așeza lângă el. I-a pus mâna pe spate și a încercat să facă contact vizual.

-Nu fi trist, știi cum sunt ei. Acum te rog liniștește-te, voi rezolva eu asta.

Yoongi a aprobat din cap și l-a luat pe fratele lui mai mare în brațe.

-Acum hai culcă-te , te-ai extenuat destul.

Uneori îmi fac griji pentru el. De multe ori am vrut să îl întreb dacă este bine, dacă a mâncat. Este greu să fii în locul lui, știu asta. Unele persoane își bat capul când trebuie să aleagă între două telefoane sau două tipuri de haine, dar el iși bate capul când trebuie să aleagă între a-și lua mâncare sau a lua autobuzul spre casă, deoarece ambele alegeri erau imposibile.

Cum un copil așa fragil să fie așa de stresat? Lumea asta este prea mare și rea pentru el.

                       ●    ●    ●    ●

Iar mă aflu aici, așteptându-l pe Yoongi să ajungă de la școala. Acesta întârzia, așa că am ieșit afară să privesc după el. Când ies din casă am avut parte de o surpriză. Yoongi se afla în fața casei discutând cu frate său. Nu auzeam ce discută dar m-am dus în camera și am așteptat să intre. Probabil îmi va spune.

Priveam pe geam, tot acolo se aflau. Nu știu ce discutău așa de aprins dar m-au făcut curioasă.

Ușa camerei s-a auzit, Yoongi intrând cu viteză. Din momentul în care am văzut că își face bagajul am devenit curioasă până peste cap.

- Îngerule, plecăm. Îți voi povesti tot pe drum. Te rog să vii cu mine, am nevoie de tine, îmi spune și se uită în gol. Normal că voi veni. L-am urmat până la o dubiță în care am urcat amândoi, apoi am plecat în neștire.

Așteptam niște explicații de la el. Probabil și el se gândea că ar fi momentul să-mi explice, deoarece se juca cu inelul de pe deget, așa cum face de obicei când vrea să vorbească cu mine.

- Fratele meu a reușit, nu știu cum, să îmi găsească loc ca stagiar într-o trupă de pop Coreean. Compania e mică și destul de săracă, dar e mai bine așa decât deloc. Drumul va fi lung așa că asează-te bine.

Întradevar drumul a fost lung, dar mă bucur că s-a încheiat. Nu suport drumurile lungi și, ei bine, locurile închise.

Yoongii era vizibil emoționat, dar cred în forțele lui.

Am intrat în clădire. Era...drăguțică, mică și întradevăr, săracăcioasă. O femeie cu niște trăsături ușor drăgălașe l-a salutat pe Yoongi, apoi l-a condus spre o cameră ce părea un studio. Femeia i-a spus să aștepte câteva minute până ce un manager va veni.

Mâinile lui Yoongi tremurau cumplit, nu l-am văzut niciodată așa emoționat.

-Crezi că voi reuși? mă întreabă. Crezi în mine, știu cu siguranță.

Întradevăr credeam în el. Va da toată lumea pe spate, când va veni momentul.

Un domn la costum a intrat în studio, probabil managerul.

- Bună. Sunt aici astăzi să îți observ și să îți testez talentul. Fără emoții, imaginează-ți că nu sunt aici. Întâi aș dori să citesc una dintre melodiile pe care le-ai compus.

Yoongi i-a înmânat o foaie cu versurile melodiei, una dintre melodiile care mă fac să plâng numai gândindu-mă la ea.

Managerul s-a uitat lung la foaie, apoi a început să citească. Era extrem de captivat și părea că mai avea puțin și plângea, dar nu era ferm convins. A stat și s-a uitat câteva momente în gol, parcă procesând ceea ce scria acolo. A făcut contact vizual cu Yoongi, apoi l-a îndemnat să se așeze la pian.

-Vreau să-mi creezi o linie melodică. Chiar acum,chiar aici.

Yoongi a căscat ochii puțin, a tras aer în piept, apoi și-a închis ochii. A apăsat o clapă, după încă o clapă, apoi a început să cânte. Managerul îl asculta pe Yoongi și în același timp citea versurile poeziei. Plângea! Chiar plângea!

- Puștiule, ești ceva rar. Nu am cum să spun altceva înafară de faptul că ești acceptat. Mă bucur că am dat peste tine, chiar mă bucur, îi spune managerul și îl bate pe spate.

Eram sigură că va reuși. Va doborî lumea.

*Prezent*

Și așa am acceptat faptul că Dumnezeu chiar există pentru el și că, probabil, și-a făcut apariția la un moment potrivit.

Dar această perioadă de acum 3 ani până în prezent a fost, ei bine, una grea.