HEAVEN

Cap29- Nestemata

      Glonțul l-am simțit până în adâncul sufletului. M-am oprit pentru un moment din respirat și mi-am pus mâna în locul unde era glonțul. Mă durea. Sângele a început să curgă imediat. Ceea ce i-a șocat pe toți culoarea sângelui. Nu era roșu, era albastru închis, specific unui demon. Tzuyu s-a frecat la ochi în cazul în care nu vedea bine.

Ba vezi bine, crede-mă.

     Taehyung nu părea surprins. Am pus mâna pe glonț și am reușit să îl scot din piept, toți privindu-mă ciudat. Ce, credeați că asta mă va omorî? Taehyung a zâmbit victorios și eu i-am zâmbit întebător.

-Cum de trăiești? întreabă Tzuyu. Mă ridic de pe scaun și încerc să vin la ea dar unul dintre bărbați mă oprește. Tzuyu ia unul dintre pistoale și trage consecutiv în mine, dar fără a mă dărâma. Ma doare exact cât ar trebui, dar nu pot fi omorâtă atât de ușor. A epuizat toate gloanțele. Am reușit printr-o fracțiune de secundă să iau celălalt pistol de pe masă și să îî împușc pe bărbații din spatele meu. Tzuyu mă privea panicată. Veneam încet spre ea cu pistolul în mână până am blocat-o în perete.

-Spune-mi un singur lucru și promit că mă mai gândesc dacă te las să trăiești. Cine l-a omorât pe Jin?! întreb. Mă privește și mai speriată.

- E-Eu..., se bâlbâie. Nenorocita, de ce nu mă miră? Voiam atât de tare să o împușc, dar ceva nu mă lăsa.

-Îmi doresc așa tare să-ți zbor creierii în momentul ăsta, pănăramă ce ești. Dar nu o voi face să-ți arăt că pot să fiu mai deșteaptă decât voi. Acum pleacă,să nu te mai atingi de noi vreodată! îi poruncesc. Dă din cap în semn că a înțeles apoi pleacă. Am urmărit-o să văd unde pleacă. A ieșit afară din clădire, a urcat într-o mașină și a plecat în neștire. Taehyung a venit în spre mine și m-a îmbrățișat bucuros dar l-am respins. Brusc i s-a schimbat imaginea.

-După ce că o lași să mă omoare, mai și vii să-ți dau afecțiune? întreb. Zâmbește puțin apoi devine iar serios.

-Până la urmă, un glonț nu omoară demoni, spune vesel.

-Da ai dreptate. Un glonț nu...stai, de unde știi că sunt demon?

-Sunt un cititor de minți. În plus, mi-a spus Michele, zâmbește nevinovat. Zâmbesc și eu. Acum are sens de ce a făcut alegerea aia. Știa că sunt demon și așa aveam să trăim amândoi. Îi mulțumesc lui Michele chiar dacă a făcut ceva ce m-ar fi supărat, în altă circumstanță. Dar acum nu. L-am îmbrățișat și l-am sărutat, apoi m-a ajutat să mergem afară. Eram totuși îndurerată de la atâtea gloanțe. A chemat Taehyung o mașină ce a venit în aproximativ 10 minute. Am urcat în aceasta și am plecat spre casă.

●●●●

         După multe ore de făcut cobci pentru răni în sfârșit mă pot relaxa. I-am mulțumit domnului doctor și apoi l-am invitat spre ieșire. Nu am vrut să merg la spital, așa ca Taehyung a chemat doctorul acasă. M-am așezat mai comod în pat și am răsuflat ușurată. Consider că toată faza cu banda asta de infractori este în sfârșit gata. Taehyung s-a așezat și el lângă mine.

-Acum că s-a terminat tot, nu mai ești obligat să îmi fii iubit, îi spun. Mă privește ciudat și zâmbește.

- Probabil l-a început aș fi fost bucuros că se termină, dar acum nu. Eu vreau să continui relația, te iubesc! îmi spune. În sfârșit îmi spune că mă iubește. I-am zâmbit înlăcrimată și l-am sărutat.

-Ridică-te! îmi spune. Mă ridic. El se pune în fața mea, se apleacă în genunchi, și scoate ceva din buzunar.

-Alina, chiar dacă am trecut prin multe, și probabil că ne-am spus chestii destul de urâte, spune și râde, am ajuns să te iubesc și să-mi demonstrez că da, imposibilul este de fapt posibil! Te iubesc azi, te voi iubi mâine, te voi iubi poimâine, te voi iubi și peste o lună, peste un an, peste un deceniu, nu contează cât. Vreau să știi că în sfârșit am găsit ce căutam de mult. De mic mi s-a spus: "Într-o zi îți vei găsi nestemata". La început nu înțelegeam, ce nestemată? Dar acum am înțeles. În sfârșit am găsit-o. Tu Alina, tu ești nestemata mea! Și aș fi, sincer, bucuros să-mi petrec restul vieții alături de tine! Vrei să fii nestemata ce de mult o căutam? întreabă. Am zâmbit pe tot parcursul discursului său. În sfârșit înțeleg cât de tare îl iubesc. Nu pot vorbi, nu pot nici respira, vreau doar să mor alături de el și să mă nasc iarăși, tot alături de el. Am dat un da afirmativ din cap și i-am sărit în brațe sărutându-l. Am început să plâng, el făcând la fel. IMPOSIBILUL NU ESTE CHIAR IMPOSIBIL!

Și abia de aici începe povestea noastră.