Egotistic - IN CURS DE EDITARE

4

Miho

Ajung acasa si sunt confuz. Paul m-a intrebat daca am patit ceva in masina, dar nu stiu ce sa ii raspund. Este de asteptat ca o fata blonda sa se uite la filme disney in copilarie, poate chiar sa stie pe derost unele citate, dar a fost ca un atac. Toata ziua de azi m-a atacat. Am incercat sa ii spun ca imi pare rau, dar aparent nici asta nu o multumeste. Trebuie sa ma obisnuiesc cu faptul ca vor exista persoane care sa ma urasca. Uitandu-ma langa ea la acea postare, realizez ca sunt mai multe persoane in acest fel.

Can am vazut ca pot sa ma tin destul de bine pe picioare si pe baston, am decis sa imi incep munca. Unchiul nu are nevoie de bani efectivi, assa ca ma lasa pe mine sa ii pastrez pe toti. Nu am fost de acord la iceput, dar mai bine atat decat deloc.

Unchiul tine mult la culorile lui, cum intram in magazin cum icepe sa aranjeze nuantele si sa se incrunte cand vede ca un albastru de o nuanta prea deschisa sta intr-un loc inchis.

-Ce este? ma intreaba in timp ce ranjsc la reactiile lui.

-Ah, nimic, nimic, doar stii ca niciodata nu am inteles culorile. ii spun in timp ce el are vreo 10 tuburi de albastru si verde in prate de nuante diferite.

-Aparent nici clientii nu le inteleg. imi spune si chicotesc pentru ca toata situatia este destul de comica. Paul este destul de perfectionist. Si-a deschis propriul lui magazin cu putin timp in urma mortii mamei pentru ca : " ma enerveaza atat de tare cum sunt aranjate culorile in alte magazine. Pana si pixurile sunt puse fara sens. Eu nu pot cumpara de acolo"

Iese din debara cu un zambet pe fata si cu o foaie mazgalita in mana.

-Primul tau desen, imi spune razand.

-Da, eram un pictor inascut.

-Mai tii minte cand mi-ai daramat culorile pe foaia asta si eu ti-am spus ca in arta nu exista greseli? incuviintez amintindu-mi fiercare detaliu. Te-am cam mintit. Chiar credeam in acel citat inainte sa te vad pe tine, dar mazgalitura astsa este pur simplu o gresala. imi spune si incepe sa rada, facandu-ma si pe mine sa rad.

-E doar arta abstracta, incerc eu sa imi iau apararea neoprindu-ma din ras.

Imi explica cum functioneaza caseria si niste aparate de pe acolo. Cum sa ajut clientii sa gaseasca lucrurile potrivite.

-Acum, daca stau mai bine sa ma gandesc, nu cred ca esti cel mai bun pentru jobul asta. Daca vine un client la tine si te intreaba ce galben este cel mai potrivit pentru o pasare, tu ce ii vei arata?

-Nu ar trebui sa stie el ce vrea sa cumpere? ii spun eu zambind.

-Un pictor nu stie niciodata ce vrea. imi spune cu fata lui de maestru si cu accent britanic nereusit.

Ma intept spre sectiunea de galben si ma gandesc la cum arata o pasare, dar imi vin in minte o gramada de ideei. Pasare adevarata sau un simbol care inseamna ceva? vrea sa faca un desen pentru muzica ? Ma tot gandesc si decid sa le iau prin eliminare. Ajung la un galben dulce. Un galben care mie imi surade si i-l arat cu degetul.

-Buna alegere, cred ca m-am inselat. imi zambeste si ma simt impacat cu mine.

Trec zile si nopti. Merg la liceu de dimineata apoi ma indrept spre magazin. Ascult cerintele clientilor si imi dau seama ca unchiul meu are dreptate, un pictor nu stie niciodata ce vrea. Ajung sa stiu exact unde sa pun fiecare pensula, sa imi dau seama care este locul fiecarei nuante, am ajuns sa stiu si tehicile cu care sunt folosite cateva dintre ustensile. Stau si dupa program cateodata. Ma uimeste fiecare om care intra in magazin, cu mainile murdare de carbune si cu pete pe bluze, confuzi in legatura cu viata, nedand pasare celor din jurul lor si ochind in cateva secunde culoarea perfecta, apoi venind la casa si zicandu-mi planul lor intreg pentru pictura. Am ajuns sa stiu atatea ideei, atatea tehnici. Unul dintre clienti a lasat un pastel cretat de un portocaliu caramiziu pe dinafara. Cand m-am dus sa il pun la loc nu am reusit sa mi-l iau din mana. Semana prea mult cu pastele cu care desenam la masa de pranz, asa ca am inceput sa desenez cu el. La inceput desenul nu insemna nimic. Erau niste patrate care zburau pe cer. Apoi am inceput sa adaug umbre si lumini, sa fac un inceput de casa jos. Ideea a fost destul de simplu de produs. m-am gandit la cum se cladeste o personalitate. Am desenat mai multi oameni pe hartie, care erau complet diferiti, care inseamna persoanele care trec prin viata noastra. apoi am desenat in diferite culori niste solutii cu care casa ar fi construita, solutii care lipesc caramizile intre ele, si acelea ar fii timpul si sentimentele. Desenez, apoi, caramizile deja puse si caramizile care cad din cer, acelea ar fii experientele. Notez langa fiecare semnificatie a fiecarui obiect,vag. Apoi ciubesc unele caramizi, le pun amestecate fara vreun sens in casa. Casa e atat de deformata. E defecta. Unchiul meu intra atunci in magazin. Imi spune ca trebuie sa inchida si ca s-a facut deja foarte tarziu. Se apropie si pare destul de prins in desenul meu.

-Este o prostie, am incercat doar sa testez pastelurile...

-Shhh. imi spune si isi scoate telefonul facand o poza. Iti voi face un cont de Instagram pe telefonul meu. Nu va avea numele tau. Ma voi gandi la un nume pe parcurs. Ti-ar prinde bine niste c0mentarii de la artisti adevarati, poate o sa evoluezi.

-Este doar o joaca, doar

-Doar un desen destul de bine facut, intr-o tehnica buna, cu un mesaj unic. imi spune intrerupandu-ma. Incuviintez si il las sa isi faca treaba pe telefon in timp ce ne indreptam spre casa.

Nu vreau sa ii fac iluzii. Nu vreau sa creada ca voi continua cu desenul, dar se simte bine sa vad o persoana macar ca e mandra de ceva ce am facut eu, fara sa aiba urma de gelozie.

Continua sa ma incurajeze si in urmatoarele zile sa desenez. Crede ca am ideei bune, ca am potential, nu stiu daca eu cred asta, dar adevarul este ca incepe sa imi placa. Desenez in timp ce stau in magazin fiind inspirat de toate persoanele care intra si ies. Desenez in timpul mesei de pranz cateva persoane dupa cum le inteleg. Desenez in ore. Desenez pana si la recuperari. Ultimul desen a fost un fel de portret al meu, doar ca eram un robotel.

Zilele trec, noptile trec. Se face Sambata, dar fata nu mai apare. Ma simt ca un bou ca nu i-am retinut numele. A treia oara a fost cu noroc, pentru ea. O vad de cateva ori cu o prietena de-a ei la masa de pranz. Ele doua stau foarte departe de mine si de cei sociabili. Stau doar ele doua si le este bine.

Incep sa o desene. Desenez in primul randul meu si al ei, care atunci nu m-a afectat in niciun fel, dar acum cam o face.

In fiecare seara Paul imi cere toate desenele facute in acea zi si mi le posteaza, apoi ne uitam la comentariile pictorilor cu care am tot vorbit. Unii ma incurajaza, altii imi lasa ponturi, unii chiar imi trimit desenele lor ca sa le comentam impreuna. Ma uimeste atat de tare aceasta comunitate, este libera.