Egotistic - IN CURS DE EDITARE

11

Miho

Oho, ai fii uimita draguta. Nu pot sa nu rad la comentariile ei legate de mine. Mereu spune sa le iau in serios, dar cum pot face asta in astfel de situatii. Propunerea profei de scriere creativa m-a surprins si pe mine la inceput. o sa fie destul de greu sa nu vorbesc cu ea asa cum vorbesc prin mesaje, dar stiu ca o sa fie distractiv. Sunt putine sanse sa ne intelegem fata in fata la ce impresie are acum despre mine, deci trebuie sa ma pregatesc bine pentru al doilea razboi mondial.

Stam si vorbim despre asta toata seara. imi tot cere sfaturi, dar nu stiu ce sa ii raspund. cateodata imi iau singur apararea si ea este foarte revoltata cand o fac. pot sa spun doar ca am o scuza:

"Suntem baieti, nu ne cunoastem, dar baietii trebuie sa se apere intre ei cand vine vorba de fete."

A aprobat si ea la chestia asta. Pare ca intelege ca avem des nevoie de ajutor cand vine vorba de intelegerea sexului opus.

Si ajung si in ziua intalnirii, sau cum spune ea : "cea mai grea si daunatoare zi a vietii ei". imi place cand exagereaza si cum se enerveaza putin cand vede ca imi bat putin joc de ea. E un intreg puzzle fata asta.

-Ai intarziat 15 secunde. imi spune si se uita la mine de parca as fi omorato.

-Ma scuzati domnisoara, nu se va mai repeta. ii spun eu si imi afisez un zambet exagerat de fals pe buze ca sa ii arat ca nu ma intereseaza.

-Deci, care e problema ta cu scrierea?

-Nu ai de gand sa ma intrebi nimic altceva? ii spun eu ranjind iar.

-Care e problema ta cu scrierea? ma intreaba iar, de data asta cu vocea de o tonalitate mai inalta.

-Pai de unde sa stiu? o intreb.

De data asta chiar nu imi bat joc de ea. chiar nu inteleg de ce nu pot sa scriu. Cand ii scriu mesaje totul vine uniform. Nu am probleme cu nimic, dar cand trebuie sa descriu, sa comentez sau sa povestesc ceva in mai mult de 4 randuri ma pierd pur si simplu. Cuvintele nu sunt niciodata de partea mea.

-Ok, scrie-mi 10 randuri in care descrii parcul asta. imi ordona ea, apoi isi deschide telefonul si ma gandesc ca urmeaza sa imi trimita un mesaj.

Ma panichez putin pentru ca am uitat sa imi inchid sunetul notificarilor, dar imi scot si eu rapid telefonul din ghiozdan.

-Ce faci? ma intreaba.

-Credeam ca am luat o pauza. ii spun eu fara sa ma gandesc exact la raspuns in timp ce dau sunetul la minim. Nu este vina mea ca telefonul este mai important decat compunerile pentru tine.

-Esti incredibil. imi spune si isi lasa electronicul inapoi in geanta. se asaza jos si incepe sa scrie. o urmez si fac si eu la fel.

Nu prea reusesc sa scriu nimic. Pot sa ma gandesc la parc, dar ma gandesc la oamenii din el. Ma gandesc cum as putea sa desenez toate sentimentele care zboara prin natura. Cum as putea sa ilustrez iubirea natanga a indragostitilor in contradictie cu gelozia celor necuplati, care se uita la ei. Pana si inocenta copiilor este interesanta. Scriu cateva chestii despre copaci. Mai scriu si despre banca. Nu prea au sens lucrurile pe care le pun in cuvinte, dar stiu ca o s-o enervez destul de tare daca nu fac ce imi zice ea.

-Esti o cauza pierduta. imi spune analizandu-mi lucrarea.

-Deci nu o sa ma ajuti? o intreb.

-Am de ales? face o pauza si zambeste. Sa stii ca daca scrii 4 cuvinte pe un rand nu inseamna ca ai scris 10 randuri.

-Ma gandeam ca nu o sa observi. Zambim amandoi, dar se vede ca ea este putin nervoasa.

Discutiase continua si ea imi explica niste fraze pe care as putea sa le folosesc, dar eu nu pot fii atent. Ma gandesc doar la asemanarile si deosebirile dintre Clarie si LitterlyMyLife. Sunt una si aceeasi persoana in circumstante diferite. O observ e fieacre data cand o enervez c arespira adanc si ma opreste la timp. Imi asculta sfaturile. Nu stiu daca sa fiu fericit ca ma asculta, sau sa fiu trist ca nu se asteapta sa fie o persoana ca mine dupa telefonul ala.

-Ce iti place sa faci?ma intreaba dintr-o data, gata, gata sa se de-a batuta.

-Am trecut la cele mai bune intrebari pentru o intalnire fericita? ii spun si obrajii mei deseneaza un zambet micut. Imi ofera iar privirea demonica, asa ca continui. Cand eram mai mic imi placea fotbalul, acum nu cred ca imi mai place ceva. ii spun si o mint putin la final, pentru ca nu vreau sa ii spun de partea cu desenul.

-Nu poate sa nu iti placa nimic.ma contrazice ea.

-Ba cam da, nu prea mai am chef de activitati de genul.

-Nu te uiti la filme, nu citesti?

-Ba da, dar nu imi place efectiv. as putea sa ii spun ca imi place sa vorbesc cu ea prin mesaje, pentru ca este un lucrur foarte adevarat si cred ca as putea scrie despre Clarie. ma bufneste un ras sarcastic cand ma gandesc la posibilitatea asta.

-Ce e?

-Ce e ce? se enerveza, respira adanc si continua.

-Atunci scrie despre tine. Esti prea egoist si centrat pe tine insuti ca sa scrii despre altcineva.

-Ah, dar ce bine ma cunosteti domnisoara. spun, incercand sa nu rad de cat de ironica este situatia.

Incep sa scriu, dar nu pot sa scriu nimic despre mine. Ce as putea scrie? Lumea deja stie tot. De lucruri personale nu ma ating. Ma gandesc la un desen pe care il voi ilustra cand ajung acasa. voi fii eu cu creierul gol si ochii transparenti. Lumea ma va intreba cine sunt, si televiziunea si cei din jurul meu imi vor arata imaginii. Creierul mi se va umple cu acele imagini si le voi raspunde cu raspunsurile lor. asa am trait toata viata mea. ies din aceasta bula a imaginatiei si ma uit la Clarie care da din picior nervoasa.

-Nici asta nu poti face? ma intreaba

-Nu ma iubesc atat de tare incat sa pot scrie un eseu despre mine insumi.

-Ma indoiesc de asta. face o pauza si se uita la mine pierduta parca. Cum iti traiesti viata fara sa faci macar un lucru care iti place? ma intreaba intr-un final de parca chiar nu ar intelege. Cuvintele ei imi ating cumva sufletul si ma fac sa imi amintesc toate momentele de singuratate pe care le-am trait inainte sa gasesc desenul. Da, imi placea fotbalul cand eram mic, dar dupa am ajuns chiar sa il urasc.

-Nu traiesc. raspund in numele persoanei care am fost inaintea accidentului.

Ea incuviinteaza si se asaza fara sa spuna nimic pentru cateva momente.

-Stii, nu poti sa scrii despre viata daca nu ai una. Cred ca am gasit problema. imi spune putin trista. nu stiu daca este trista pentru mine sau pur si simplu cuvintele mele au indus-o in starea asta, dar stiu ca se gandeste si la ea. Nici ea nu are cea mai buna viata din lume. Ea nu scrie despre viata ei, scrie despre vietile altora.

-Cred ca si tu ti-ai gasit problema. ma astept sa se enerveze cand spun asta, dar nu face nimic. sta pe loc o clipa si apoi incuviinteaza.

-Ok, cred ca e destul pentru astazi. aprob si ne indreptam spre iesirea din parc.

-De ce minti? ma intreaba cand trecem pe langa niste copacei micuti si bine aranjati care indica iesirea. o privesc nedumerit si continua: De ce le spui tuturor ca ai viata perfecta?

-Nu am mai facut asta de mult timp. si cand daca ma gandesc mai bine, nu am mai spus ca viata mea este perfecta, de cand a devenit perfecta.

-Ai dreptate, dar totusi asta este impresia pe care o lasi.

-Este doar un ideal pe care il au oamenii in cap cu privire la persoanele care mananca sanatos, merg la sala si sunt cunoscute de altii. Aproba.

Ne despartim. Ajuns acasa imi deschid telefonul si o intreb cum a fost iesirea, chiar imi doresc sa ii vad perspectiva. Poate am putina speranta ca intr-o zi nu ma va mai ura atat de tare.

"A fost interesanta"

"Nu a murit nimeni de pe urma certurilor voastre?"

"Nu ne-am certat"

"V-ati intalnit?"