Egotistic - IN CURS DE EDITARE

14

Miho

Pictez incontinuu de ceva ore. timpul nu amai este o unitate de masura. Il vad pe paul. tresar. nu ma asteptam sa fie aici. nu ma asteptam sa stie unde sunt eu.

-credeam ca te voi gasi aici. era printre locurile mele preferate in copilarie. imi placea sa vin si sa desenez. stiam ca nimeni nu ma va deranja.

ceva in tonul lui ma sperie. pare foarte stresat. e doar o poveste a copilariei sale, este ceva mai mult.

-De ce ai venit aici?

-Ai primit doua telefoane. Nu am vrut sa raspund la inceput dar pareau destul de insistente.

Cine ar putea sa ma sune la ora asta?

-Ce ora e ? intreb, realizand ca nu am nicio modalitate de a stii cat am stat in acest loc.

- eu tocmai am mancat de pranz. face o pauza si ma lasa sa imi fac calculele matematice in minte. iti sugerez sa vii. parea detul de urgent. o fata Laura te cauta.

cand i-am auzit numele am si sarit din loc. laura, sora lui clarie. Clarie este in pericol. cum de are numarul meu?

ajung in casa mai reped decat ma asteptam, lasandu-l pe unchiul meu in urma. ridic telefonul si vad cele doua apeluri pierdute de la LitterlyMyLife. sun inapoi. nu stiu la ce sa ma astept. poate jake i-a spus adevarul. poate e doar o farsa, dar ar putea sa nu fie. ar putea sa fie ceva extrem de real in care clarie s-a bagat fara sa se gandeasca, iar eu nu pot sa o ajut. sora ei raspunde, fara niciun salul, dicatandu-mi doua adrese. nu mi-a spus unde ma duce niciuna dintre ele.

-Ai masina? ma intreaba dupa ce termina de dictat.

-Da.

-Caut-o aici. nu poate sa fie altundeva.

-ce s-a intamplat?

-Daca as stii nu as fi sunat o persoana total necunoscuta.

conversatia se inchide aici. Plec.