Egotistic - IN CURS DE EDITARE

10

Miho

Nu imi vine sa cred ce vad cand scriu. Am inceput sa comentam desenele mele. Am ajuns la unul dintre ele, cel cu robotul.

"cum de l-ai lasat pe tatal tau sa te controleze atata timp?"

"nu prea aveam de ales"

"mereu ai de ales"

"ti-am mai spus ca tatal meu era mai agresiv"

"niciodata nu mi-ai spus in ce fel" o amintire mi-a tasnit in minte si am decis sa o povestesc.

"era vara. nisipul de pe plaja ma gadila. iesisem pentru prima data cu tatal meu afara. ne plimbam pe plaja cand a auzit un bipait, asemanator cu" m-am oprit pentru un moment pentru ca m-a durut. inca ma doare.

"un bipait asemanator cu cel al mamei tale"

"da. a reactionat. mi-a strans gatul si m-a aruncat in apa. era seara. aproape noapte. erau doar trei persoane pe plaja: noi doi si barbatul al carui telefon a bipait. am invatat sa nu ma opun. imi simteam inima cum bate in fiecare parte a corpului meu. nu puteam respira, dar cautam oxigen in apa." ma opresc.

"esti bine acum" imi spune si e tot ce trebuie sa aud. este adevarat, chiar sunt bine acum. amintirile sunt o parte din mine, dar au plecat. cum mi-a spus si ea odata:

"amintirile te definesc doar daca le lasi. Am vazut casa aceea a ta, casa personalitatii. amintirile sunt doar imagini din trecut retinute de creier. sunt multe momente din viata ta pe care ti le amintesti diferit, pentru ca le slefuiesti din gandire. Tu alegi sa iti construiesti casa cu caramizi stricate si nu decizi sa le repari"

cateodata ma uimeste inteligenta ei.