Egotistic - IN CURS DE EDITARE

11

Clarie

zana aceea arata fix ca mine. pare destul de suspicioasa intamplarea, dar sunt bucuroasa. sunt bucuroas ca l-am facut mai bine. sunt bucuroasa ca am putut sa ii ofer inapoi o parte din magia pe care mi-a oferit-o el mie.

"multumesc" ii scriu,dar gandurile noastre sunt aceleasi si observ ca si el a scris acelasi lucrur in acelasi timp. incep sa zambesc atat de tare. chiar ca sunt dependenta de conversatiile astea. de cuvintele acestea aruncate, dar care ne vindeca toate ranile. Nu vreau sa il pierd. Cateodata ma gandesc la nebunia asta. Eu nu il cunosc pe el. nu stiu multe lucruri. Nici el nu ma cunoaste pe mine. Ma uit iar la desenul acela. A nimerit perfect verdele meu. Verdele care ma defineste. Nuanta perfecta gasita de baiatul perfect.

La liceu sunt intampinata de doamna Stewart si de Miho. Nu stiu exact ce se intampla si sunt luata prin surprinde. Miho are fata lui fixa si misterioasa, deci presupun ca nici el nu stie ce se petrece.

-Buna ziua doamnisoara Campbell.. acest baietel are nevoie de mult ajutor pentru a ajunge la nivelul mediu al varstei lui la orice tine de scriere. As fii foarte recunoscatoare daca cea mai buna eleva a mea ar dori sa ma ajute.

Mintea mea nu vrea sa proceseze informatia. Abia reusesc sa ma abtin din tipat. Dau ochi in ochi de Miho si realizez ca are aceeasi reactie. Se uita in toate directiile pentru cateva momente si apoi un zambet mic si nesemnificativ i se deseneaza pe fata. Doamna Stewart ma priveste si stiu ca nu am de ales.

-Bineinteles ca il voi ajuta. Multumesc pentru oportunitatea de a-mi impartasi conostintele, doamna Stewart. Incuviinteaza si imi spune ca este fericita pentru entuziasmul meu.

-Maine, in parc, ora 5, sa nu indraznesti sa intarzii. ii spun lui Miho si plec. confuzia imi ramane pozata pe fata.

De ce mi se intampla numai lucruri de genul asta in ultimul timp? imi scot telefonul si fac o poza artistica cu un caiet si cerul pentru ca nu am mai postat de mult timp ceva pe Instagram. Ma indrept spre orele mele.

Ajunsa acasa, ii scriu imediat poetului. Am fost toata ziua indusa in intrebarile "de ce eu?ce am facut gresit ca sa primesc asta?de ce cu el?" si inca nu mi-am primit raspunsurile.

"da, nu inteleg cum indrazneste sa accepte ajutorul tau. este atat de tragica situatia" imi spune el si ma face sa rad.

"ia-o in serios. chiar nu stiu ce sa fac"

"pai eu zic ca ai doua variante: ori il ajuti si ignori faptul ca nu il suporti, ori ii spui profei ca te-ai razgandit, pentru ca din cate am inteles, daca va apuca cearta pe voi doi in parc, se vor ofilii toate florile si vor pleca toti oamenii."

"da, probabil ca ai dreptate. trebuie sa trec peste asta fara sa ma enervez. simplu"

"cat de rau poate fii?"

"nici nu poti sa iti imaginezi"