Egotistic - IN CURS DE EDITARE

13

Clarie

De cand am vazut mesajul m-am purtat foarte ciudat. Nu stiu cum sa raspund. Nu stiu ce sa raspund. Poate sa fie oricine. Poate sa fie pana si un pedofil. Stiu ca nu este. Daca nu sunt cine se asteapta el sa fiu? Sunt atat de deschisa in conversatiile cu el, nu sunt eu insami atunci, sau nu sunt eu insami in jurul altor persoane. Mainile mele o maseaza pe laura, dar ochii isi croiesc drum foarte des inspre ecranul telefonului. As vrea sa vad o explicatie. De ce fix acum? De ce nu la inceput, inainte sa ne cunoastem? De ce acum? Nu inteleg.

-Doamne C, esti un inger! Striga laura la un moment dat. Ii zambesc. Stii ca poti vorbii cu baiatul acela daca vrei, nu? Incuviitez. Iau telefonul in mana.

Cred ca cautam un motiv sa il ridic. Nu stiu exact de ce. Vreau sa vad ca mesajul nu imi este o iluzie totala, dar este real. Nu stiu ce vrea sa ii raspund. Ba da, stiu, ma mint singura. Stiu ca vrea sa ma vada. Si eu vreau sa il vad.

Ochii mi se deschid. Negrul dispare. Imi vad sufrageria iar. O patura albastra cade de pe picioarele mele. Am adormit. Laura probabil nu a vrut sa ma trezeasca. Imi caut telefonul prin pat.
-Ora 8!!! Tip realizand caam intarziat deja la liceu. Daca alerg putin poate voi prinde autobuzul de la ora normala.

Picioarele mi se misca pe tot etajul casei si mainile cauta necesitatile.Inca ma gandescla ce sa ii raspund lui Miho, dar nu am curajul inca pentru a=i raspunde pozitiv. Scarile scartaie in timp ce le cobor.

-Clarie ... o aud pe mama.

Aseara nu au fost acasa, nici ea nici tatal meu vitreg. Nici ieri, probabil s-au dus sa divorteze, sa faca documentele.

-Intarzii la liceu! Ii spun fara sa o privesc in ochi.

-Asta este problema... cuvintele ei sunt urmate de o pauza lunga.

Fata ei sugereaza ca este destul de grav. Nu imi amintesc ultima mea discutie cu mama mea care nu se referea la mancare.

Poate ca vrea sa nu merg la facultate, poate sa imi iau un job? Nu stiu. Pauza ei continua un timp.

-uite, clarie... tatal tau si cu mine...

-tatal meu vitreg. O corectez, dar nu pare sa o intereseze.

-am divortat. Imi pune, macar asta nu este o surpriza. Toti banii nostrii veneau de la el. Eu nu am mai lucrat in ultimul timp... pentru ca..

-cat timp?

-cateva luni.
-luni?
-aproape 2 ani.

Cuvintele ma strapung pana in piept. Stiu ce inseamna asta. Nu vom putea pastra casa. Va trebui sa las liceul in urma.

-unde vom sta? O intreb.

-inca nu am hotarat. Tatal tau..., nu o mai intrerup acum, a spus ca nu vrea sa ne lase pe strazi. Vom rezolva..

-el va rezolva. Mainile mi se urca la fata. Plec. nu o mai aud. Am auzit destule.

Xxx Stiu ce inseamn atoate astea, dar nu vreau sa stiu. Voi renunta la liceu. Nu vom mai avea casa. Voi trai cu aceasta persoana pe care trebuie sa o numesc mama toata viata mea. Voi lucra la Mc'Donalds sau cine mai stie? Exista vreo firma buna care primeste persoane care nici nu au terminat liceul? Incerc sa ma calmez, dar nu reusesc. O lacrima imi curge pe obraz, dar o sterg repede. Sunt in fata liceului. Nimeni nu se uita la mine, dar paranoia mea ii spune contrarul. Sunt pierduta. Probabil ca sunt rosie la fata. Nu inteleg cum de nu m-am gandit la aceasta posibilitate inainte. Unde se ducea mama in loc de servici? Cine o va mai primi acum? Lucra la compania tatalui meu natal. S-a intamplat la fel ca si acum, dar el i-a lasat jobul pentru ca nu voia sa para ca isi impleteste sentimentele cu afacerile. Acum nimeni nu o va mai primi. Nu are facultate. Tot ce stie este sa se certe.

Ajung in baie. Nu stiu daca pana acum am alergat sau nu. Ma asez pe jos. Nu imi pasa daca ma voi murdari, nu imi pasa de nimic. Lacrimile continua sa curga, dar nimeni nu ma vede acum.