Egotistic - IN CURS DE EDITARE

9

Miho

De dimineata sunt destul de bucuros ca am acceptat telefonul. Il deschid si incep sa ma uit la mesaje. Raspund. Observ ca o fata cu care am vorbit aseara mi-a comentat la niste postari: "Ironic, dar adevarat. Imi plac metaforele astea.". "Multumesc" raspund si intru pe profilul ei.

"Neatza". nu am timp sa ies din conversatie ca imi apare instant un mesaj.

"Bunaa"

"Am avut cel mai ciudat vis" profit de faptul ca nu stie cine sunt si spun lucruri pe care nu le-as spune in persoana.

"Ascult, sau.. vad:)))"

"Pai mi-am visat desenele cum prind viata. Am desenat acum ceva timp un dragon condus de un soricel, un lucru cumva luat din realitate, si l-am visat in doua moduri. Initial metaforic si apoi real."

"Dragut, eu am visat o poezie. Era despre o poveste de dragoste din timpul unui razboi. Ciudat este ca nu am citit acea poezie."

"Iti place poezia?"

"Da, chiar imi place. Mai ales sa scriu. Ador sa potrivesc cuvinte si sa se asemene cateva in rime. Este un adevarat miracol al hartiei."

"Asa sunt eu cu desenul. Culorile se imbina in cele mai armonioase feluri ca sa iasa o ilustratie dorita. Este minunat si tocmai din acest motiv mi-am pus numele Poetul."

"Ah, inteleg. Un poet nu trebuie sa se limiteze doar la cuvinte."

"Exact"

"Bine, trebuie sa plec la liceu.Mai vorbim, bye"

"Paaa:)"

Zambesc. este o cumpanie placuta. are dreptate, ar fii o idee inspirata sa plec si eu la liceu.

Ziua e ca oricare alta. Devine din ce in ce mai usor sa o ignor pe Clarie. Aparent nu a spus nimic despre mine. Nu a pornit barfe. Chiar ii sunt recunoscator. M-am saturat de oamenii care vorbesc despre mine. Ea face majoritatea jobului de ignor. Nici macar nu ma priveste. Poate ca este suparata si confuza, dar nu pot sa risc sa ma apropii de ea. Pot sa ii fac rau. Pana la urma sunt fiul tatalui meu.

Dupa ce ajung acasa ziua se schimba pentru ca primesc un mesaj bine asteptat de la LitterlyMyLife.

"Tocmai ma uitam la un desen de-al tau si nu am inteles ceva. Desenezi incontinuu lucruri rele. De ce nu ai desenat nimic bun?"

"Pentru ca bunatatea e supraapreciata" raspund fara sa ma gandesc.

"Asta crezi?"

"Arta este despre libertatea de a te exprima. Nu trebuie sa desenezi lucruri bune ca sa transmiti lucruri bune. Oamenii nu vor sa vada o viata perfecta, dar asta li se ofera mereu. Am vrut sa fac ceva real."

"Ai dreptate. Ma tot gandeam la lucrurile pe care le inteleg din desenele tale si mereu vad imagini diferite, dar asemanatoare. Mereu sunt lucruri pe care le intalnesti des, dar despre care nimeni nu vorbeste."

"Initial nu a fost asta intentia si mi se pare genial ca ideile mele au ajuns la atatea persoane. Initial desenam doar pentru ca imi placea sa desenez."

"Cand ti-ai descoperit pasiunea"

"Acum cateva saptamani"

"Si nu ai desenat niciodata inainte?"

"Nu din placere. In general desenam la orele din liceu. Tu gand ti-ai descoperit pasiunea?"

"Acum cativa ani. Nu foarte multi. Lumea imi facea inainte complimente in legatura scu scrisul meu, dar mi-a luat destul de mult timp sa le iau in serios."

"Despre ce iti place cel mai mult sa scrii?"

"Despre oameni. Despre sentimentele omenilor. Despre amintiri ganduri puse pe seama unor personaje."

"Avem ceva in comun aparent. Folosim arta ca sa descriem persoane"

"Da, ai dreptate. Huh. Se pare ca a avut dreptate"

"Cine?"

"Un baiat cu care am iest la o intalnire. Mi-a dat ideea sa vorbim prin mesaje pentru ca asa imi e mai usor sa spun lucruri despre mine. Aparent a avut dreptate."

Mintea mea se opreste. Am fost atat de prins in conversatie incat nici nu mi-am dat seama cu cine vorbesc. Nu imi vine sa cred e aceeasi fata. Stau sa ma gandesc la indiciile evidente, dar e mult mai diferita aici decat in persoana. Si nu pot sa cred ca mi-a dat dreptate, ma intreb cat de greu i-a fost. Pot sa ii spun acum ca eu sunt baiatul care a avut dreptate. pot sa ii spun ca eu sunt pictorul pe care il intelege, dar nu ma intelege pe mine, imi intelege picturile. Ma gandesc la cuvintele lui Paul. Mi-a spus sa nu arat cine sunt. Nu cred ca se referea la ea. Este inofensiva, dar nu conteaza. Daca va stii ma va ura. Mi-as pierde si a doua sansa pe care nu stie ca mi-a dat-o.

Ma uit la ceas si vad ca am stat cam mult fara sa ii spun nimic:

"Scuze, am fost intrerupt de cineva. Ma bucur ca te ajuta. Oricum, ca sa stii, poti sa spui orice."

"Inca nu stiu cine esti"

"Nici eu nu stiu cine esti tu, dar am incredere in tine. Crezi ca daca as fi fost un pedofil nu as fi venit dupa tine pana acum?"

"Asta este exact ce ar spune un pedofil"chicotesc. Asta este sansa mea la putina aventura.

"Noapte buna, vise placute, pedofilii sa te sarute:))" ii spun si rad. Nu stiu de ce am scris asta. Ar putea fii prea mult.

"Noapte buna si tie:))" imi spune. Nu ma pot opri din zambit.

Cred ca asta este ce spuneau oamenii ca se intampla cand placi putin pe cineva. Ai fluturasi in stomac. Niciodata nu am inteles expresia, dar acum o inteleg mai mult decat vreau.