Egotistic - IN CURS DE EDITARE

10

Clarie

De cand vorbesc cu el, pastilele nu ma mai cauta, nu ma mai striga. De multe ori cand stau intinsa in pat scriind si aud voci nervoase care zboara prin casa astupand toate colturile care ar putea conduce la fericiere, pastilele ma striga. au o voce a lor. o voce blanda. imi spun:"te voi salva", "te inteleg", "te voi face sa nu mai auzi", "te voi face sa fii fericita". acum poetul este cel care imi spune aceste lucruri. Indirect, dar si el ma cheama.

Ii povestesc tot: dela lucruri pe care nu le mai stie nimeni, pana la lucruri atat de banale incat nu imi vine sa cred ca le asculta, sau le citeste. imi place ca pot sa ii spun de micile certuri pe papusi dintre mine si sora mea si de locul pe care nu mi-l gasesc in familie.

Ma simt atat de bine cand vorbesc cu el, dar Anne pare putin geloasa. I-am povestit si lui despre asta, dar imi tot spune ca pot pleca din conversatie oricand vreau. Doar ca nu vreau. Problema este ca prefer sa vorbesc cu un necunoscut de pe o retea de socializare decat cu prietena mea cea mai buna, si, oricat de ciudat ar suna asta, mie nu imi pare in niciun fel rau.I-am spus de toate. Poate ca barajul acesta dintre noi doi ma protejeaza cumva din a fii stanjenita de lucrurile pe care le scriu, dar am inteles prea tarziu ca imi face bine. De cand i-am spus despre certurile mele cu mama, nu am mai vrut sa interactionez mult cu ea.

"Nu stiu ce sa fac"

"Uite, cateodata oamenii fac greseli repetate. Ca sa iti repari gresala trebuie sa ai timp si spatiu. Il are pe tatal tau vitreg pe cap deja. Eu i-as da spatiu, dar daca iti face bine sa te certi cu ea, atunci da-i drumul"

Nu cred ca m-am gandit niciodata la lucruri din perspectivele pe care le considera el. I-am spus despre tot. Nici macar Anne nu stie atata despre mine. I-am spus pana si despre pastile in seara asta.

"uite, tu nu stii totul despre mine. stiu ca nu ar trebui sa iti spun asta."

"nu judec" stiu ca nu judeci, de-aia si vorbesc cu tine. Dar cuvintele astea trezesc in mine incredere.

"Mama avea, niste pastile" imi ia deosebit de mult sa scriu acest mesaj. Nimeni nu stie de pastilele acelea. Nici macar mama nu stie ca i le-am luat, crede ca le-a pierdut pe undeva mereu.

"si mama ta cum de nu afla?" ma intreaba dupa ce ii povestesc noptile repetitive

"mama, e preocupata. In plus nu numara niciodata cate pastile ia intr-o zi si este mai mereu plecata cu mintea. Nu cred ca a trecut printr-o zi fara pastilele acelea in ultima luna"

"stii ce fel de droguri sunt?sau macar cata concentratie au?"

"nu, mereu m-am gandit ca daca mama nu a patit nimic, nu voi pati nici eu." de fapt nu prea ma gandesc deloc in momentele acelea.

"uite, mama ta pateste lucruri zilnic. Tu mi-ai spus lucrul asta"

"da, dar nu din cauza pastilelor"

"da, pastilele nu sunt cauza totala. nu iti spun sa te opresti. chiar nu ar trebui sa te opresti brusc. vreau doar sa constientizezi ca este un pericol"

"constientizez, dar nu ma intereseaza neaparat"

"te intereseaza. esti mai puternica decat niste pastile" nu stiu daca el sau discutia asta m-a facut sa regret ca am luat vreodata acele bilute albe din sertarul mamei, dar ii sunt complet recunoscatoare. Am vorbit incontinuu. Viata mea a inceput sa se invarta in jurul conversatiilor cu el. Am ajuns sa trec cu placere prin cea mai mare frica a mea: sa fiu dependenta de un baiat. am aflat de frica aceeasta tot din cauza poetului. Vorbeeam despre intalniri si relatii si a ajuns sa ma intrebe:

"de ce nu ai mers niciodata la o intalnire reala?"

"ti-am mai spus, nu am stiut niciodata cum sa reactionez cand un baiat e prin preajma."

"eu cred ca este altceva" este misterios mereu. misterul acesta ma face sa vreau sa stau mai mult cuprinsa in vorbele lui. simt ca si cum ar trebui sa cunosc mai multe, sa dezleg misterul.

"ce altceva?"

"Nu te superi?"

"cand m-am suparat eu vreodata pe tine?"

"eu cred ca nu ai iesit niciodata la o intalnire din cauza mamei tale."

"ma gandeam recent la lucrurile astea. cred ca mereu am crezut ca nu sunt in stare sa stau cu un baiat pentru mult timp din cauza ei. cand eram mica credeam ca sunt un fel de magnet intors pentru baieti."

"eu cred ca iti este frica sa nu devii dependenta de un baiat" si atunci mintea mea a explodat. Alta perspectiva pe care nici macar nu am luat-o in considerare.

Sper, totusi, ca teoria mea cu magnetul nu este adevarata. Pot sa recunosc ca imi e frica sca voi pierde acest baiat.