Egotistic - IN CURS DE EDITARE

7

Clarie

Si asta este inceputul primei mele iesiri cu un baiat. Nu stiu exact cine m-a impins sa ii promit ca il voi scoate in oras. asta ar fi trebuit sa fie jobul lui, teoretic, dar din moment ce nu ne placem si iesim strict ca rivali, doar ca sa ii arat ce a pierdut pana acum din viata, nu cred ca se pune.

A fost destul de amuzanta toata situatia. Cat de proasta am putut sa fiu de nu mi-am dat seama ca nu i-am spus sa plece? nu as fi regretat daca i-as fi spus, pentru ca nu as fi stiut ce as fi putut sa regret.

ne-am dat intalnire in fata cafenelei young. Aparent nu stia unde este aceasta cafenea ceea ce ma face sa trag destul de multe concluzii despre viata lui sociala, luand in considerare ca multe persoane din liceu merg acolo, sau cel putin asa imi imaginez eu.

il vad stand pe bordura din fata cafenelei incercand sa masoare strada. Nu stiu exact daca pot numi masurare ceea ce face el pentru ca isi ridica mainile in aer si formeaza figuri de fiecare data cand trece o masina.

-Buna ziua, domnisoara! imi spune cand ma observa apropiindu-ma.

-Stii ca daca in clasa a 6a ti-am zis sa mi te adresezi doar cu formule de genul asta nu inseamna ca regula s-a pastrat, da? il intreb si zambesc

-Corectez atunci, buna ziua, doamna! radem amandoi.

Ajungem in cafenea si ne comandam ciocolatele. Ne continuam discutia de ieri despre lucruri banale si simple, care sunt de fapt foarte interesante. Am aflat ca are 10 periute de dinti, fiecare cu numele si personalitatea ei, cu care vorbeste in fiecare dimineata.

Usa se deschide si un vant destul de puternic vine inspre noi. Sunt baietii din echipa lui de fotbal. Nu pare sa ii bage in seama. Nu se saluta, ii lasa in nepasare.

-nu erati prieteni?

-ne cunosteam. imi raspunde el la intrebare.

-ati stat zilnic la antrenamente impreuna.

-am stat zilnic in liceu si cu tine si am vorbit de doua ori inainte de accident. Zambesc.

Ne-am continuat discutiile, fara sa ii bagam in seama. Spre uimirea mea, nu am mai avut crize de nervi. Au fost conversatii ok.

-Deci, iti place ciocolata? Il intreb in timp ce il vad savurand-o.

-Cred ca este prima data cand ai dreptate, chiar este cea mai buna chestie din univers! Ii spune si se asteapta sa ma enervez, dar eu incerc sa ma calmez. Deci. spune el si sunt putin confuza pentru ca nu stiu ce va continua. Am reusit macar putin, 1%, sa te fac sa nu ma mai urasti? Imi zambeste si nu pot sa nu zambesc inapoi.

-Da, dar doar 1%! ii spuns si incerc sa nu rad, ca sa para cat mai adevarat.

-Nu stiam in ce ma bag... imi spune si isi pune sarcastic mana peste fata.

-Asta ce vrea sa insemne? il intreb si ma pregatesc pentru vreo bomba care sa ma enerveze.

-Esti mai complicata decat ma asteptam... imi spune si bufnesc in ras.

-Eu sunt aia complicata de la masa asta? il intreb si continui sa rad. Lui ii rasare un zabet pe fat iar.

-Eu ti-am spus lucruri despre mine la interogatoriul de ieri... imi spune si acum ca stau sa ma gandesc, chiar am pus destul de multe intrebari.

-Si eu ti-am spus lucruri... ii spun si incerc sa ma gandesc ce i-am spus special, dar nu gasesc nimic.

-Stiu ca culoarea ta preferata este verde si stiu ca ai o sora mai mica. aprob.

-Atunci poti sa ma intrebi ceva ce vrei sa stii despre mine, daca esti atat de curios. Si ieri puteai face asta... ii spun incercand sa nu par un agent FBI sub acoperirea unui elev de clasa a 10a.

-Eu nu functionez asa. imi spune si incerc sa inteleg.

-Cred ca toata lumea isi primeste raspunsul la intrebari prin punerea lor, incerc eu sa il iau peste picior.Iar te crezi prea special, popularule? imi zambeste.

-Nu am de unde sa stiu ce nu mi-ai spus tu.

-Pai nu trebuie sa stii asta. Te duci cu converstia intr-o directie care te intereseaza. Nici eu nu am de unde sa stiu ce vrei tu sa stii despre mine...

-Vreau sa stiu tot... imi spune si fata mea se incordeaza de uimire.

-De ... De ce? il intreb si sunt destul de confuza.

-Pentru ca imi place sa inteleg. ii dau o privire prin care intelege ca trebuie sa continue sa vorbeasca. Pentru ca nu am prea des ocazia de a intelege persoane.

-Ai putea sa ai ocazia asta. Daca te duci la orice persoana din cafeneaua asta si spui ce tocmai mi-ai zis mie, pun pariu ca ar turui despre viata lor.

-Da, dar nu ar spune lucruri complet adevarate, ar spune doar lucrurile extraordinare. Vreau sa aud ceva real... pentru prima data.

Nu inteleg ce il face sa imi spuna mie astfel de lucruri. Nu pare ca ar fi avut astfel de conversatii pana acum. In orice caz, oricat de sensibil s-ar da pe langa mine, el e tot fotbalistul care isi invata monologul de acasa pentru mine. Niste cuvinte aruncate inspre mine intr-o cafenea nu ii schimba personalitatea.

-De ce nu te-as minti si eu? il intreb.

-Pentru ca, pun pariu, ca nu vrei sa ma saruti. fac o fata scarbita si apoi ma intorc la figura mea normala.

-Dar, dragul meu Miho Diaz, cum sa nu vrea o fata sa te sarute? ii spun sarcastic.

-La intrebarea asta ar trebui sa raspunzi tu, imi raspunde pe aceeasi tonalitate.

Incep prin a-i spune diverse lucruri despre mine. Nu intru in detalii marunte. Ii povestesc despre pasiunea mea pentru scris si citit, pe care e clar ca nu o intelege, dar nu judeca si nu ma ia peste picior. ii povestesc despre activitatile la care particip si cam atat.

-Nu prea am multe lucruri de spus despre mine. trag eu conluzia.

Nimeni nu m-a intrebat asa ceva, deci e destul de normal sa nu stiu ce sa raspund.

-nu te cred. imi spune si imi zambeste.

Problema e ca eu ma cred. Nu sunt o fata atat de speciala si complicata pe cat spune el.