A Doua Șansă [✔︎]

Capitolul 23

         

,,Nu îți pierde niciodată speranța. Nici măcar în ultima clipă. Ea întotdeauna moare ultima"

Sᴘᴇʀɴᴀᴛᴀ

Perspectiva autoarei

    — Inima pacientei s-a oprit!

Aleargă rapid în salonul ei, Jungkook privind speriat totul după geamul ce îl despărțea de fata.

                    — Încarcă la 150.

Puse cele două electroșocuri pe pieptul fetei corpul ei ridicându se puțin în sus însă inima tot nu-i bătea.

                     — 200.

Imediat asistenta încarcă electroșocurile cum îi ceru doctorul însă degeaba. Corpul ei nu răspundea.

                      — 250! Mișcări va, o pierdem de tot! Minutul asta e important!

                      — Domnule doctor dar..

                      — Acum!!

Speriată fata încarcă din nou aparatul ce avea să-i aducă bătăile inimii înapoi fetei insa...nu răspundea.

Panicat doctorul începu să-i facă masaj cardiac dar degeaba.
Oftă îndepărtând u se de ea, Jungkook privind întreaga scenă plângând. Nu, April a lui nu se putea stinge.

Intră înăuntru, asistentele încercând să-l oprească prizând ul de brațe dar fără rost, căci băiatul apucă electroșocurile urcând u se pe fata.

                    — Încarcă, ce dracu mai aștepți?!

Fata se uita spre doctor ce privea băiatul fascinat de ambiția lui. Așa că îi făcu asistentei semn să asculte de băiat...

Le frecă puțin pe amândouă ca mai apoi sa le lipsească de pieptul ei, care sărea în sus dar inima tot nu bătea

                      — Haide April! Nu renunța, nu fi o lașă!

                      — Domnule, a mu-

                      — Nu! Nu cât sunt eu aici. Mai încarcă chestia asta o dată.

Asistenta oftă ridicând electroșocul la 375g. Îi le puse panicat dar și în același timp speriat de cea mai mare frică a lui. Nu se putea. Avea să petreacă mult timp de acum încolo cu el și fetița lor.

Se opri, văzând că toate eforturile lui sunt in zadar începând să-i cadă lacrimi amare pe chip.

                        — Ne pare rău, însă pacienta a-

Sunetul aparatului ce indica bătăile inimii îl întrerupse pe doctor, bipăind din nou. Jungkook privea zâmbind cum bătăile inimii fetei cresc din nou la normal.

Se uita spre chipul fetei adormite, văzând cum o lacrimă se scurge din ochii ei drept...

                     — A-April! Îți mulțumesc, îți mulțumesc că nu mai părăsit iubito.

Cei din jurul celor doi priveau șocați cum dintr-o dată inima fetei începu să bată din nou la normal. Insa doctorul zâmbi, punând  mâna pe umărul băiatului.

                   — Iubita ta se pare că într-adevăr este puternică. Nu a renunțat la luptă.

                   — Doar este Ahn April. O luptătoare înăscută.

Se dădu jos după picioarele fetei, sărutând mâna sa ce era rece însă deveni din ce in ce mai caldă in mâna sa, zâmbind ușor.

                   — Bun, deci din fericire a ieșit din starea critică. O vom aduce într-un salon.

Jungkook doar dă te ușor din cap,  sărutând fruntea fetei adormite.

                         ★★★

                     
              — De ce nu l-ai împușcat când ai avut ocazia?! Ce te-a împiedicat?

Strigă băiatul nervos către bărbatul din fața sa, care se uita in gol. Se comporta așa încă de când venise de la spital. Nu a scos un sunet.

                 — Trăiește...

                 — Ce? Cine sa trăiască?

Întrebă Kang confuz. Nu-l mai văzuse niciodată pe bărbat așa. Era prea ciudat comportamentul său.

Își ridică privirea din pământ privind acum băiatul ce era în picioare, zicând.

                 — Eu renunț. Îi las lui fata. Sunt sigur că vei găsi tu o femeie în toată lumea asta.

                 — Tu te-ai tâmpit? Cum să-mi cer sa renunț la April? Ar fi ca și cum ai spune să nu mai respir. E imposibil!

                 — Bine! Fa ce vrei, însă nu voi veni la înmormântarea ta. Eu nu vreau sa mor.

Ieși din cameră, Kang rămând confuz in urma lui. De ce sa vina la înmormântarea lui? Zice că l-ar omorî Jungkook?

                       — Mă, ce dracu ia făcut Jungkook ăstuia? Cu ce la speriat?

                          ★★★

Se așeză pe scaun, apropind ul mai aproape de patul unde dormea fata. Ușa se deschise, pe ia intrând Taehyung, care îl privea pe băiat.

             — Haide mă, spune de ce era ăla așa de speriat?

             — Sa spunem că morții au înviat.

Stătu sa analizeze puțin cuvintele lui Jungkook, mărind u și ochii când își dădu seama de sensul lor.

                    — I-ai spus de trecutul tău? Parcă nimeni nu mai trebuia să pomenească de Bunn-

                    — Poate va reînvia. Nu pot permite sa o pierd pe April sau Danbi. Nu vreau sa trăiesc cu frică că vor dispărea într-o zi de lângă mine, Tae.

Băiatul oftă, dând din cap la spusele băiatului. Avea dreptate, nici el nu ar suporta daca iubita lui sa fie ținta unui nebun îndrăgostit, care o vrea cu orice preț.

              — Bine. Ce vei face?

              — Mai întâi, vreau să-i speri puțin. Mai ales pe Kang. Cred că pe bietul Dong Bin, l-am traumatizat.

Începură să râdă puțin, însă își întoarse privirea spre fata când simți cum mâna, îi fu ușor strânsă de ea.

Zâmbi când își dădu seama că fata ușor, ușor își revine. Îi sărută mâna dreaptă, ce îl strânse.

Trezește te mai repede April. Îmi este atât de dor de vocea și ochii tăi. Danbi va fi atât de fericită să își vadă din nou mama trează...

840 cuvinte.

Pff nu-mi place capitol ăsta, e scurt. Promit că următorul va fi mai lung.

Scuzați eventualele greșeli gramaticale.