MBAD

58.Ca o epava

"O amintire frumoasa nu mai este bucurie ;o amintire dureroasa ramane durere." -Lord Byron-

"Vino aici."ma ia in bratele ei cand se aseaza pe vine langa mine si eu plang ca un copil mic,sughitand la fiecare cinci secunde.Afara vremea e frumoasa si calduroasa,dar eu simt cum inghet si amortesc din ce in  ce mai tare.

"I-am dat cheia inapoi."ii strang tricoul in pumni si ii las o dara de lacrimi pe brat.

"Stiu...a plecat."ma leagana in continuare si ma ridica de jos cu dificultate.

"Vino cu mine la ferma bunicii de la tara weekendul asta,o sa te detasezi de toate." Imi spuse atunci dupa doua ore de plans isteric fara oprire.Intrebarea mea de atunci pe care mi-o pusesem:Cum voi reusi asta?
Cum poti sa dai drumul cuiva sa fie liber,departe de tine,dar tu inca sa te simti legata de acea persoana?Cum?

Am dormit singura in seara aia,daca se poate spune asa.Am avut cate un cosmar de fiecare data cand inchideam ochii,cate un cosmar pentru fiecare minciuna spusa,pentru fiecare lacrima scursa pe chipul sau...Ma trezeam tipand cu lacrimi reci pe fata,transpirata si respirand sacadat,intr-un mod cumplit.Am avut un atac de panica si am incetat sa mai dorm,stateam pe scarile casei cu punga de hartie in maini pentru a fi bine,dar nu eram.

In dimineata aia,trageam o geanta cu lucruri in urma mea,fara machiaj pe fata,fara cineva care sa anunte din interiorul meu ca traiesc,eram o epava.Imi simteam gatul gol si rece,fara cheia lipita acolo,fara dovada ca el a fost al meu.Tatal lui Ga Eun m-a luat din fata casei si tot drumul am incercat sa scot un cuvant,unul singur,sugrumat,dar nu am putut.Ma simteam muta si imprejmuita de sarma ghimpata in jurul corzilor vocale.Am adormit pe Ga Eun fara sa imi dau seama.
Cand am ajuns la ferma bunicii ei,am simtit nevoia sa zambesc de frumusetea locului,plin de pajisti verzi,dar nu am reusit.Am cunoscut-o pe bunica sa si am realizat ce femeie calda este si cat seamana Ga Eun cu ea,de la trasaturi pana la modul de a vorbi.Am mers in camera in care sta mereu cand vine aici,dand cu ochii de un pat supraetajat.

"Nu te uita."spuse ferma si stanjenita cand m-am uitat intamplator pe peretele din fata patului,la posterul mare cu BTS.

"Lasa-l."am murmurat pentru prima oara pe un ton ragusit.

Ziua aia fusese prima zi la tara cu ea.Ziua aia fusese ziua in care m-am schimbat de hainele colorate si am imbracat unele negre de vara,ca si cand cineva murise.A fost momentul in care mi-am sters frenetic cateva lacrimi din coltul ochilor,inainte ca Ga Eun sa intre in camera.A fost ziua in care m-am intins pe iarba alaturi de ea,privind cerul azuriu,gandindu-ma ca el priveste cerul de undeva in acelasi timp.Am calarit pentru prima oara in tarcul special amenajat,pe un cal alb si bland,in timp ce parul imi zbura in parti.Bunica ei facuse o placinta incredibila cu mere,asa cum imi placea mie,dar tot nu simteam nevoia sa mananc mai mult decat doua inghitituri.Ga Eun a scos o chitara veche la apusul soarelui,cand ne-am intors in camera ei cuprinsa de o tenta de lumina roz-portocalie.Nu stiam ca poate canta asa bine.M-a incurajat sa ma deschid sufleteste prin voce si pentru prima oara nu am ezitat,chiar daca detestam sa cant in fata altora.A fost intaia oara cand am cantat melodia celor de la MBLAQ de pe noul album,ce se potrivea exact cu starea in care ma aflam,nemaisimtind frica de a gresi ceva.Ea a spus ca ii pare rau ca m-a incurajat sa cant ceva de genul,cand o lacrima s-a scurs iar,dar m-a luat in brate zicandu-mi ca e bine cum am cantat,ca am o voce calda si ca nu trebuie sa ma inchid in mine.Mi-a zis ca cicatricile din inima se vor vindeca in timp si am crezut-o.M-am dus la culcare in patul de sus,strangand in pumni patura,ascultand muzica si privind posterul slab luminat de lumina din felinar.Atunci am plans in liniste,desenand sub patura in caietul de schite.

A doua zi si ultima de la tara alaturi de ea,a fost ziua in care am incercat sa zambesc si am reusit pret de cateva secunde.In ziua aia am cautat disperata lantisorul de la el,ca sa constat mai tarziu ca nu l-am pierdut,ci este la el.In ziua aia m-am uitat la televizorul din sufrageria bunicii sale,fix cand se difuza un interviu la o emisiune cu baietii.A fost ziua cand i-am vazut trasaturile obosite si am simtit nevoia sa ating ecranul in dreptul sau,dar si sa fug in acelasi timp.Parul,machiajul,hainele erau impecabile,dar el arata mai obosit,mai distrus si mai detasat ca niciodata.Am plans in fata ecranului puternic si i-am vazut degetele ce se jucau lent cu cheia de la gatul sau,cheia ce mi-a dat-o,iar eu i-am spus ca nu inseamna nimic pentru mine,cand defapt era cel mai sacru lucru dupa iubirea lui.

"Recent ai declarat ca ti-a placut o fata.Ce poti spune despre asta ,Jungkook?" il intreaba nemiloasa cu zambetul pe buze,iar el se uita la cheia de la gatul sau,incercand sa zambeasca stramb.

"A fost prima mea iubire."

A fost ziua in care am fugit efectiv in alta parte,acoperindu-mi urechile si balansandu-ma ca o nebuna in patul lui Ga Eun.Toata lumea zicea ca prima iubire e cea mai dureroasa si frumoasa.Eu merg pe principiul ca prima iubire poate fi dureroasa,dar nu neaparat cea mai frumoasa.La mine prima iubire fusese dupa cativa iubiti daca vrei sa le zici asa.Ai spune ca prima iubire e prima relatie practic,dar la mine prima iubire inseamna persoana ce te-a marcat cel mai mult si persoana pentru care ai patimit cel mai mult,de asta la mine prima iubire nu a coincis cu primul baiat ce l-am placut.Insa pentru Jungkook eu chiar am fost prima iubire si ma condamn ca eu am fost aia si inca sunt,pentru ca nu voiam ca eu sa fiu cea ce ii apare in minte de fiecare data cand aude'prima iubire',pentru ca ea te-a facut sa suferi cel mai mult.Dar intr-un fel o licarire din mine spune "Macar o sa te aiba mereu in mintea lui si nu te va uita." Oare?Eu m-as uri,sincer.

In a treia zi,ma aflam la liceu ca deobicei.Min Woo  ma luase cu textele ca avea dreptate si ca Jungkook nu ma merita si toate cele,fara sa ma asculte cu adevarat ca eu alesesem asta defapt,nu el.In ochii lui eu eram cea nevinovata si Jungkook cel responsabil pentru tot.In ziua aia ma refugiasem in dans mai mult ca oricand si cand am ajuns acasa seara tarziu,cand cerul era negru,am facut un dus si m-am holbat la telefon,crezand ca o sa sune.Nimeni din ei nu ma sunase macar o data,nici eu nu as fi facut asta.In seara aia,i-am blocat pe toti pe contul de Twitter si am pus fiecare fotografie in sertarul gol din birou,pentru a ma face sa uit de tot.Dar nu am putut sterge poza cu mainile noastre impreunate de pe ecran,sau oricare alta din telefonul meu.Nici macar poza din rama mica de pe noptiera alaturi de el nu am putut sa o indepartez,doar am asezat-o cu reflexia ei in jos.Sunt intr-o conditie demna de mila,demna de dispret si ras,dar sunt om si chiar daca eu am ales asta si am ales gresit,sufar.Sufar pentru ca nu voiam asta,dar am fost egoista in locul sau,fara sa ii dau de ales ca sa poata fi fericit.Sunt om si ca orice om nu pot fi insensibil cand ma doare,sufar in tacere pana o sa imi revin si o sa pot zambi.In a treia zi am reusit sa dorm mai mult decat in cele  anterioare,iar dimineata am simtit ca nu mai sunt o fantoma in asa mare cantitate in care eram,dar inca sunt o fantoma.Am descoperit in schimb altceva,atacurile de panica erau zilnice si mai dese.Purtam cu mine pungi de hartie,de frica sa nu ma prinda undeva pe strada sau la liceu.Am avut noroc si nu m-au prins in locurile publice.Desenam din ce in ce mai mult si mai insetata,dar nu impartaseam asta cu nimeni.Povestea mea se asternea in continuare pe foile albe ce luau viata si ma intrebam:Care va fi sfarsitul daca eu nu am un sfarsit?Care va fi sfarsitul daca eu inca sunt blocata in trecut,chiar daca ei au iesit din poveste.Oare chiar au iesit din poveste sau continua prin mine?Ma ciocnisem de fetele insuportabile si nu le-am mai bagat in seama,erau ca niste proiectii tremurate.Tot ce am vrut sa spun in aceste zile,tot ce a vrut sa-mi spuna mintea,corpul si tot ce ma definea era ca nu mai puteam fi numita o persoana normala fara el,dar incercam sa devin una cu pasi milimetrici.

Uh,am terminat si capitolul asta.Cred ca pun duminica urmatorul,sper ca nu v-am plictisit prea tare in capitolul asta,trebuia sa fie si unul de genul:))Bye:*-Ally