Doar Al Tau 🔞

Capitolul 41

Adam

La naiba!
Acum ce fac?
Cum fac?

Îmi trec mainile prin păr și mă învârt pe lângă bradul împodobit începând să analizez ornamentele mai ceva ca fotografiile expuse ale Isei. Văd spre varful acestuia și îngerașul ce l-am cumpărat pentru părinții mei,atunci când am strâns primii mei bani. Chiar dacă erau primiți tot de la ei, pușculița mea cu mărunți a stârnit valuri printre vanzatoarele ce mi-au împachetat cadoul pentru persoanele cele mai importante din viața mea. Mama îl mângâia minute în șir înainte de-a agața în brad,iar cand am văzut-o pe Isa atingând ceara  cu degelete ei lungi am simțit cum mii de sulițe îmi străpung inima.

Aș fi vrut sa fie acum în preajma mea, să-mi dea un sfat, să fie alături de mine în asemenea momente, ce pentru mine sigur vor fi unice. Sper să fi luat decizia corectă procedând astfel.

Mă întorc pe călcâi cand îi aud pașii, și-a dat jos pantofii iar acum tălpile goale ating marmura de parcă ar dansa,unghiile de la picioare le are date cu aceeasi culoare roșie ce-n seara asta o văd cam peste tot.

Isa

Dacă nu-mi zice mai repede ce se întâmplă cu el presimt că tot conținutul șampaniei v-a ateriza în parul lui ce acum stă de parcă a trecut un buldozer prin el.

Ce naiba are de e așa stresat? Că doar nu mă cere acum de nevastă!
Sau. . mă cere?

Ei pe naiba, n-are cum, că e prea devreme!
Sau o vrea copii ?

Stai că am uitat discuția din birou..el nu vrea copii, deocamdată!
Și atunci ce naiba are?

Nuuu,da-n seara asta dacă nu-mi zice ce se întâmplă sigur îl voi lega de pat si-atunci sigur  îmi v-a povesti tot!

Las șampania pe măsuța de sticlă ce este în fața canapelei și-mi șterg palmele reci de catifeaua ce-mi îmbracă trupul. Părul mi-l așez cu migală de după urechi și-mi îndrept privirea spre el. Distanță de trei metrii dintre noi pare ca o prăpastie ce ne desparte. Veau să înaintez spre el, să-l iau în brațe, însă felul în care mă privește și poziția corpului său mă oprește din a executa orice îmi trece prin cap.

Luminile ce se diminuează în intensitate face ca al sau corp să pară a fi o statuie,un zeu sculptat în piatră, inexpresivitatea  feței lui am mai întâlnit-o și nu reușesc să descifrez absolut nimic,de parcă este cu adevărat din piatră, inclusiv inima lui. Atunci când am intrat în apartament era nervos, câteva minute în urmă parea a fi stresat, acum nu reușesc să-l citesc de nici-o culoare.

Cât ne privim?
Asta nici eu nu știu,poate cinci minute,poate mai mult sau poate mai puțin..cert este că luminițele bradului nu s-au oprit din aș mări intensitatea luminii sau a și-o diminua,jocul lor de-a întunericul și lumina continuă nestingherit,nebagând de seamă trupurile noastre ce par a fi împietrite.

Când îl văd cum își ridică degetele spre nodul cravatei și și-o îndepărtează clipesc buimacă și-mi umezesc buzele uscate.O aruncă pe canapeaua din spatele meu făcând în același timp un pas spre mine diminuând distanța dintre noi.
Prapastia mai este acolo însă știu că împreună vom reuși s-o eliminăm, așa că fac si eu un pas mic spre el.

-Aseaza-te pe canapea!

Ordinul îl rostește privindu-mă ,cu o voce ce nu acceptă orice alt raspuns,ca mai apoi să se îndrepte spre frapieră, în drum spre aceasta trupul lui se șterge încet de mine trimitandu-mi fiori pe șira spinării. Înghit în sec și-mi prind poalele rochiei invartindu-ma pe loc pentru a-mi îndrepta pașii spre canapea, mă așez într-un colț al acesteia cu fața spre brad,iar în tot acest timp nu știu de unde a scos două cupe pentru șampanie,nu durează mult și le umple cu lichidul ce face mii de bule.