Doar Al Tau 🔞

Capitolul 46

Isa

Razele soarelui le simt pe pielea-mi rece, iar apa mă împresoară de jur împrejur,pe retina mea razele lui rămân,deși pleoapele-mi sunt închise razele lui mă încălzec ca o îmbrățișare a inimii celui ce te iubește.
Afară este rece iar apa deasemenea însă corpul meu doar asupra soarelui se axează, căldura lui vibrează în trupu-mi rece.
Un soare înșelător asemeni vieții.
Senzația de liniște mă cuprinde,însă, în același timp gândul că ceva este greșit îmi înțeapă un colț al minții.
Încerc să-l îndepărtez și să-mi amintesc că nimic din ce am trăit până acum nu a fost adevărat .
Tatăl meu este ucigașul părinților lui,a celui pentru care inima mea bate.
Sau bătea?
Aud cum sângele îmi năvălește prin vene.
Deci încă mai bate!
Aud .
Aud chiar și inima ce-mi plânge.
Și o face atât de zgomotos încât timpanele îmi bubuie în liniștea apei.

Ar trebui să înot fiindcă știu cum se face.
De ce sunt atât de liniștită?
Îmi întind brațele și îmbrățișez apa așa cum și ea mă îmbrățișează pe mine.

Pentru ce ar trebui să mai trăiesc?
Pentru cine?

Chipul mamei mele îmi apare pe retină de parcă este aievea. Zâmbetul ei suav și râsul cristalin acoperă bătăile inimii iar eu întind mâna pentru a o atinge însă dispare în apa adâncă a lacului.

"-Pentru tine trebuie să trăiesc!"

Răspunsul vine și se formează ca un ecou în mintea mea și așa încețoșată.

Plămânii încep să mă usture țipând după singurul gaz de care el are nevoie,inima începe a pompa sânge cu o viteză amețitoare iar adrenalina începe să-și facă simțită prezența cuprinzându-mă în mrejele ei.

Încep a înota însă picioarele parcă-mi sunt de plumb și în loc să mă ridic la suprafața apei corpul meu se pierde în întunericul ei.

Încep să țip.

Apa înlocuiește aerul.

Întunericul mă cuprinde.

-Nu!!!

Trebuie să trăiesc!

-Isa! Isa, trezește-te!

Glasul ce sparge întunericul și ecoul din a mea minte mă face să tresar.Clipes des și mă ridic pe coate într-o clipită,chipul prietenei mele înlocuiește visul și mă trântesc înapoi între perne,ștergând în același timp cu ambele palme și transpirația de pe frunte.
Același vis. Același răspuns.
Ceva m-a oprit,sau mai bine zis ceva mai presus de mine și ale mele gânduri m-a oprit,deși am înghițit câteva guri bune din apa lacului și-am fost dusă la spital, am supraviețuit nu fiindcă cineva m-a salvat,fizic.
Respir sacadat și încerc să-mi reglez bătăile inimii.
Nu,nu m-am înecat atunci,însă în fiecare noapte, în visul meu sau bine zis coșmar,mă înec.
La naiba !

Eu am ieșit singură din lac, însă tot ceea ce a urmat ..nici nu vreau să-mi mai amintesc fiindcă pulsul meu este și așa destul de neregulat.

-Acelasi vis? Mă întreabă Bertha, analizându-mi chipul. Nici ea nu îndrăznește să-i zică coșmar.

Știe,fiindcă i-am povestit în amănunt din prima seară,când m-am trezit tot cu ea lângă patul meu.
Afirm printr-o înclinare a capului și-mi dreg vocea înaintea de-a scoate cuvintele pe gură.

-Iar te-ai trezit cu noaptea-n cap și-ai venit să mă bântui?

Asta face de ceva timp și ar fi cazul să-și ia tălpășița. Nu înțelegeți greșit. O iubesc al naibii de mult însă mă dădăcește prea mult și frica de a nu mă pierde se vede cu ochiul liber și devine sufocant.
A venit de cum a aflat și nici nu s-a mai dezlipit de patul meu.
Încep să mă îngrijorez pentru ea.