Doar Al Tau 🔞

Capitolul 43

Isa

Totul în jurul meu se învârte,de parcă sunt într-un nenorocit de carusel.
Inima îmi lovește cu putere coastele ce le simt sub palmele mele tremurânde.
Tremur.
Și nu de frig!
Respir?
Nu cred că-mi mai ajunge aerul în plămâni!

Deși vântul îmi lovește cu putere pielea expusă a corpului eu nu simt frigul.
Nu simt nimic.
Nu văd nimic.
De aceea mă și împiedic în propriile-mi picioare și cad.
Pietrișul îmi intră în palme și-n genunchi râcâindu-mi pielea, însă durerea din pieptul meu este mult mai intensă decât juliturile produse de acestea.

Îmi șterg cu dosul palmelor lacrimile ce-mi năvălesc pe obrajii loviți de vântul ce aduce furtună în viața mea .

Cine ar fi crezut?
Cine ar fi crezut că o simplă cină de Crăciun îmi v-a sfredeli sufletul în asemenea hal?
Cine ar fi crezut că tot ceea ce noi am trăit a fost..
Ce a fost?

Nu poate fi adevărat!

Vreau să urlu.Vreau să țip.Vreau să-mi sfâșâi pieptul și să-mi scot inima din carcasa ei pentru o rupe în mii de bucăți.
Să o arunc.. Să rup durerea cu propriile mele mâini.

Mă târâi efectiv pe mărginea prăpastiei.
Îmi strig durerea din toți rărunchii mei,iar în depărtare, în pădurea din spatele casei în care am copilărit, se aude ca un ecou răspunsul unui vultur. De parcă abia așteaptă să-mi mănânce leșul. Ar trebui să-i îndeplinesc dorința?

Dacă atunci când Luis m-a părăsit nu am clacat în asemenea hal și am avut puterea de a merge mai departe,acum mi-e peste puterile mele. Creierul meu nu mă poate ajuta,inima nici atât!
Nu pot înțelege.
Nici nu cred că vreau să înțeleg.
Nu vreau să cred că este adevărat.

Tatăl meu.
Nu mi-ar face niciodată așa ceva!
Adam.
Nu mi-ar face niciodată așa ceva!

Mă clatin pe picioare atunci când mă ridic, însă pașii mă poartă spre marginea lacului de parcă sunt într-o mrajă,nu mă pot opri.
La fel ca ale lor cuvinte.
Cine ar fi crezut că nu-i bine să asculți pe la uși?

Flashback

-Ne știm de ani, Adam, deci ești mai mult ca sigur de alegerea ta?

-D-nule Reyes,sunt sigur! Dacă nu eram sigur,acum nu mai stăteam în fața d-voastră.

Inima îmi bate cu putere atunci când glasul lui străbate lemnul dur al ușii. Cum mă poate excita doar vocea lui?
De ce-am adormit, eu, dimineață în avion? Mi-e dor de el între ale mele picioare!
Însă îmi înăbuș dorința când aud vocea tatălui și coloana mea se îndreaptă involuntar.

-Atunci vă dau binecuvântarea mea!

Ce? Ce binecuvântare?

Îl aud pe Adam cum își drege glasul.

-Mulțumim,domnule. Voi face tot ceea ce-mi stă în putere pentru a o face fericită atât cât voi trăi.

-Dacă o iubești cu adevărat sunt sigur că așa v-a fi Adam! Cu ea ai vorbit? Știe?

-Înca nu, domnule Reyes. Am vrut să vorbesc cu d-voastră primul.

Querido Dios!!!
Îmi duc instinctiv mâinile la gură și-mi înăbuș șocul înainte de a scoate sunete ce-i vor alerta pe cei doi.
Asta ce mai este?

Fac un pas și-mi lipesc efectiv urechea de lemnul dur al ușii.

Un sunet întrerupe dialogul celor doi și se face liniște pentru câteva minute.
Același sunet din nou și-mi dau seama că este telefonul lui Adam, primește mesaje din câte îmi pot da seama și nu puține. Telefonul lui nu contenește din a suna.