Doar Al Tau 🔞

Capitolul 5

Adam

-Otilia,intereseaza-te la ce hotel sta domnișoara Reyes și suna la restaurantul acestuia pentru o rezervare,la cina,pe mâine seara,apoi anunță-mă și pe mine printr-un mesaj! Eu voi pleca acum anuleaza-mi toate programările pe astazi.

-Imediat,domnule!Aveați cină în seara asta cu doamna McBride,s-o anulez și pe aceasta?

-O voi anunța eu pe doamna McBride,mulțumesc!

-O zi buna,domnule!

Mă îndrept spre lift și-mi scot telefonul pentru al anunța pe Ben,șoferul meu,să mă aștepte in fata intrării.

De când m-au sunat de la facultate stau ca pe ghimpi.Carmen,verișoara mea,este o persoana care nu mi-a făcut probleme niciodată însă de când este la facultate s-a închis mai mult în ea și acum mă sună că a copiat?

Mă are doar pe mine de când părinții ei au murit,că și ai mei,într-un accident de mașină.Ea macar m-a avut pe mine când s-a întâmplat nenorocirea.Insa pe cat am incercat s-o ajut ea tot nu se simte în largul ei cu mine.

Cand ies in soarele după amiezii îmi dau seama cat de cald e afara.Ben mă așteaptă lângă mașină,îmi deschide portiera și se uită suspicios la mine.Lucreaza pentru mine de ani buni însă n-am reușit să-l fac să-mi zică pe numele mic.Mai ales că diferența de vârstă nu este mare,are treizeci și patru daca nu mă înșel.

-Mergem acasa,domnule?

-Mergem la facultate,la Carmen,apoi mai vedem.

Urca tăcut,ca deobicei,în mașină și fără a mai pune și alte întrebări ajungem la facultate.

***

După ce ies de la secretariat urc în mașină. Ben se uită cu ochii săi negri,intrebatori.

-Du-ma la Vesper,Ben!

Acesta mijește ochii în oglinda retrovizoare însă nu întreabă nimic.Ne înțelegem de minune împreună,eu nu-l întreb pe el nimic personal,deși știu ca fost în Afganistan și a venit acasă cu probleme la picioare din cauza unei bombe,și-a revenit însă nu s-a mai întors acolo.Iar mie îmi place sa lucrez cu el,nu ne destăinuim unul in fata altuia.Vorbim despre fotbal sau orice altceva însă nimic personal.Este tuns militărește,ochii negrii ageri,este cam la aceeași înălțime cu mine insa este mai lat în spate,antrenamentul in armata își spune cuvântul.

Când ajungem in fata porților de fier acestea se deschid și o alee pavata cu piatra ne duce până în dreptul vilei albe,frumos construita,cu trei etaje.De jur împrejurul acesteia sunt grădini frumos aranjate de flori fel și fel iar în spatele acesteia este un lac superb iar în spatele acestuia o livadă de pomi fructiferi îți îndulcește simțurile pe timpul toamnei.

-Ma sunați când vreți să plecați,eu voi fi prin preajma,imi zice Ben.

Acesta n-a intrat niciodată deși ar avea voie,fiindcă eu sunt client fidel,de ani de zile,însă n-am înțeles ce-l retine..e problema lui..

-Te sun!

- Relaxare plăcută,domnule!Îmi zice acesta cu ochii în oglinda retrovizoare.

Un valet îmi deschide portiera.

-Bine ați venit,domnule! Ați dori sa anunț pe cineva că sunteți aici?

-Nu mulțumesc!

Urc scările și ușile duble se deschid,o blonda îmbrăcată cu o rochie neagra și pantofi roșii îmi deschide cu zâmbetul pe buze.

-Bine ați venit,domnule!Cu ce vă putem ajuta astăzi?

-Voi merge la etajul doi deocamdată,revin mai târziu.
q
-Va asteptam cu drag!îmi zice aceasta,dupa cum îmi zâmbește chiar și-ar dori.

Ce-ți dorești aici poți avea..liniște la sauna, la sala de sport,acestea fiind la etajul unu,la etajul doi este barul iar la trei restaurantul. Dar daca vrei mai mult trebuie sa mergi la subsol. Însa acolo se intra doar prin dreptul recepției și intra doar cei înscriși,cu luni înainte,sunt cu toții bine controlați,de la statutul financiar până la fisa medicala. Nu se accepta altfel. Sunt multe documente de semnat. Intimitatea este importantă și de aceea nimeni nu folosește nume aici,doar domnule și doamna.

Ma așez pe un scaun de la bar și încerc să revizuiesc întâmplările de astăzi.Insa tot ceea ce-mi vine in minte sunt cei doi ochi verzi,mari și luminoși.Doar cât mă gândesc la ea și simt cum sângele îmi pompează mai repede prin vene.

Când am intalnit-o prima data am crezut că am vedenii,asemănarea dintre ele era atât de puternică încât era cat pe ce s-o strig pe nume.Am văzut-o urcând în taxi și-am crezut că este ea..m-am lăsat împins de sentimente și m-am urcat și eu în același taxi,deși sunt sigur că puteam găsi altul dar am vrut să mă asigur că nu este ea.

Nu era.Iar aceasta femeie m-a fermecat doar cu o privire.Asemanarea era,însă ochii erau altii,verzi in loc de caprui și un verde atât de intens încât atunci când te uiți în ei ai impresia ca ești pe o câmpie primavara.Buzele ei sunt mai pline și când zâmbește simt cum mă topesc pe interior,un zâmbet dulce și suav.Cand mă uit la ea mă duce cu gândul la o Alba că Zapada,însă cu o piele bronzata.

Chiar am visat-o de câteva ori după ce am intalnit-o.Ciudat fiindcă o visam cum mă striga in întuneric și când îi vedeam ochii și zâmbetul mă trezeam.

Când am văzut-o în urmă cu câteva luni am zis că soarta rade de mine.

Însă când am vazut-o astăzi am știut că soarta chiar își bate joc de mine in ultimul hal.Fotografia care am cumparat-o din Italia,este făcută de aceeași persoană,când am citit pe spatele ei Isabel Reyes m-a bufnit râsul.

Îl cunoșteam pe tatăl ei..

Deci nu știu ce sa mai cred!