Inimă rebelă

Prolog

"Căci propria-mi disperare e mai ușor de suportat ca și speranța celuilalt" ~William Walsh

                                             San Antonio, Texas
                                                                    1865 

        Caleb se uită la cerul întunecat, la fel ca inima lui.

        Luna mai abia începuse, însă în Texas căldura lua amploare. Și-ar fi dorit să fie în Kentucky, cu familia lui, însă asta îi făcu stomacul să se strângă. Ultima dată când a dat ochii cu tatăl său, acesta îi spusese că nu mai are ce căuta acolo. Iar acum, gândindu-se, știa că nici el nu mai voia să se întoarcă. Singura de care îi va fi dor, era Chatryne, sora lui.

        Anii departe de casă îi înăspriseră sufletul. Nu că relațiile lui cu familia fuseseră vreodată în toane bune.

        — ... o să se termine curând, Walsh.

        — N-ar trebui să aibă drepturile albilor! îi răspunse o altă voce de pe drum.

       Caleb nu luase parte la război. Nu pentru că n-ar fi știut în ce tabără să se înroleze, însă atunci când războiul a început, tatăl lui îi spuse că era prea tânăr, că-l vrea în viață, nu mort pentru convingerile altora. Nu știa câte sfori trăsese tatăl lui, dar cert era că el nu gustase viața de soldat. Însă gustase mai multă amărăciune decât putea pricinui acest război.

        Râsete dintr-o cârciumă îi atraseră atenția. Descălecă de pe Thunder și îl priponi, destul de aproape de locul din care răsunară vocile ademenitoare.

        — Rămâi aici, băiete.

        Bătu crupa calului de două ori și apoi, dispăru pe strada scăldată în lumina lunii.

        Când deschise ușa, putu auzi clar nefericirea și forfota mușteriilor. Nu părea nimeni prea fericit, azi. Texas era un stat al Confederației, iar lucrurile nu merseră prea bine pentru această tabără.

        Se gândi să joace o partidă de cărți. Nu că ar fi un împătimit al Poker-ului, însă avea nevoie de bani, iar acum, aceasta părea soluția cea mai rapidă.

        Alese o masă și se așeză pe scaunul din dreapta unui bărbat îndesat.

        — Joci? îl întrebă cel care împărțea cărțile.

        Dădu aprobator din cap apoi, începură să fie spuse sumele de fiecare dintre ei.

         — Cin'șpe dolari, rosti cu o voce amorțită Caleb, când fu rândul lui să pună bani pentru pot.

        Când își primi cărțile, nu schiță niciun gest. Ar fi fost doar un avantaj oferit adversarilor.

        Oare nu așa era și în realitate? Lasă-i să îți vadă sufletul și-l vor distruge. Arată-le cine ești și-ți vor întoarce spatele. De prea multe ori se aplicaseră aceste reguli în viața lui.

        Regina din mâinele sale părea la fel de inutilă ca un pansament când aveai nevoie de operație.

        Fiecare jucător se uita la mișcarea celuilalt, așteptând o greșeală, o mică șansă de a devora totul.

        Mama ar fi fost devastată să vadă unde ajunsese.

        Gândul la mama lui, acea femeie blajină, îl făcu să sângereze pe dinăuntru. Dar nu voia să se gândească la asta. Nu acum. Niciodată.