Inimă rebelă

Capitolul 25

"Mințile simple prevăd mai exact situațiile de ansamblu decât spiritele complicate și dotate cu simțul just al amănuntelor" ~ Lucian Blaga

Vernal, Utah
16 septembrie

— Aș putea veni, Grace, nu sunt atât de...

        — Nu vreau să aud un cuvânt, încă o oră de odihnă ar trebui să te pună pe picioare, se opuse vehement Grace. Cel puțin, așa spunea Connie, slăbi ea tonul.

        — Cine e Connie?

        — Îți voi povesti, oftă Grace.

        Luă coșul plin cu jupoane și rochii de zi, căutând în căruță o bonetă, buclele de ieri din coc intrându-i în ochi.

        — Ești sigură? o întrebă Agnes privind-o de pe salteluță, cu podoaba capilară pe care Grace o invidia răsfirată pe pernă.

        — Sigură că vreau să rămâi aici sau sigură că pot spăla o amărâtă grămăjoară de haine? Pentru că în ambele cazuri răspunsul e da, chava¹.

        — Nu-i chiar o grămăjoară, îi atrase atenția negresa.

        — Mă descurc, zâmbi Grace prinzându-și o fundă stângace la spatele șortului din bumbac ivoriu peste rochia cyan.

        Întorcându-se pe călcâie Grace simți botinele strângându-i picioarele și tocul lăsând vânătăi de la atâția pași. Ar fi vrut să și le scoată, dar nu avea nimic mai potrivit. Se întrebă dacă avusese vreodată definiția corectă a pragmatismului, căci în mod cert, când madre ceruse rochii practice pentru călătorie nu avusese o noțiune clară a termenului. Cât și-ar fi dorit s-o aibă pe Connie cu ele! Ea ar fi știut dacă Agnes avea doar o simplă răceală, ar fi spălat toate trei rufele și ar fi mâncat ca o baroneasă.

        Când ajunse la râu, fără să se orienteze dinainte, realiză că un grup de femei era instalat, cu toate coșurile din nuiele de două ori mai mici decât al ei. Părul îi sălta pe umeri în vântul revigorant și mușcător, așa că se opri să-și lege panglica de la boneta albă cu dantelă care în opinia ei, era destul de simplă.

        Oftă, nu-și dorise companie, dar nu era cea care să fugă de solnița cu piper dacă situația o cerea. Femeile ridicară ochii din rufe doar cât să o salute din vârful capului. Nu dorea să întrerupă conversația zgomotoasă și ilariantă, așa că ocupă un loc la doi pași de ultima doamnă durdulie într-o rochie cafenie comună, acea culoare pe care ea o disprețuia, un maroniu de duzină ce inspira un singur lucru: penurie. Femeia purta o bonetă crem spălăcită cu adevărat modestă, iar Grace realiză că rochiile ei cele mai practice arătau izbitor de luxuriante pe lângă ceea ce purtau ele. Înțelese că se afla în grupul celor din clasa muncitoare și începu să înmoaie unul din jupoanele lui Rachel.

        — Trebuie să îmi spui cum reușești să gătești budinca de prune, Ralph nu încetează să mă întrebe, se justifică o brunetă suplă din celălat capăt.

        — Ați auzit de budinca aceea Nesselrode? căscă ochii o femeie îndesată din mijloc cu o eșarfă liliachie prinsă pe cap ce părea să snopească rufele în apă. Când lucram pentru domnișoara Gillian obișnuia să-mi spună că e preferata europenilor.

        — Sună ca o delicatețe, chicotiră câteva.

        Grace ar fi vrut să le spună că era o simplă budincă de castane. Connie o gătea destul de des încât să se sature de acel gust. Își amintea că se infiltrase cu Joshua în bucătărie în timpul unui banchet și degustase toate deserturile ce nu fuseseră încă servite. Connie făcuse o față atât de gravă că își înghițiră amândoi limbile și fugiră, dar după acea seară budinca de castane îi repugna chiar și acum. Constată, totuși că nu era o remarcă prea rezonabilă.