Inimă rebelă

Capitolul 9

"Orice adevăr trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară, negat vehement. A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine evident." ~ Arthur Schopenhauer

Cerul avea o culoare încă nedefinită, pentru ochii ce îl priveau. Soarele nu răsărise, iar obișnuitul fluierat șuiera împrejurul lui.

Deschizând mai larg ochii, Caleb se ridică în capul oaselor. Scrută din priviri locul în care se afla.

Ceva era straniu.

Căruța era în același loc. Focul era stins, la fel cum îl lăsaseră seara trecută. Iar Hawkins era tot Hawkins cel bine dispus.

Inima îi bătea liniștită, aproape prea tăcută, însă motivul nu cuteza să plutească într-un nor pufos, trandafiriu, pentru a-l putea vizualiza în latitudinea sa.

Apoi, aievea unei pânze subțiri, translucide care se ridică de pe ochii săi, înțelese.

Nu avuse niciun coșmar. Nopțile în care amintirile trecutului nu-l bântuiau le-ar fi putut număra pe degete.

Răsuflă ușurat.

Își amintea vag fața pe care o văzuse în visul mult prea placid. Pe măsură ce se gândea la acea iluzie, își dădu seama de femeia pe care o văzuse. Însă, în loc să o contureze cu mintea contorsionată de alean pe Elenor, o ființă mult mai reală și o imagine încărcată de detalii, i se contură.

Nu, cea pe care o visase nu era Elenor, ci Grace.

Elenor devenea pe zi ce trece, o imagine neclară, tot mai încețoșată, până când nu-și va mai aminti nici chipul ei. O iubise, însă timpul are puterea lui de a șterge cu un burete imens, chiar și fața celor pe care îi iubea – sau îi iubise. În schimb, imaginea lui Grace era pe cât se poate de clară și, doar amintirea ei îl făcea să își simtă sângele cum clocotește în vene.

Hawkins își drese glasul.

        — Ai de gând să stai acolo posac, cu ochii holbați numai tu știi unde?

Caleb se ridică imediat, nedorind să ofere explicații, mai ales că nu avea de gând să-și dea prilejul sieși pentru a se gândi la... ea.

Orice gând care o aducea pe Grace în prim plan era o vale alunecoasă, nu trebuia decât să facă o primă greșeală pentru a cădea în celula inimii sale, condamnat de iubirea ce încerca s-o înăbușe.

        — Domnule Hawkins! Domnule!

Vocea pițigăiată îl zgârie pe urechi, întorcându-și capul spre băiatul pistruiat ce avea obrajii înroșiți de la atâta fugă.

       — Mai încet, băiete! îl preveni bătrânul. Nu mi-aș dori să culeg bucățele din tine.

Caleb zâmbi, însă pistruiatul arăta atât de zăpăcit, încât nu credea că înțelese o iotă.

        — Sunt doi bărbați, la capătul caravanei, tata crede c-o să provoace o revoltă, nu alta!

        — Ferească Dumnezeu! izbucni Hawkins în timp ce punea șaua pe iapa lui.

Caleb i-o luă înainte, ajungând într-un galop aprig, în apropierea unei gloate.

— Sunt un pericol! strigau câteva femei de pe margine.

Un semicerc alcătuit din bărbați și femei gură-cască, vociferau, încurajând acțiunile unui ins mediu de statură ce se încrunta la un bărbat de culoare, pe care i se părea că-l mai văzuse, dacă nu se înșela.