Inimă rebelă

Capitolul 18

"Nu poți împiedica drumul gândurilor, întocmai cum nu poți opri valurile mării să se întoarcă la țărm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numește remușcare." ~ Victor Hugo

Springtown, Utah
28 august

— Dar Grace, se plânse vocea ce urcă două octave, señor Darcy te iubește! De ce nu vrei să-l strângi în brațe?

Grace își prinse șuvița rebelă și încercă să o fixeze cu agrafa de lângă cocul slăbit. Se uită apoi la Adley care ținea cu mâinile ridicate un pisoi roșcat cu pete albe, chiar în fața ei. Cămașa albă din flanelă îi venea mult mai bine mezinei după ce Agnes o ajustase la talie. De câteva zile, micuța aduse cu ea ghemotocul morcoviu pe care-l purta oriunde mergea. Grace nu știa de unde "îl culese" Adley, însă o implorase o zi întreagă să o lase a-l păstra, și în cele din urmă, cedase ochișorilor ei mari.

— Ady, nu am timp să strâng tu zanahoria¹ în brațe, dar îți promit că ne vom juca duminică, bien?

— Da' nu e zanahoria, Grace. E señor Darcy...

— Señor Darcy, fie cariño. Acum vino să-ți despletesc părul, încercă ea cel mai răbdător ton pe care timbrul ei îl putea imita când se simțea covârșită de munca interminabilă.

— Agnes, ai putea să îmi scurtezi tivul de la rochia cadrilată? întrebă timidă Rachel.

Înainte ca negresa să-i poată răspunde, Grace își admonestă sora:

— Agnes Wilson nu e croitoreasa acestei familii, nici menajera, bucătăreasa sau spălătoreasa, ați face bine să înțelegeți acest lucru, toate, sublinie pe un ton aspru ultimul cuvânt.

— E în regulă, răspunse Agnes. Mi-ar face plăcere să te ajut cu rochia, Rachel.

Grace nu voia ca fetele să o vadă ca pe un ajutor în familie, ci făcând parte din familie. Fiecare avea responsabilități și datorii, dar nu voia să-i dea nimic lui Agnes decât atunci când ea cerea acest lucru. Negresa muncise cot la cot cu ea de când ajunsese aici, și Grace nu dorea să o epuizeze. Avea impresia că Agnes încerca să uite de moartea alor săi, îngropându-se de vie în spălatul hainelor, apoi gătitul fiecărei mese și, în final, cosând până ce toate surorile ei adormeau. Nu o oprise, însă îi era frică pentru că de multe ori părea să rămână fără puterea de a mai ridica un deget. Chiar își dorise să conducă una din căruțe pentru a-și ocupa tot timpul și Chloe fusese mai mult decât dispusă să-i cedeze frâiele.

Se gândi la modul blajin în care negresa răspunse și își dori să-i poată spune mai multe, însă nu atâta timp cât fetele erau în preajmă.

Focul încă ardea molcom, Rachel și Chloe se certau pentru simplu motiv că tivul rochiei din brocart se destrăma și Agnes stătea tăcută pe unul din buștenii din jurul focului, cosând o batistă. Hawkins și Caleb plecaseră de ceva vreme, iar madre moțăia într-un somn netulburat frate cu cel veșnic de care lui Grace nu doar că îi era frică, dar se simțea neputincioasă aidoma unui pitic de grădină în fața morții. Fără să se adâncească în gânduri care nu primeau niciodată răspunsuri, bazate pe enigmele filosofiei, se îndreptă de spate și o luă în brațe pe mezină.

— Chicas, veniți în căruță, fură singurele cuvinte pe care le adresă surorilor ei din mijlocul bătăliei încinse.