Inimă rebelă

Capitolul 11

"Când principiile tale par să îţi ceară sinuciderea, în mod clar este timpul să le verifici premizele."
Nathaniel Branden

        Tinctura de iederă avea un miros înțepător, invadând fiecare centimetru al căruței.

        — Grace, nu o vreau, gemu Olivia uitându-se cu ochii bulbucați, prea roșii pentru fetița plină de viață.

        Grace oftă.

        — Cariño, trebuie, îi spuse cu un glas frânt.

        Starea Oliviei se agravase. Mai întâi, se plânse de durerea din gât, acum febra îi creștea considerabil fără să o poată opri, iar iritațiile roșii care îi umpleau corpul au fost ultimul semn pentru a convinge doctorul. Scarlatina se răspândise într-un mod neașteptat, iar caravana fusese din nou, opriră. De două săptămâni nimeni nu mai înainta. Fiecare familie bolnavă stătea izolată în propria căruță, evitând pe cât posibil contactul.

        Ea, Rachel și Chloe avuseseră scarlatină în copilărie, însă nu se manifestase ca în cazul Oliviei. Lui Grace îi era frică pentru Adley. Fetița nu avea niciun simptom dar boala se transmitea atât de ușor, prin aer încât era convinsă că se va îmbolnăvi.

        Pisă din nou gheață, iar apoi i-o oferi micuței, sperând că durerea de gât se va ameliora, la fel și febra.

        — E rece, se strâmbă Olivia, închizând ochii, dorind să se lase în păturile călduroase.

        — Știu, Livy, dar o să îți facă bine, vei vedea.

        După ce îi administră tinctura combinată cu miere, o așeză comod între pături cu o rochiță de noapte din flanelă, deși nu o lăsă să se învelească. Îi era frică de febra la care ajunsese.

        — Grace?

        Femeia întoarse capul, obosită, spre glasul de la intrare. Agnes se ținu de o laterală pentru a putea urca în căruță, așezându-se lângă ea, în genunchi.

        — Nu-ți face griji pentru fete, le-am lăsat afară, să se ocupe de cai. Vor veni în curând.

        Grace aprobă absentă.

        — Gracias, apreciez tot ce faci pentru noi.

        Agnes îi zâmbi, uitându-se la Olivia.

        Nu-și dezlipea ochii de pe ea. Zile la rând stătuse în căruță, fără să se gândească la altceva, decât la surioara ei. Mișcările îi deveniseră mai lente. Reflexele erau slăbite.

        — Crezi că o să mai crească febra? întrebă fără speranță, Grace.

        Agnes își puse o palmă pe fruntea fetei, strângându-și buzele.

        — Dacă mai crește, va trebui să o scoatem afară, e puțin mai rece seara, i-ar prinde bine.

        — Mi-e frig, se auzi slab glasul Oliviei.

        — Nu te putem înveli, căldura nu îți face bine, îi explică Agnes cu glasul blajin. Ai pregătit ceaiul de cimbrișor? Mi se pare că a funcționat mai bine decât cel de scai vânăt.

        Grace se puse în mișcare, ajutată de negresă.

        Adley stătea lângă sora ei geamănă. Nu se mișcase aproape deloc de lângă ea, iar Grace se temea că se îmbolnăvea. Însă micuța se uita cu o privire încărcată de durere la Olivia. Chiar dacă îi promise că se va face bine, Adley nu părea să creadă decât ceea ce vedea.