Inimă rebelă

Capitolul 3

"Sunt două feluri de a-ți trăi viața. Unul: de a crede că nu există miracole. Altul: de a crede ca totul e un miracol" ~ Albert Einstein

        Grace ieși în aerul nopții.

        Nu prea avea parte de aer în căruța lor.

        Aveau trei din aceste vehicule. Se părea că nu mulți aveau trei căruțe, cel mult două.

        Ei bine, mama ei dorise să facă tot posibilul ca fetele ei să nu doarmă pe pământ, ca toți ceilalți.

        Însă, se simțea atât de ciudat în locul acela strâmt! Ar fi vrut să doarmă mai bine afară, dar nu îndrăznea să o supere pe madre.

        Oftă și se uită la tigăile din fontă și la ceaunul negru. Era doar prima săptămână petrecută departe de casă.

        Simțea cum, cu fiecare zi în care înaintau, ea începea să piardă control.

        Oare la ce se gândise madre? Nu putea să facă nimic!

        Arsese de atâtea ori tocana încât nici nu mai voia să încerce. Habar nu avea cum să coasă, iar o altă femeie care se făcuse prietenă cu madre, o avertizase că dacă nu știa să facă lucrurile fundamentale nu avea cum să supraviețuiască.

        Halal profesor mai avuse și ea!

        Fără cineva care să o poată îndruma, orice lucru ce ieșea din mâinile ei era sortit eșecului.

        Bine-nțeles, madre nu o abandonase, dar ea era mai ocupată cu Adley și Olivia.

        Elizabeth căzuse de acord că cele două nu pot întrerupe lecțiile. Întrucât ea era cea mai în măsură să predea, restul pica pe umerii lui Grace.

        Rachel o ajutase cu spălatul rufelor.

        Chloe încercase o tentativă de mămăligă.

        Totuși, Grace decise că ele trebuiau să adune lemne pentru foc.

        În fiecare seară, caravana se oprea, și așa cum îi atenționase Colton Hawkins, șeful convoiului, trebuiau să aibă mereu lemne.

        Se uită deznădăjduită la cerul de deasupra ei. Părea atât de limpede. De ce nu putea să fie și viața ei limpede?

        Ar fi fost limpede, dacă nu ai fi plecat din Texas.

        Vocea aceea șoptită o făcu să se gândească la casa pe care o lăsase în urmă.

        Nonsens!

        Ea era aici, tocmai în nord-vestul Texasului, imediat aveau să iasă din țară.

        Era doar începutul unei lungi și deprimante călători. Iar ea, o domnișoară alintată a Sudului, nu avea să facă față.

        Încetă să se mai gândească la toată acea vâlvătaie din capul ei. Trebuia să se întoarcă înapoi în căruță, sub păturile moi și calde, lângă surorile ei.

        Brusc, clipocitul râului Brazos, îi atrase atenția.

        Apoi își aminti de hainele care încă așteptau să fie spălate. Nu știa cum reușeau celelalte femei să stoarcă rufele.

        Un impuls nerăbdător puse stăpânire pe ea.

        Dacă mergea acum să le spele nu avea să se facă de rușine, nimeni nu putea vedea cât de neexperimentată era.