Inimă rebelă

Capitolul 31

"Nefericirea naște egalitatea. Femeia seamănă cu îngerii prin aceea că ființele aflate în suferință îi aparțin." ~ Honore de Balzac

Grand River¹, Colorado
27 septembrie

        — "Spu-nem, vorbim, ex-cla-măm în noi înșine, fără ca tă-ce-rea din afară să fie ruptă. E un fel de tu-mult ne-stă-pânit..."

        Silabisirea tinerei femei dislocă aerul, porțiuni de liniște și litere decorând vălul nopții ca rufele întinse pe o sfoară, iar pădurea le simțea intruziunea implacabilă, un fir stacojiu delicat cusut între salbele pământului, îndemnându-și fiecare vlăstar în care își mai simțea pulsul să întețească biciuirea. O adiere de vânt fluierată într-o doară aievea unui păstoraș cu florile drept mamă și ploile calde ca îmbrățișare paternă devenea o alicire a văzduhului împreună cu penitența adusă de foșnetele brazilor întunericului și rar urletele guturale ale unei bufnițe zeflemisind caravana cu vreo snoavă.

        — Nestăvilit, o corectă Grace pe Agnes care parcurgea cu degetul rândurile romanului "Mizerabilii" sub blânda poleire a felinarului ce-și revărsa proiecțiile de ceară pe paginile ca de fildeș și pe coviltir, îmbinând capetele cuferelor stivuite în cealaltă jumătate a căruței cu turnurile Louvre-lui simulacru.

        — "Totul vor-beș-te în noi..."

        — "Afară de buzele noastre. Deși nu se pot vedea și pipăi, realitățile sufletului sunt totuși realități...." , continuă ea cu ochii pe mărgelele ivorii de care era înțesat cerul.

        Agnes lăsă cartea cu suavitate să-i alunece în poală, parcurgând traseul delicat al vinietei rubinii și a titlului încrustat cu foiță de aur de pe coperta legată în piele marocană, emanând la închiderea ei un miros de flori de portocal ce îi aminteau de acasă. Presate între cărțile din bibliotecă, înflorind în fiecare vară târzie pentru a deveni ingredientul cheie a lui Connie toamna, fie că le serveau în budincă, jeleu, marmeladă, tarte, sufleu sau confiate erau subiectul de bârfă preferat al elitei din Houston, drept pentru care domeniul lor primise pe la spate numele de La casa con naranjas² așa cum ai spune cu toată precauția că la curtea regelui se crede în misticism, ceea ce nu oprea totuși doamnele din societatea bună să le bată la ușă pentru vizite de complezență. Madre nu dădea atenție clevetelilor, punând acele manifestări supărătoare pe seama febleții soțul ei pentru orice era spaniol, însă accentua cuvântul de parcă era ceva vulgar în rădăcinile lui.  

        — Cum ai învățat toate pasajele acestea? o întrebă negresa fascinată.

        Grace se sprijinea în cot de cufărul din mahon de lângă ea, pierdută în conturul unei chip drag pe care înaltul i-l oferea numai dacă promitea să stingă și ultima lumânare. Printre o reverie amețitoare și aleanul adus de nopțile de vară târzie, de conversații contradictorii cu privire la vreun Richelieu apus sau o intrigă a Isabelei a II-a a Spaniei³, fie că era vorba de strategii militare, politica magistraților sau literatura proscrișilor, îl vedea pe tatăl ei perorând de partea unei singure idei: principiul. Toate pasiunile nevinovate, afacerile scandaloase, compromisurile aristocraților cu renume sau ordinara birocrație se reunea pentru el sub egida acestui titan care, pretindea domnul Sánchez, e cel care pune totul în mișcare. Un principiu acceptat e ca un drum pe jumătate parcurs până la arme, obișnuia să spună, iar Grace încă simțea cum glasul său reverbera la răspântiile dintre deciziile ei.

        — Lui padre îi plăcea să recite versurile domnului Hugo, sulfurice la adresa aristocrației. Când i-au interzis romanele în Franța și l-au exilat l-am considerat demn de toată atenția.